de Cătălina Tăgârță

Celulele creierului sunt legate între ele în rețele și asigură toate funcțiile (mișcare, vorbire, senzații, gândire) prin semnale electrice și chimice. În momentul în care o persoană prezintă descărcări electrice anormale în aceste rețele înseamnă că se produc crize epileptice. Prin urmare, epilepsia este o boală cronică ce afectează creierul. Cu ocazia desfășurării Primului Curs Est-European în domeniul Epileptologiei (desfășurat în România), conferențiar doctor Dana Craiu (medalion), șef Disciplină Neurologie Pediatrică II la Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila” și șef Secția Clinică Neurologie Pediatrică, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, ne-a spus mai multe despre această afecțiune.

„Poate debuta la vârste diferite”

- Doamna doctor, pentru început, vă rog să ne spuneți la ce vârstă poate debuta epilepsia și care sunt cauzele acestei afecțiuni?

- Epilepsia poate debuta la vârste diferite, însă cea mai mare incidență este în fazele incipiente ale vieții (epilepsia chiar fiind recunoscută în popor ca fiind boala copilului, iar cele mai multe cazuri trec până la vârsta adolescentului adult) și la vârstnic. Însă cauzele sunt diferite, de la cele genetice, înnăscute, până la leziuni ale creierului, tumori, boli metabolice, traumatisme, alcoolism etc. Și, fiind cauze diferite, practic, nu putem spune că este o singură boală, ci este un grup de diferite boli care se manifestă prin crize epileptice pe care le vedem sau nu: la unii oameni, semnele sunt evidente, însă există și pacienți care simt crizele fără ca şi cei din jur să își dea seama de acest lucru.

Semnele motorii, cel mai des întâlnite

- Totuși, care sunt semnele care îi trimit până la urmă la medic și pe acești pacienți?

- Manifestările diferă în funcție de zona din creier care este afectată și se descarcă electric. Unii pot simți anumite senzații pe piele, alții stare de greață, unii amețeală, alții simt că plutesc. Unele crize se manifestă prin durere, unii pacienți au impresia că văd culori și chiar au afectare motorie. La nivelul țării există un număr mic de specialiști care diagnostichează și tratează boala atât la copii, cât și la adulți, iar formarea medicilor se face în ani buni, prin cursuri și stagii speciale.

- Dintre toate semnele amintite, care sunt cel mai frecvent întâlnite? De ce se plâng pacienții când se prezintă la medicul de familie?

- Lobul frontal este cel mai mare din creier, și cele mai multe simptome țin de el, deci sunt semne motorii, care se văd.

- Există vreo modalitate prin care epilepsia ar putea fi prevenită?

- Din păcate, nu.

„Nu există restricții, însă totul trebuie făcut cu moderație”

- Deci nici pacienții care au un stil de viață sănătos nu se pot considera „protejați”?

- Asta da. Există anumite forme de epilepsie care nu necesită tratament medicamentos, ci numai o viață echilibrată, fără excese. De fapt, ca și condiții de viață, persoana cu epilepsie nu are restricții, însă totul trebuie făcut cu moderație, ca orice om normal care dorește să se menajeze. Deci să nu piardă nopți, să nu bea, să nu mănânce tone de ciocolată (zâmbește), să nu bea litri întregi de cola... sunt lucruri de bun-simț. Dar, altfel, are voie câte puțin din fiecare: inclusiv să facă sport, să aibă o familie, să facă și copii, lucruri care, între miturile românești, cred că nu sunt percepute ca adevărate. Spre exemplu, am pacientă cu epilepsie, care, în momentul în care a rămas însărcinată și a mers la medic, acesta i-a recomandat să facă avort urgent. E păcat ca astfel de lucruri să se mai întâmple într-o Românie modernă. Lumea trebuie să știe că pacientul cu epilepsie poate să ducă o viață normală, iar medicii și societatea trebuie să creeze premisele pentru a permite acest lucru.

„Singura problemă după naștere este lipsa de somn”

- După naștere se schimbă în vreun fel încadrarea în boală? Poate se diminuează sau se accentuează anumite simptome...

- Singura problemă după naștere este lipsa de somn. Fiindcă mămicile petrec foarte mult timp cu bebelușii lor, nopțile pierdute își pot pune amprenta și pot agrava situația, deci pot apărea mai multe crize. Însă acest lucru nu se va întâmpla dacă mămica va fi ajutată de toți membrii familiei și nu va pierde nopțile. Altfel, orice alt lucru este permis, chiar și alăptatul...

- Ați spus că tratamentul depinde de forma de epilepsie, că unii bolnavi pot fi ținuți sub control printr-un stil de viață sănătos, iar alții, doar prin medicație... Dar cam despre câte forme de epilepsie vorbim?

- De ordinea zecilor. Și fiecare are cauzele ei, modul ei de manifestare, evoluția și tratamentul ei.

- Care e cel mai des întâlnită? De obicei, când cineva aude că o persoană este epileptică deja se gândește la crizele acelea grave, cu convulsii...

- Noi sperăm ca oamenii să nu se mai sperie, dorim să ajutăm populația, și doctorii să înțeleagă mai bine această boală, deoarece în acest fel putem ajuta pacienții să aibă o viață normală, mai ales că se poate. Tot ce vă pot spune este că 80% dintre oamenii cu epilepsie au intelect normal, pot avea viață de familie și socială normală.

În România nu există încă un registru național complet, dar, raportându-se la procentele din străinătate, specialiștii spun că există și la noi în jur de 200.000 de persoane cu epilepsie, între care 70.000 sunt copii. Din păcate, probabil că mulți fie nu știu încă de existența bolii, fie nu sunt corect diagnosticați și nu primesc tratament

Nu fugiţi de lângă pacient în timpul crizei, ajutaţi-l!

- Vă rog să ne dați câteva sfaturi pentru persoanele care, mai devreme sau mai târziu în viață, vor interacționa cu un pacient epileptic. Ce e de făcut în timpul unei crize?

- În primul rând, nu trebuie să fugă de lângă pacient, pentru că îl pot ajuta, și chiar foarte ușor. Trebuie să-l ferească să se lovească, să-l pună pe o parte și eventual să-i pună ceva sub cap, să nu-i bage degetele sau alte obiecte solide în gură, fiindcă riscă să fie mușcați sau bolnavul să își rupă dinții (pacienții nu-și înghit limba, ea e foarte bine plasată de planșeul bucal), să nu-l pălmuiască... Între timp, trebuie să-i roage pe cei din jur să anunțe Salvarea (n.r. - la numărul 112) sau persoanele din anturaj care știu/au la dispoziție mijloace de ajutor. Dacă e vorba despre crize mai lungi, de obicei se folosesc diferite medicamente, cum ar fi diazepamul, sau pacientul trebuie dus imediat la spital dacă e vorba despre o criză mai lungă de zece minute. Dar, altfel, orice om poate ajuta o persoană cu epilepsie. În străinătate, copiii sunt învățați să facă asta pentru colegii lor. Chiar am văzut niște planșe desenate de copii cu ce au de făcut: „Nu te speria! Nu fugi! Liniștește-te! Pune-l pe o parte! Pune-i ceva sub cap! Anunță Salvarea la 911!” În cazul nostru 112 (zâmbește).