Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Graţie ingredientelor pe care le conţine, pasta de dinţi, prezentă în casele tuturor, este un remediu folosit cu succes în tratarea multor boli.

Tratează eficient alergiile şi dermatitele
Apărută pentru prima dată în urmă cu două secole, pasta de dinţi este, potrivit specialiştilor, o soluţie excelentă în vindecarea arsurilor. În acest caz se recomandă ungerea părţii arse cu un strat gros de pastă de dinţi mentolată, iar într-un sfert de oră usturimea va dispărea.
În cazul alergiilor provocate de diverse produse chimice, erupţiilor sau iritaţiilor se va unge cu un strat de pastă de dinţi, apoi locul se va ţine pansat 24 de ore. Ulterior, locul se va spăla cu apă călduţă şi se va unge cu cremă de gălbenele.
Acelaşi tratament poate fi folosit şi de persoanele care suferă de dermatită. Pasta de dinţi este foarte bună şi pentru tratarea intoxicaţiei alimentare la copii, vindecând erupţiile cutanate care apar pe pielea acestora. Se recomandă aplicarea unui strat gros de pastă de dinţi din plante din trei în trei ore. După uscare, pasta de dinţi se va îndepărta cu apă rece.

Are efect şi în răceli
În cazul înţepăturilor provocate de insecte, pasta de dinţi s-a dovedit din nou un bun tămăduitor. Se masează locul inflamat cu pastă de dinţi pentru copii.
Dacă nu e provocat de helmintiază, pruritul anal se diminuează folosind pasta cu propolis. Înainte de culcare se va spăla anusul cu apă rece şi se va unge cu pastă de dinţi. Tratamentul durează zece zile.
Şi primele simptome ale răcelii dispar folosind pasta de dinţi cu fluor. Specialiştii recomandă clătirea gurii şi a gâtului cu 50 ml apă călduţă combinată cu pastă de dinţi, timp de zece minute. Apoi, pasta de dinţi se scuipă, iar gura se mai clăteşte câteva minute cu apă caldă. Procedeul se repetă de trei ori pe zi. Atenţie! Compoziţia nu se înghite!

Usucă herpesul
Problema herpesului inestetic şi dureros se rezolvă tot cu pastă de dinţi. Se şterge locul afectat cu alcool sanitar şi se unge de câteva ori pe zi cu pastă de dinţi. În câteva zile, herpesul se usucă.
Banala pastă de dinţi le este utilă şi persoanelor supraponderale sau copiilor care, urmare a transpiraţiei abundente, suferă de dermatită intertriginoasă (n.r. - binecunoscutele locuri opărite). În acest caz se tamponează locurile afectate cu pastă de dinţi seara, înainte de culcare.

Poate curăţa chiar şi instrumentele muzicale

Foarte sensibile, clapele instrumentelor muzicale trebuie permanent curăţate, pentru că se acoperă repede cu grăsime naturală de pe degete. Cel mai bun remediu este pasta de dinţi. Se umezeşte o ţesătură moale, se aplică un strat subţire de pastă de dinţi şi se apasă uşor. După înlăturarea murdăriei se şterg clapele cu un prosop uscat.

Ponturi!
- Pasta de dinţi înlătură şi petele de pe haine şi de pe covoare. Se freacă bine, apoi se spală cu apă caldă;
- Pentru o manichiură superbă se lustruiesc unghiile cu o perie aspră cu puţină pastă de dinţi;
- Petele de ruj dispar dacă se freacă locul cu pastă de dinţi.