de Cătălina Tăgârţă

Cancerul de prostată este din ce în ce mai frecvent printre români, însă diagnosticarea precoce dă mari speranţe acestor pacienţi. Bogdan Hăineală (medalion), medic specialist urologie la Clinica Mediclass şi la Institutul Clinic Fundeni, ne-a mărturisit că ţara noastră este la curent cu ultimele noutăţi în domeniu. Una dintre aceste noutăţi ar fi testele genetice făcute de Miriad Genetics, din SUA, unde specialiştii noştri pot trimite bucăţi din ţesutul tumoral, iar în două săptămâni se stabileşte tipul de agresivitate al tumorii şi se prezice evoluţia în timp, lucru extrem de important în stabilirea tratamentului. Însă medicul Bogdan Hăineală ne-a spus că asta nu-i totul...

E foarte important să faceţi testul PSA

- Domnule doctor, care sunt simptomele care îl trimit pe pacientul cu cancer de prostată la medic?

- Urinatul des, mai ales noaptea, şi hematuria (urina cu sânge). Dar, cel mai frecvent, pacientul se adresează medicului în urma screeningului, deci a analizelor uzuale pe care le face periodic la medicul de familie şi care arată că valoarea Antigenului Specific Prostatei (PSA) este modificată. De altfel, speranţa noastră este ca din ce în ce mai mulţi pacienţi să vină la medic după ce îşi dozează acest PSA şi nu când încep să aibă simptomatologie, fiindcă atunci vorbim deja despre un moment pierdut în începerea tratamentului.

- Urinatul frecvent poate fi confundat cu infecţia urinară?

- Da, sigur, sau chiar şi cu adenomul de prostată, ceea ce este o leziune benignă.

- Cam cât timp poate trece de la modificarea nivelului normal al PSA şi până la apariţia primelor simptome?

- Perioada variază de la un pacient la altul, dar de obicei e vorba despre câţiva ani. De aceea este recomandat ca fiecare bărbat cu vârsta peste 50 de ani să dozeze PSA-ul seric şi să beneficieze şi de un examen clinic, numit tuşeu rectal, făcut de medicul urolog.

Boala este hormono-dependentă

- Câţi dintre bărbaţi se prezintă pur şi simplu la control fără să aibă nimic? Există astfel de cazuri?

- Da, şi sunt mai frecvente după vârsta de 50 de ani. Fie că află din mass-media, fie că-s trimişi de medicul de familie, oamenii vin să-şi facă astfel de controale, iar proporţia celor care au fost diagnosticaţi de rutină cu cancer de prostată este din ce în ce mai mare şi la noi, ceea ce e un lucru minunat, căci pentru ei putem face operaţii curative. Dacă în urmă cu cinci-zece ani cele mai multe operaţii erau paliative, acum sunt curative, pentru că pacienţii sunt diagnosticaţi din ce în ce mai devreme...

„Brahiterapia e practic echivalentul prostatectomiei”

- În ce constă tratamentul?

- Este diferenţiat în funcţie de stadiu. Dacă e un cancer localizat vorbim despre prostatectomie (deci despre scoaterea prostatei), o operaţie uzuală, cu rezultate extrem de bune, care poate fi făcută deschis ori laparoscopic. Dacă s-au depăşit limitele organului, se poate face radioterapie externă. Pentru boala situată la nivelul prostatei avem şi o metodă modernă de tratament: brahiterapia, care presupune introducerea de seminţe radioactive de iod în prostată, care o distrug în totalitate. Practic e echivalentul prostatectomiei, singurul element negativ al acestei intervenţii este că ea nu este decontată de stat şi costă circa 4.000-5.000 de euro.

- De câte cure de brahiterapie este nevoie?

- E o intervenţie unică: seminţele de iod se implantează o singură dată, după care îşi fac treaba singure. Revenind însă la celelalte tipuri de tratament, când cancerul este răspândit în tot organismul, când există determinări limfoganglionare sau sistemice la momentul diagnosticului. Deoarece acest cancer este hormonodependent, se poate recurge la castrare (fie chirurgicală, fie chimică). În acest fel, boala practic va regresa, prostata se topeşte şi cresc şansele pacientului de a avea o supravieţuire mai bună.

Cu tratament corect, supravieţuirea poate depăşi cinci ani

- În cazul în care nu se face asta, care e speranţa de viaţă?

- Depinde de stadiu. Dacă nu se face niciun fel de tratament, supravieţuirea poate fi între şase luni şi trei, patru ani. Cu tratament însă, mai mult de jumătate dintre pacienţi ajung la cinci ani şi chiar depăşesc această perioadă.

- Pot fi făcute tratamente hormonale pentru a preveni apariţia bolii?

- Nu. Deşi, apropo de asta, e interesant de menţionat faptul că eunucii nu dezvoltau cancer de prostată.

- Există cumva tratamente foarte moderne care nu au ajuns la noi şi pentru care pacienţii români merg încă în străinătate?

- Nu. Întrucât România are un număr mare de pacienţi, specialiştii străini sunt foarte interesaţi de colaborarea cu noi, lucru care ne ţine la curent cu ultimele noutăţi în domeniu. Spre exemplu, putem trimite şi noi bucăţi din ţesutul tumoral la Miriad Genetics, în SUA, iar pe baza modificărilor de ciclu celular, în două săptămâni, se stabilesc tipul de agresivitate al tumorii, evoluţia în timp, şi în funcţie de acestea se decide şi tratamentul corespunzător. Singura problemă şi în acest caz ar fi legată de costuri, căci putem face gratuit câteva teste, dar preţul pentru restul este de circa 4.000 de dolari, care sunt suportaţi de pacienţi, nicăieri în lume nu suportă Casa de Asigurări.

Calitatea vieţii nu este alterată

- În ce constă recuperarea de după intervenţie? Aţi zis că se poate ajunge până la castrare...

- Sperăm ca, după ce depăşeşte stadiul spitalizării, pacientul să-şi desfăşoare activităţile în mod normal. Sigur că trebuie făcute vizite la medic în mod regulat, în primul an la trei luni, apoi la şase luni şi după aceea anual. În ceea ce priveşte tratamentul hormonal şi medicamentos, pacientul este practic în permanentă relaţie cu medicul urolog şi oncolog, fiindcă va lua tratament toată viaţa.

- În concluzie, la ce să mai atragem atenţia legat de acest subiect?

- Să nu ia la întâmplare medicamentele care se găsesc în toate reclamele de la televizor şi care, din păcate, nu fac decât să întârzie momentul diagnosticării. Cel mai bine e ca bărbaţii să facă testele screening şi să vină la un control la medicul urolog după vârsta de 50 ani. Fie că se găseşte cancer sau sunt diagnosticate alte afecţiuni minore, toate trebuie tratate corect şi din timp.

„Componentă transmisă genetic“

- Aveţi idee de statistici?

- Ca frecvenţă, cancerul de prostată depăşeşte neoplaziile de plămân sau pe cele colorectale, însă ca mortalitate este pe locul doi, după plămâni. Acesta este hormono-dependent, influenţat de hormonul masculin, testosteron, dar cercetătorii şi-au dat seama că e o problemă ce ţine şi de obiceiurile sexuale şi alimentare... în sensul că mâncărurile grase şi alcoolul predispun la apariţia bolii, în timp ce fructele, legumele şi cerealele scad frecvenţa de apariţie a acesteia. De asemenea, afecţiunea apare odată cu înaintarea în vârstă. Se spune că, dacă toţi bărbaţii ar trăi 140 de ani, toţi ar face cancer de prostată. În plus, boala are şi o componentă transmisă genetic, în sensul că, dacă cineva are o rudă de gradul 1 în familie (tatăl, fratele) cu această boală, are şanse duble faţă de restul să se îmbolnăvească şi el.