de Elena Şerban
Potrivit oamenilor de ştiiinţă, există unele alimentele care favorizează instalarea anumitor tipuri de afecţiuni, printre care se numără şi cancerul. După mai multe cercetări s-a efectuat o listă cu produsele care trebuie să fie evitate sau care pot fi consumate doar în anumite cantităţi.
Riscul, mai mare cu 400%
Gătită la grătar, carnea roşie poate provoca formarea unor agenţi cancerigeni. Mai mult, aceasta conţine aminoacizi ce stimulează producţia de insulină şi încurajează oxidarea. Aceste două procese sporesc riscul de cancer mamar, lucru confirmat de un studiu realizat recent, care a arătat că femeile care consumau carne roşie „bine făcută”, de trei ori pe săptămână, şi-au mărit cu 400% riscul de a fi diagnosticate cu tumori la sâni.
Pentru a se micşora riscul de îmbolnăvire, este indicat să nu se depăşească o cantitate de 170 g de carne roşie pe lună. De preferat, fiartă.
Grepfrutul nu trebuie consumat zilnic
Un alt aliment ce ar trebui să iasă din lista zilnică a persoanelor susceptibile să se îmbolnăvească de cancer este grepfrutul. Motivul îl reprezintă cantitatea mare de estrogen pe care acesta o conţine, asociat cu un risc crescut de tumori la sâni. Un studiu publicat de presa britanică arată că femeile care consumau un sfert de grepfrut pe zi aveau un risc cu 30% mai mare de a face cancer.
Renunţaţi la uleiurile de floarea-soarelui, soia şi porumb
Cancerul mamar, boală care afectează în special femeile, este declanşat de o serie de factori genetici. Însă, în afara genelor, este importantă şi dieta. Dacă nu veţi înlocui uleiul de soia, de floarea-soarelui şi de porumb cu cel de măsline sau de rapiţă nu faceţi altceva decât să vă sporiţi posibilităţile de a vă îmbolnăvi. Acest lucru se poate întâmpla din cauză că primele uleiuri sunt bogate în grăsimi polinesaturate.
Dulciurile nu sunt indicate
Tot la capitolul alimente ce trebuie eliminate din dietă se încadrează: maionezele şi alte sosuri de la alimentară (mai ales dacă nu ştiţi cu ce fel de ulei sunt preparate), prăjiturile din comerţ cu cremă (din cauza margarinei) şi băuturile îndulcite. Conform unor teste recente, femeile care mănâncă dulciuri din comerţ şi beau diverse sucuri carbogazoase îşi cresc posibilitatea de a se îmbolnăvi de cancer mamar cu 27%.
Dulciurile încurajează dezvoltarea cancerului şi din cauza carbohidraţilor rafinaţi pe care îi conţin. Explicaţia e simplă: ei sunt asociaţi cu un nivel mare de glucoză din sânge, ceea ce face ca organismul să secrete şi mai multă insulină. Aceasta din urmă încurajează celulele canceroase să se dezvolte şi, pe deasupra, creşte şi nivelul de estrogen, care, după cum se ştie, este un factor sporit de risc pentru cancerul la sân.
Feriţi-vă de mezeluri!
Anumite ingrediente folosite în coservarea cărnii se pot transforma în compuşi cancerigeni după ce au ajuns în organism, sunt de părere unii oameni de ştiinţă. La capitolul carne procesată se încadrează toate mezelurile, carnea afumată şi conservele. Aşadar, pentru a evita îmbolnăvirea, limitaţi consumul sau eliminaţi total din meniu aceste produse.