de Elena Şerban
În nordul Moldovei şi în Muntenia, poate şi prin alte zone ale ţării, pe undeva, ascunse prin cămări, există borcane în care se află ceva ciudat: un lichid apos, ce are ca depunere un soi de cristale alb-transparente, ce par vii. Şi nu doar că par, ci aceste mici granule sunt organisme vii, cunoscute sub numele de chefir de Caucaz. Aceste ciudăţenii, după cum sunt ele considerate, se numesc aşa datorită faptului că în zona respectivă lichidul obţinut e băut în locul apei. Şi se pare că această apă face foarte bine localnicilor, care nu doar că trăiesc mai mult, dar sunt şi mai sănătoşi.
Reţeta lichidului-minune
Nu se ştie pe ce căi au ajuns acele granule în România. Se ştie însă că ele sunt împărţite cu uşurinţă de posesori, întrucât granulele se înmulţesc cu repeziciune. Şi dacă poţi face un bine, de ce nu?
De obicei, cei care oferă cristalele dau şi reţeta utilizării acestora, pe care v-o împărtăşim şi noi: turnaţi într-un borcan de trei kilograme doi litri de apă de izvor sau de fântână. Dizolvaţi în apă şase linguri cu zahăr, şase linguri cu cristale, un pumn cu stafide, o jumătate de lămâie cu coajă. Lăsaţi borcanul într-un loc la temperatura camerei, dar nu mai mult de trei zile. După acest interval stoarceţi lămâia în borcan şi apoi strecuraţi. Nu folosiţi sită de metal!
După ce cristalele şi borcanul sunt bine clătite, operaţiunea se poate relua timp de o săptămână, până ce se dublează cantitatea de cristale. Surplusul se aruncă sau se dă altcuiva.
Dacă cel care prepară chefirul de apă are mâinile murdare sau o dispoziţie nervoasă, cristalele nu se mai înmulţesc şi mor.
Luptă cu kilogramele
Lichidul obţinut, apa de chefir, se bea într-o cantitate de un litru şi jumătate pe zi. Rezultatul unei cure îndelungate e acela că organismul este mai rezistent la boli şi pierde kilogramele nedorite.
Chefirul s-a dovedit eficient în anemie, astenie, dereglări de metabolism, stres, obezitate, retenţie de apă, ulcer gastric, reumatism, menopauză, boli digestive, renale, respiratorii, întărirea imunităţii, intoxicaţii, furunculoze, răni.