de Dana Purgaru
Un virus misterios face victime
O persoană a murit din cauza unui virus misterios ce afectează căile respiratorii şi alte cazuri au fost descoperite în Arabia Saudită şi Qatar, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Este vorba despre o nouă tulpină de coronavirus, ce se manifestă ca o pneumonie şi distruge foarte repede rinichii pacientului. OMS a lansat un apel ca ţările să monitorizeze infecţiile respiratorii acute, adăugând că specialiştii OMS lucrează la elaborarea unor sfaturi specifice pentru acest virus nou.
Alertă în cabinetele stomatologice: dispozitiv medical periculos!
Medicii stomatologi din întreaga lume au fost avertizaţi în legătură cu un dispozitiv portabil, ce emite un nivel al radiaţiilor de peste zece ori mai mare decât cel considerat sigur pentru pacienţi. Este vorba despre aparatul numit „Tianjie Dental Falcon”, produs în China, ce poate fi cumpărat şi de pe internet. Expunerea la radiaţiile emise măreşte riscul de cancer şi afectează mai multe organe. În Marea Britanie, o parte dintre aceste dispozitive a fost retrasă.
Apa tratată cu clor, posibilă cauză a alergiilor alimentare
Numărul tot mai mare al persoanelor care dezvoltă diverse alergii alimentare a fost pus pe seama consumului de apă tratată cu clor de la robinet. Această substanţă se pare că slăbeşte toleranţa individuală la anumite produse alimentare, potrivit cercetătorilor de la Colegiul American pentru Alergie, Astm şi Imunologie. Cele mai cunoscute alergii alimentare sunt cele la laptele de vacă, soia, ouă, cereale, căpşuni şi alune. Manifestările merg de la urticarie până la şoc anafilactic.
Obezitatea, efectul unei infecţii bacteriană
Obezitatea la oameni ar putea fi cauzată de o infecţie bacteriană, nu de lipsa de efort fizic, mâncatul prea mult sau genetic, susţine un nou studiu revoluţionar realizat în China pe o perioadă de opt ani. Bacteria, cunoscută sub numele de enterobacter, încurajează corpul să producă, să stocheze şi să nu consume grăsime, prin dereglarea metabolismului şi a genelor ce controlează în mod normal aceste procese, şi poate fi contracarată printr-o dietă specială.
O nouă şansă pentru cei care riscă să-şi piardă vederea
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Southampton au descoperit că celulele din cornee, care pot fi extrase cu uşurinţă, ar putea lua locul celulelor retinale degradate, fiind astfel posibilă prevenirea şi chiar tratarea orbirii. Pentru că sursa celulelor ar fi chiar pacientul tratat, acest lucru ar elimina riscul ca transplantul să fie respins de corp.