de Elena Şerban
Instalarea maladiei Alzheimer, care afectează mai ales persoanele de vârsta a treia, ar putea fi întârziată graţie invenţiei unui cercetător britanic pe nume Tillotson. Acesta şi-a prezentat descoperirea în cadrul unei conferinţe ce a avut loc în Marea Britanie.
Emană diverse mirosuri pentru stimulare
Hainele viitorului poartă numele de Smart Second Skin (a doua piele inteligentă) şi emană, din timp în timp, mirosuri care să stimuleze memoria atunci când veşmintele consideră că este necesar acest lucru. De altfel, mai multe cercetări precedente au relevat că mirosurile au un mare impact asupra comportamentului şi a creierului.
Hainele lui Tillotson vor degaja mirosuri proaspete, puternice, dimineaţa, pentru a ajuta la trezire, iar după-amiaza, când nivelul de energie scade considerabil, vor emana un miros intens de cafea. Seara, pentru a uşura adormirea, veşmintele vor împrăştia arome florale sensibile (în special de tei).
Scad riscul apariţiei demenţei
Pentru a spori efectul puternic al hainelor asupra sănătăţii, acestea vor avea încorporaţi senzori minusculi, repartizaţi uniform în interiorul ţesăturilor. Aceştia vor monitoriza ritmul cardiac, dar şi nivelul de stres al purtătorului. Dacă acesta din urmă este foarte mare, Smart Second Skin va elibera arome care au capacitatea de a ameliora starea de spirit.
În cazul în care aceste haine sunt purtate de persoanele de vârsta a treia, ele vor ajuta la păstrarea tinereţii creierului acestora. De altfel, oamenii de ştiinţă afirmă că amintirile sunt stimulate de mirosuri, astfel că, în acest fel, bătrânii îşi vor micşora considerabil riscul de a se îmbolnăvi de demenţă.
De reţinut! Boala Alzheimer este o afecţiune degenerativă progresivă, care produce o deteriorare a funcţiilor de cunoaştere ale creierului şi, din acest motiv, capacităţile intelectuale ale individului se pierd progresiv.