Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Persoanele care vorbesc prea mult la telefon sau care îşi petrec constant timpul pe reţelele de socializare au tendinţa de a fi mai nefericite şi mai anxioase decât ceilalţi oameni. Conform unui studiu al cercetătorilor americani, în loc să îi facă pe oameni să se simtă mai aproape de prieteni, mobilul le creşte gradul de nervozitate, deoarece numeroşi participanţi la studiu se simt de fapt obligaţi să păstreze legătura cu ceilalţi prin apeluri, sms-uri şi postări pe reţelele de socializare.

„Este nevoie de timp de reflecţie, de introspecţie”
Studiul, efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Kent, din Ohio, pe 5.000 de studenţi care foloseau telefonul zilnic, contrazice rezultatele cercetărilor anterioare, care susţineau că aceste aparate îmbunătăţesc interacţiunea socială şi contribuie la reducerea sentimentului de izolare, informează dailymail.co.uk.
Potrivit ultimelor informaţii făcute publice, utilizarea constantă a telefonului sporeşte senzaţia de stres. „Nu mai există timp sau singurătate în viaţa acestor studenţi şi cred că, pentru sănătatea mintală, este nevoie de timp de reflecţie, de introspecţie, de analiză a întâmplărilor vieţii sau pur şi simplu de refacere după stresul de zi cu zi”, a declarat cercetătorul Andrew Lepp. Totodată, echipa de cercetare a folosit rezultatele la examene ale participanţilor la studiu cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani, iar concluzia este că studenţii dependenţi de telefon şi de reţelele de socializare aveau note mai mici decât ceilalţi.

• Chiar şi sms-urile trimise sau primite în număr mare, zilnic, reprezintă un factor de stres