Main menu

header

469 14 1de Gabriela Niculescu

A fost descoperit secretul longevităţii… şi nu constă nici în alimentaţia sănătoasă, nici în lipsa viciilor, nici în cele 30 de minute de mişcare pe zi, ci în cât de des zâmbim! Dacă suntem optimişti, prietenoşi, relaxaţi şi toleranţi, avem şanse reale de a duce o viaţă lungă, conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Albert Einstein College of Medicine, care susţine că secretul longevităţii îl reprezintă câteva trăsături-cheie de personalitate.

Personalitatea optimistă stă la baza acesteia

„O veste excelentă!”, ar spune cei care văd viaţa doar în nuanţe de roz, însă pentru ceilalţi descoperirea nu este una tocmai favorabilă, pentru că, până la urmă, stilul de viaţă îl poţi schimba mai uşor decât îţi poţi schimba personalitatea. Studiul, care face parte din Albert Einstein College of Medicine’s Longevity Genes Project şi care a analizat genele a 243 de oameni cu vârstă medie de 97,6 ani, a dezvăluit faptul că toate aceste persoane aveau ceva în comun: erau optimiste, sociabile, considerau râsul ca fiind o parte importantă a vieţii lor, îşi exprimau emoţiile cu o mai mare uşurinţă şi şi-au trăit viaţa înconjurate de prieteni.

Stilul de trai influenţează, dar nu copleşitor

Nir Barzilai, unul dintre cercetătorii implicaţi, spune că anumite studii arată faptul că personalitatea se poate schimba după vârsta de 70 de ani, ceea ce îi împiedică pe oamenii de ştiinţă să afle dacă subiecţii au prezentat respectivele trăsături de personalitate întreaga viaţă sau doar la bătrâneţe. Cât priveşte stilul de viaţă al acestor persoane care au apucat să sufle în 100 de lumânări, se pare că acesta nu este unul admirabil, tutunul, alcoolul şi mâncarea nesănătoasă fiind prezente în majoritatea cazurilor studiate… Desigur, asta nu înseamnă că de mâine trebuie să cădem pradă viciilor şi să devenim clienţi fideli ai restaurantelor de tip fast-food, mai ales dacă facem parte dintre cei care văd, cel mai adesea, partea goală a paharului.

• Este adevărat, poate nu putem să ne dăm de trei ori peste cap şi să ne schimbăm personalitatea peste noapte, însă concluzia este că n-ar fi rău, măcar din când în când, să zâmbim şi să privim viaţa cu mai multă detaşare. Până la urmă totul trece, nu-i aşa?