Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Persoanele care se „luptă” cu acneea pot beneficia de consultaţii gratuite în perioada 25-27 martie 2013. Programările pot fi făcute la numărul de telefon: 031.9101 pentru oricare dintre cele patru clinici Bioderm din Bucureşti: cea din strada Eminescu, Pipera Nord, Floreasca sau Vasile Lascăr.

Pentru tineri, în mod special, impactul psihologic al imperfecţiunilor apărute la nivelul feţei este cu atât mai important cu cât acestea apar la o vârstă la care ei îşi construiesc identitatea. Cu toate acestea, la nivel european numai unul din trei adolescenţi apelează la sfatul unui specialist (medic dermatolog, în acest caz) pentru a putea trata eficient această afecţiune. În cazul adulţilor, conform unui studiu realizat la nivel european sunt afectate 51% dintre femeile cu vârste cuprinse între 20-29 ani şi 35% dintre femeile cu vârste cuprinse între 30-39. „Atât în cazul tinerilor, cât şi în cazul adulţilor, acneea este o afecţiune ce nu trebuie neglijată. Având în vedere că formele acesteia sunt multiple şi variază de la o persoană la alta, pentru un tratament eficient şi personalizat se recomandă un consult de specialitate la medicul dermatolog”, atrage atenţia doctorul Lucian Russu, medic specialist dermato-venerologie la Bioderm Medical Center.