de Dana Purgaru
- „Dresaţi-vă” corpul pentru a vă bucura din plin de viaţă
Există un timp optim pentru fiecare activitate, de la a lua micul dejun şi chiar până la a face sex, iar cunoaşterea modului în care se reglează bioritmul este cheia unei vieţi trăite eficient, potrivit specialiştilor.
6:00 - Ora de făcut sex
Doctor Pam Spurr, psihiatru englez, susţine că ora 6:00 este ideală pentru a face sex, din punct de vedere hormonal. „Deşi majoritatea persoanelor consideră că momentul cel mai bun pentru a întreţine raporturi intime cu partenerul este seara, nivelul de estrogen şi testosteron, hormoni sexuali feminini şi masculini, se află la cote maxime în zori. În plus, acesta este momentul ideal în care ambii parteneri sunt fertili”, a explicat doctor Spurr.
7:00 - Micul dejun
Doctor Andrew Murray, de la Universitatea Trinity, Cambridge, este de părere că, după aproximativ nouă ore în care nu a mâncat nimic, organismul este slăbit şi începe să „ardă” masa musculară pentru a face rost de energie. „La cel mult o oră după ce ne-am trezit este momentul ideal pentru a lua masa de dimineaţă. Lipsa glucozei din organism, consumată de corp până dimineaţa, face creierul să nu poată funcţiona la parametri normali”, a explicat doctor Murray.
Persoanele care sar peste micul dejun au deseori senzaţia de ameţeală pe tot parcursul zilei.
Medicul nutriţionist Ursula Arens recomandă pentru masa de dimineaţă cereale integrale, deoarece acestea oferă organismului energie pe o perioadă lungă.
8:30 - Ieşirea la lumină naturală
Doctor Andrew Murray susţine că expunerea la lumina naturală pe la ora 8:30 ajută la setarea ceasului biologic. „Lumina opreşte producţia de melatonină, hormonul care ne face să fim adormiţi”, a explicat specialistul. De asemenea, razele soarelui are rol antidepresiv şi măresc producţia de vitamina D în organism, care ţine la distanţă cancerul şi bolile de inimă.
10:00 - Apucaţi-vă de sarcinile dificile
După ora 10:00 este perioada ideală pentru rezolvarea problemelor dificile. Specialiştii spun că la această oră creierul are cea mai mare capacitate de concentrare. Atât memoria de scurtă durată, cât şi ceea ce ţine de logică funcţionează cel mai bine în această perioadă. Efectul micului dejun a trecut, glucoza a ajuns în sistem, inclusiv în creier, aşa că e vremea marilor provocări sau a rezolvării celor mai dificile sarcini trecute în agendă.
13:00 - Luaţi prânzul
Sistemul digestiv e la cotă maximă în jurul orei 13:00, iar medicul nutriţionist Ursula Arens recomandă un prânz uşor, echilibrat în proteine şi carbohidraţi. „Un fruct şi un sandviş din pâine integrală cu ton şi salată sunt tot ceea ce are nevoie organismul pentru a funcţiona până la masa de seară”, a adăugat doctor Arens.
15:00 - Momentul ideal pentru plimbare
Doctor Peter Venn, directorul Centrului de Tulburare a Somnului din Londra, spune că după masa de prânz organismul se simte moleşit. „Sângele se orientează mai mult spre stomac decât spre creier, astfel că organismul nu mai e la fel de alert. Evitaţi somnul de prânz, deoarece acesta duce la apariţia tulburărilor somului de noapte, iar riscul apariţiei insomniilor este destul de mare. Recomand plimbările în aer liber timp de 20 de minute”, a spus doctor Venn.
17:30 - Faceţi exerciţii fizice
Doctor Geoff Davies, specialist în afecţiuni locomotorii la Clinica Cardiff Bay, spune că la ora 17:30 temperatura corpului este ridicată, ceea ce face ca muşchii corpului să dea tot ce pot. „Este perioada în care organismul este flexibil şi agil. Este recomandat ca persoanele adulte să facă, de cinci ori pe săptămână, timp de 30 de minute, exerciţii de intensitate moderată sau de trei ori pe săptămână exerciţiu viguros”, a declarat doctor Davies. Potrivit specialistului, exerciţiul fizic moderat este şi mersul alert sau grădinăritul, iar cel viguros poate consta în alergat sau ciclism. „Pe lângă faptul că mişcarea ne menţine silueta, exerciţiile reglează fluxul sangvin, lucru benefic pentru inimă. În acest mod ţinem la distanţă bolile cardiovasculare sau accidentele cerebrale”, a precizat doctor Davies.
19:00 - Un pahar cu vin roşu
Potrivit specialiştilor, la ora 19:00 ficatul are cea mai mare capacitate de detoxificare. Astfel, un pahar cu vin roşu este chiar indicat, dar fără a se depăşi această măsură, deoarece pot apărea efecte adverse. Un studiu publicat de „Journal of Physiology” arată că mai mult de un pahar cu alcool duce la apariţia insomniilor.
19:30 - Ultima masă a zilei
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Northwestern, SUA, arată că mâncatul la ore neregulate, mai ales seara, duce la apariţia excesului de kilograme. Astfel, cina trebuie luată nu mai târziu de 19:30, şi este indicat să fie alcătuită din alimente uşor de digerat.
21:30 - Ritual înainte de culcare
Nu mai târziu de ora 21:30 e bine să începeţi rutina de dinainte de culcare. „Recomand un duş cald, nici prea rece sau prea fierbinte, iar apoi un film sau câteva pagini dintr-o carte. Sunt lucruri ideale, care ajută la dobândirea unui somn de calitate”, susţine doctor Peter Venn. Şapte până la opt ore de somn sunt suficiente pentru adult.