de Cătălina Tăgârţă

Spondilolistezis e o fractură sau o fisură la arcul uneia dintre vertebrele din zona lombară inferioară a coloanei vertebrale. Aceasta poate apărea brusc, ca urmare a unei serii de şocuri şi stresuri, iar uneori boala este ereditară. Adesea, spondiloliza nu cauzează niciun simptom, iar bolnavii pot avea boala toată viaţa fără să ştie. Sunt însă şi cazuri în care durerile sunt puternice, greu de suportat, şi se apelează fie la intervenţie chirurgicală, fie la tratamente moderne, ce pot reda pacientului liniştea şi starea de bine necesare. Medicul primar ortoped Vasile Druţă (foto), reprezentantul Clinicii BioOrtoclinic şi membru al Societăţii Europene de Ortopedie şi Traumatologie, ne-a spus mai multe despre spondilolistezis.

„Arcul vertebral posterior se rupe, iar vertebra alunecă din rând”
- Ce este spondilolistezisul şi care sunt cauzele acestei afecţiuni?
- Spondilolistezisul este o continuare a spondilolizei, în care arcul vertebral posterior se rupe, iar vertebra alunecă din rând - de obicei în faţă. În mod normal, toate vertebrele stau una peste alta, coloana e frumos axată… însă, fie din motive ereditare, fie din cauza unor traumatisme, suprasolicitări ale coloanei sau chiar afecţiuni hormonale ce pot apărea în context, e posibil să se instaleze o spondiloliză. Prin asta înţelegem o distrugere a articulaţiilor din arcul posterior - unde sunt toate apofizele -, articulaţiile fiind cele care ne permit mobilitatea în anumite grade. La început se instalează o zonă de osteoliză, apoi o alunecare a unei vertebre faţă de alta. Însă asta se întâmplă mai rar, pentru că, de obicei, se deplasează tot blocul vertebral faţă de sacru.

- Iar în funcţie de direcţia în care o ia blocul vertebral, dacă pleacă anterior sau posterior, se pune şi diagnosticul, nu?!
- Exact. Dacă pleacă în faţă, vorbim despre un anterolistezis, iar dacă deplasarea se produce către posterior, diagnosticul va fi de retrolistezis.

- Care sunt simptomele bolii, în afară de durere?
- Poate fi vorba despre durere locală, iradiantă sau radiculară, aceasta din urmă apărând pe traiectul rădăcinii nervoase. În principiu, tot ce înseamnă dureri de spate sunt asemănătoare, indiferent de boală, însă, dacă pacientul nu se prezintă la timp la medic şi nu se iau măsuri rapid, pot fi înregistrate clinic şi parestezii în zona picioarelor.

„Evitaţi suprasolicitările pe cât posibil”
- Înainte de a vorbi despre tratament, pot fi prevenite afecţiunile de acest tip? Ce-mi puteţi spune?
- Am amintit, mai devreme, de factorul ereditar - în privinţa căruia nu prea se mai poate face nimic. Apoi, în privinţa traumatismelor şi suprasolicitărilor coloanei vertebrale, acestea trebuie evitate pe cât posibil. De asemenea, efortul fizic, statul mult în picioare, frigul, aerul condiţionat şi chiar stresul intră în factorii de risc ai problemelor spatelui. Atâta vreme cât suntem stresaţi avem musculatura contractată, deci discul stă presat.

- Şi am ajuns la tratament. În ce constă acesta?
- Nicăieri în lume nu-i o metodă perfectă. Tratamentul ideal ar fi cel chirurgical, dar de departe nu-i aşa. De ce? Pentru că atunci când ajungem la listezis deja avem un stereotip dinamic format. Adică noi putem face operaţia perfectă, să axăm corect coloana, dar pe pacient să-l doară spatele după operaţie mai rău decât înainte. E adevărat că în unele cazuri pacientul poate să se simtă bine, dar în foarte multe cazuri poate fi chiar mai rău decât la început. Şi ajungem astfel la prevenţie, la depistarea precoce... Pentru a înţelege mai bine ce vreau să spun, iată un exemplu: când pacientul vine prea târziu la consult, atât de târziu încât el are deja format un comportament, un fel de a păşi, de a se apleca, de a sta pe scaun - şi e supus unei operaţii, toate aceste mişcări cu care e obişnuit vor trebui „reinventate”, ceea ce e cu atât mai greu cu cât boala e mai veche, întrucât şi deprinderile omului respectiv sunt bine împământenite. Şi, în felul acesta, apare durerea şi după operaţie.

Decompresiile şi mobilizările, făcute cu aparatură modernă
- Şi atunci… ce e de făcut?
- În cazuri foarte grave, când se ajunge la parestezii sau alte probleme grave, se intervine totuşi chirurgical. Însă, în caz contrar, tratamentul constă în decompresii şi mobilizări uşoare ale coloanei, care se fac cu aparatură modernă, specializată, şi în medicamente introduse prin metoda imagistică Brasce, care e folosită şi în timpul intervenţiilor chirurgicale. Apoi, la tratament se mai poate adăuga fizioterapia şi, cel mai important, antrenamentul structurii musculare. Aş adăuga aici că gimnastica medicală trebuie făcută corect şi cu conştiinciozitate. Noi, de exemplu, am îmbunătăţit foarte mult partea de gimnastică în clinică, gimnastică pe care pacienţii trebuie să o facă apoi şi acasă, pentru a nu se îmbolnăvi din nou. Pe site-ul nostru, www.ortoclinic.ro, se găsesc detalii despre toate aceste proceduri.

- În cât timp se obţine vindecarea?
- Când te uiţi la radiografie te sperii. Şi e adevărat că boala este înfricoşătoare, dar nu atât de gravă, încât să disperăm. Cum spuneam, dacă se primeşte tratamentul corespunzător, personalizat, iar apoi sunt urmate întocmai indicaţiile medicului, pacientul poate trăi cu afecţiunea şi să se bucure de viaţă în condiţii normale, până la bătrâneţe.
Programele de tratament variază în funcţie de stadiul de evoluţie a listezisului şi de pacient, de cât de târziu s-a prezentat la medic, de cât de mult suportă el durerea. În funcţie de toate astea poate fi vorba despre un tratament de două-trei săptămâni sau mai mult, perioadă în care se recomandă purtarea unui corset lombostatic, ce dispersează greutatea spre bazin. Dar atenţie: nu mai mult de patru ore pe zi, pentru că poate duce la atrofie musculară!

„Lipsa de odihnă şi stresul se numără printre «duşmanii» discurilor, întrucât aceştia împiedică hidratarea - ce are loc de obicei în timpul nopţii. La fel şi sportul de dimineaţă, când există riscul de deshidratare cu până la 30%” - doctor Vasile Druţă

Se cunosc cinci stadii ale bolii

Cea mai frecventă localizare a discurilor alunecate e la nivelul vertebrei L5 şi S1, ce apare din cauza solicitării mecanice crescute. Spondilolistezisul are cinci grade de stadializare: grad I - alunecarea vertebrei se face pe mai puţin de 25% din suprafaţa superioară a vertebrei subiacente, grad II - alunecarea este între 25% şi 50%, grad III, între 50% şi 75%, grad IV, între 75% şi 100% şi grad V, peste 100%, numit şi spondiloptoză.