de Carmen Ciripoiu
Gustos şi hrănitor, iaurtul este o delicatesă în orice moment al zilei, dar şi un excelent remediu în tratarea multor boli, fiind considerat, pe drept cuvânt, de cercetători secretul longevităţii.
La început era vândut doar în farmacii!
Iaurtul nu este o „revelaţie” a secolului nostru. Fie că se numeşte „mayzoom” în Persia, „dahi” în India sau „zabady” în Orient, virtuţile terapeutice ale iaurtului au fost remarcate din timpuri străvechi. Se spune că Regele Francisc I din Franţa secolului al XVI-lea a fost vindecat de o indigestie cronică apelându-se la un „misterios” lichid vâscos de culoare albă, iaurtul de astăzi. Mai târziu, la începutul secolului al XX-lea, savantul Metchnikoff, laureat al Premiului Nobel, a atribuit longevitatea locuitorilor Caucazului - care consumau regulat iaurt - proprietăţilor excepţionale ale fermenţilor vii continuţi de iaurt. Acesta este şi motivul pentru care, la începuturile sale, iaurtul a fost vândut numai pe bază de reţetă medicală, în farmacii, urmând ca ulterior să fie vândut în magazine.
Stop problemelor intestinale!
Cercetările au scos la iveală faptul că dezechilibrul florei intestinale, ca diareea, crampele, balonările, absorbţia grea a alimentelor, este înlăturat prin consumul de iaurt natural sau de alte soiuri de lapte fermentat (zer sau kefir). Alte studii arată că un consum zilnic de iaurt ajută în tratarea colitei ulceroase şi colonului iritabil, iar intensitatea diareii la copii este redusă. Mai mult, asociat cu un regim bogat în fibre, iaurtul previne diverticuloza, o boală gravă şi dureroasă, care se caracterizează prin formarea de mici buzunare pe pereţii colonului. Iaurtul este un remediu excelent şi în combaterea micozelor, studiile demonstrând că femeile care consumă minimum 250 g iaurt pe zi sunt ferite de candidoze şi de cistite. Specialiştii afirmă că mâncatul în fiecare zi a două iaurturi ajută sistemul imunitar să lupte cu infecţiile. Mai nou, s-a arătat că bacteriile benefice conţinute în iaurt împiedică bacteriile patogene să producă substanţe carcinogene când interacţionează cu alimentele.
Vă protejează de respiraţia urât mirositoare
Excelent pentru consolidarea oaselor, iaurtul poate fi consumat şi de persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză. Nu în ultimul rând, iaurtul este o armă imbatabilă în lupta cu respiraţia urât mirositoare. O doză zilnică de iaurt reface flora microbiană şi protejează de apariţia halenei. Iaurtul vă scapă şi de cel mai mare duşman al feţei: coşurile. Se aplică iaurt direct pe zona afectată, bine curăţată. Se lasă să acţioneze câteva minute, apoi se îndepărtează cu apă călduţă. Pentru prevenirea coşurilor se amestecă o bucăţică de drojdie de bere şi se aplică pe zona afectată.
Alungă mătreaţa
Pentru scalpul iritat se aplică iaurt la nivelul acestuia, se înfăşoară apoi părul într-un prosop şi se lasă să acţioneze 15 minute. Se clăteşte părul din abundenţă. Tratamentul ajută şi la înlăturarea mătreţii.