Main menu

header

479 14 2de Cătălina Tăgârță

Ministerul Sănătăţii va derula şi în acest an Programul Naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin. Acesta se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat, dar care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

Pacientele cu rezultat pozitiv trec la investigații suplimentare

Prin implementarea unui astfel de program, Ministerul Sănătăţii urmăreşte în primul rând depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile, și îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. „Am luat decizia de a continua acest program în scopul prevenirii și combaterii cancerului de col uterin și pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală și a mortalităţii datorate acestora. Foarte important pentru noi este şi creşterea gradului de informare a populaţiei pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi utilizarea programelor de prevenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În cadrul programului există un număr de 97 de reţele unde se recoltează probe pentru testarea Babeş-Papanicolau. Pentru efectuarea acestei analize în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul în circa 30 de zile, tot la medicul de familie. Dacă testul este pozitiv, pacientele vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare, însă dacă rezultatul este negativ vor fi reprogramate la o nouă testare după cinci ani.

Potrivit raportărilor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), din luna iunie 2012 (când a fost derulat programul de screening) şi până la sfârşitul trimestrului I din 2014, un număr de 606.132 de femei au efectuat testul Babeș-Papanicolau. La peste 32.600 dintre acestea au rezultat teste pozitive, iar la 1.312 au fost depistate leziuni maligne