de Dana Purgaru
Mulţi dintre noi am auzit, încă din copilărie, că dacă citim la lumină slabă ne stricăm vederea, iar dacă stăm în frig răcim. Mai târziu, ni s-a spus că e bine să nu fim stresaţi, altfel vom albi prematur şi că trebuie să bem doi litri de apă pe zi ca să ne menţinem organismul hidratat pe tot parcursul zilei. De asemenea, se crede că legumele congelate nu sunt sănătoase şi că gălbenuşul este de vină pentru nivelul ridicat de colesterol. Câţiva oameni de ştiinţă americani au desfiinţat, cu argumente, toate aceste mituri.
Lumina slabă strică vederea
Potrivit doctorului Rich Buhler, lumina slabă nu este cauza pentru care ne pierdem vederea. „Lumina redusă face ca ochiul să se concentreze pentru a focaliza mai bine. Acest lucru este obositor şi ne face să clipim mai rar. Astfel, corneea se usucă mai mult decât de obicei”, a explicat specialistul. Studiile de specialitate au demonstrat că funcţiile vederii nu sunt influenţate de lumina slabă. „În cel mai rău caz, pot apărea durerile de cap, dar acestea sunt inevitabile atunci când ne concentrăm”, a spus Buhler.
Doi litri de apă pe zi
Recomandarea cu privire la consumul de doi litri de apă pe zi a fost dată publicităţii în 1945, de o fundaţie specializată în probleme de nutriţie din Statele Unite ale Americii. „Opt pahare cu apă băute zilnic nu sunt suficiente. Apa, deşi este esenţială pentru buna funcţionare a organismului, se elimină rapid din corp. Astfel, organismul are nevoie de mai mult de opt pahare cu apă”, conform lui Buhler. Pentru menţinerea hidratării, specialistul recomandă să mâncăm zilnic fructe şi legume, deoarece apa din acestea este păstrată de corp mai mult timp.
Dacă ne e frig, răcim
Multă lume nu ştie că răcelile sunt produse de virusuri, nu de frig, din cauza faptului că mergem afară cu părul ud, că stăm „în curent” sau că ieşim iarna fără căciulă. „Cred că acest mit vine de la faptul că oamenii au observat că, în lunile reci, se îmbolnăvesc mai des, iar acest lucru e adevărat”, a declarat doctor Susan Coffin. „Motivul este însă proximitatea. Oamenii stau mai des în case ori apropiaţi unii de alţii, se ating şi vin în contact cu tusea şi cu strănutul”, a explicat aceasta.
Temperaturile scăzute reduc apărarea imunitară naturală a organismului faţă de rinovirus (un agent patogen care provoacă o mare parte din cazurile de guturai). Acesta este unul dintre cele peste 200 de specii de virusuri ce pot provoca simptome de răceală, în special în sezonul rece.
Stresul ne încărunţeşte prematur
Doctor Nancy L. Snyderman spune că stresul este responsabil de apariţia multor afecţiuni, dar nu este vinovat de apariţia firelor de păr alb. „Firele de păr alb apar o dată cu înaintarea în vârstă. Apariţia acestora este una normală, care poate fi determinată şi de moştenirea genetică”, a precizat Snyderman.
Fructele şi legumele congelate nu sunt sănătoase
Dacă sunt congelate, fructele şi legumele îşi pierd din nutrienţi. Aşa crede foarte multă lume, însă şi acesta este tot un mit, conform lui Stacy Beeson, specialist în nutriţie. „Fructele şi legumele congelate pot conţine aceleaşi substanţe nutritive ca şi cele naturale, important este modul de depozitare şi de conservare a acestora”. Aşadar, dacă astfel de alimente sunt congelate în stare pură, sunt la fel de sănătoase ca şi cele proaspete.
Gălbenuşul creşte colesterolul
Unele persoane se feresc să mănânce gălbenuş, deoarece se spune că acesta creşte nivelul de colesterol din sânge. „Gălbenuşul conţine mult colesterol. În acelaşi timp însă, este o sursă bună de lecitină - o substanţă ce previne depunerea colesterolului sub formă de aterom pe vasele sangvine. De aceea, putem spune că, din punctul de vedere al aportului de colesterol, oul este neutru, el nu creşte colesterolul datorită lecitinei”, a explicat doctor Beeson. „De asemenea, lecitina menţine sănătatea celulei nervoase”, a completat specialista.