Main menu

header

de Ana Trifan

Se ştie că, după o zi de alergătură, sau după o masă „stropită” cu mujdei, corpul nu miroase tocmai plăcut. Dar există şi unele lucruri la care, cu siguranţă, nu v-aţi fi gândit, care influenţează „parfumul” personal, cum ar fi viteza cu care vă îmbrăcaţi dimineaţa, cantitatea de carbohidraţi pe care o consumaţi ori sforăitul, care pot influenţa în rău mirosul corpului. Problema poate fi remediată foarte simplu urmând câteva sfaturi.

Consumaţi mai puţine condimente
Condimente precum usturoiul sau curry pot provoca nu numai un miros urât al gurii, ci şi al întregului corp. Atunci când sunt digerate, acestea produc numeroase gaze de tip sulfuros, urât mirositoare. Unele dintre acestea sunt metabolizate în intestine şi în ficat, dar altele, precum metilsulfatul, sunt absorbite în sânge şi eliberate prin plămâni şi pori, iar efectul poate dura ore întregi, a explicat Debra Jaliman, medic dermatolog la Mt. Sinai School of Medicine.
Puteţi rezolva temporar problema cu apă de gură sau mestecând pătrunjel proaspăt, mentă sau seminţe de fenicul, dar pentru a scăpa de mirosul neplăcut emanat de corp va trebui să aşteptaţi un timp, până când digestia condimentelor se va încheia. Dacă mai trebuie, vă spunem că nu e indicat să mâncaţi usturoi în cazul în care vă pregătiţi de o întâlnire care va avea loc în următoarele trei-patru ore după masă.

Ştergeţi-vă foarte bine după duş
Dacă v-aţi şters în viteză după ce v-aţi spălat, s-ar putea să aveţi o problemă mai târziu. Asta pentru că umezeala poate rămâne între pliurile pielii, adică în zone precum cea de sub sâni, în „colăceii” de sub talie sau între degetele de la picioare. „Aerul nu are acces în acele zone, şi este mai uşor pentru bacterii şi ciuperci să se dezvolte şi să se amestece cu transpiraţia, provocând miros urât şi iritaţii”, potrivit specialistei Marina Peredo, dermatolog în Smithtown, New York.
Aşadar, după duş, setaţi un uscător de păr pe „rece” şi plimbaţi jetul de aer pe corp: sub sâni, pe degetele de la picioare, sub braţ şi în orice altă zonă în care ştiţi că transpiraţi mai abundent. De asemenea, vă puteţi da pe corp şi pe picioare cu o pudră antimicotică, ce se găseşte la vânzare în farmacii.

Eliminaţi stresul
Când vă confruntaţi cu probleme stresante, transpiraţia în exces este una dintre formele cu care corpul răspunde stării de tensiune şi nervozitate. Aşa că nu e de mirare că o zi agitată la serviciu se lasă cu pete de transpiraţie pe bluză şi cu palme lipicioase.
Pentru a scăpa de această problemă încercaţi ceaiul de salvie. Acesta conţine tanini astringenţi şi mai mulţi compuşi care au calităţi antiseptice şi acţionează calmând sistemul nervos simpatic, responsabil de toate simptomele stresului. Ceaiul de salvie va reduce transpiraţia de pe tot corpul dacă îl beţi în cantităţi mici de-a lungul zilei. Pentru preparare, puneţi una sau două linguriţe cu plantă uscată în apă fierbinte şi lăsaţi acoperit timp de zece minute, pentru ca toate ingredientele active să se elibereze din salvie.

Fibrele în exces balonează
Alimentele care au un conţinut ridicat de fibre alimentare sunt foarte sănătoase, dar vă pot balona uşor. Din nefericire, motivul pentru care anumite fructe şi legume vă ajută să vă simţiţi stomacul plin pentru mai mult timp este acelaşi care provoacă gaze, potrivit cercetărilor de la Clinica Mayo. Acest tip de fibre, numite solubile, nu sunt digerate până nu ajung în intestinul gros (alte alimente sunt digerate mai devreme, în intestinul subţire). Acolo, bacteriile bune descompun fibrele, ceea ce produce hidrogen, dioxid de carbon şi chiar metan. Aceste gaze urât mirositoare trebuie să iasă cumva, şi atunci apare flatulenţa.
Din această cauză este bine să adăugaţi treptat alimentele bogate în fibre în meniul zilnic, pentru ca organismul să aibă timp să se adapteze. Dacă utilizaţi un supliment pe bază de fibre, aveţi grijă să beţi cel puţin doi litri de apă pe zi, deoarece fibrele nu se mişcă prea rapid prin sistemul digestiv fără ajutorul lichidelor.

Rezolvaţi problema sforăitului
Pentru mirosul urât al gurii de la primele ore ale dimineţii puteţi da vina pe sforăitul din timpul nopţii. Dormitul cu gura deschisă determină uscarea cavităţii bucale, ceea ce permite celulelor moarte acumulate să se descompună pe limbă, gingii şi interiorul obrajilor. Acest lucru determină mirosul neplăcut al gurii la trezire.
Ca rezolvare, nu beţi alcool seara, deoarece acesta accentuează sforăitul, încercaţi să dormiţi fără pernă, iar dimineaţa faceţi gargară cu suc de lămâie diluat cu apă, pentru a omorî bacteriile care cauzează mirosul urât. La micul dejun consumaţi iaurt simplu, integral. Acesta conţine lactobacillus, o bacterie bună care neutralizează mirosul urât şi al cărei efect ţine până la 24 de ore, a explicat Mark Moyad, director al Centrului de Medicină Preventivă şi Alternativă de la Universitatea din Michigan.

Nu mâncaţi pe fugă!
Dacă hăpăiţi rapid un sandviş, pe post de masă de prânz, să nu vă miraţi dacă veţi avea o după-amiază... balonată. Mestecatul rapid şi băutul cu paiul vă fac să înghiţiţi prea mult aer. Acesta conţine, în urma digestiei, nitrogen, oxigen şi dioxid de carbon, iar eliberarea sa din stomac se face prin râgâit. Ceea ce mai rămâne este trimis în continuare tractului digestiv, şi va fi, eventual, expulzat ca gaze.
Faceţi în aşa fel încât să aveţi o pauză de masă şi acordaţi-vă timp pentru a mesteca bine mâncarea, cu înghiţituri mici. De asemenea, nu trebuie să mâncaţi când sunteţi nervoşi, supăraţi sau stresaţi, deoarece acest lucru poate afecta digestia. În zilele în care ştiţi că nu aveţi cum să mâncaţi decât pe fugă, luaţi câte două capsule cu ulei de mentă de trei ori pe zi. Menta ucide bacteriile care cauzează balonarea, relaxează muşchii gastrointestinali şi uşurează digestia. (va urma)

Curăţaţi-vă limba

Neglijând curăţarea limbii, respiraţia va avea de suferit. Limba este acoperită de „proiecţii” asemănătoare ca formă firului de păr, numite papile. Acestea pot prinde şi depozita între ele particule de mâncare. Aşa că, chiar dacă vă curăţaţi şi vă periaţi regulat dinţii, fragmente din mâncarea pe care aţi consumat-o rămân în continuare în gură, colectând bacterii şi emiţând vapori de sulf, care determină mirosul urât al gurii.
Apa de gură poate ajuta, însă cea mai bună metodă pentru a îndepărta bacteriile, celulele moarte şi resturile de mâncare de pe limbă este să o periaţi, aşa cum faceţi cu dinţii. Curăţaţi limba cu o periuţă cu peri moi, mergând, cât de adânc puteţi, spre gât. De asemenea, pentru a vă spăla dinţii puteţi alege o pastă de dinţi care să conţină dioxid de clorină ori extras de arbore de ceai, ambele fiind dezinfectante puternice.