Main menu

header

489 15 1de Raluca Grințescu

Zahărul a fost etichetat ca fiind o otravă consumată în exces de aproape întreaga populaţie. Vă prezentăm mai jos câteva trucuri pentru a încerca să scăpaţi de această poftă nebună de zahăr.

Creşte riscul de accidente vasculare cerebrale

Americanul de rând consumă în medie circa un kilogram de zahăr pe săptămână, cu toate că zahărul are o serie de efecte nocive asupra sănătăţii, bine documentate. Nivelul de insulină este afectat, ceea ce duce la creşterea în greutate şi la apariţia diabetului. Sistemul imunitar este slăbit şi susceptibilitatea noastră la boli cardiovasculare, hipertensiune arterială şi artrită este tot mai crescută. Mulţi experţi consideră că zahărul hrăneşte celulele canceroase. Alte efecte negative asupra organismului includ: zahărul contribuie la anxietate, depresie şi hiperactivitate; reduce nivelul de colesterol HDL şi ridică nivelul de colesterol LDL; poate cauza hipoglicemie și leziuni renale; duce la apariţia cariilor dentare; poate provoca deficienţe minerale, dureri de cap şi migrene; poate creşte depozitele de grăsimi din ficat și inhibă capacitatea de a gândi clar; poate creşte riscul de formare a cheagurilor de sânge şi de accidente vasculare cerebrale. Iată câteva modalităţi prin care puteți elimina zahărul, atât de inutil, din dieta dumneavoastră.

Evitaţi alimentele procesate

489 15 2Au fost efectuate studii în urma cărora s-a concluzionat că zahărul din multe alimente procesate poate fi la fel de captivant pentru noi ca heroina. Acest lucru poate părea dramatic, însă cercetările au arătat că, atunci când mâncăm zahăr, creierul nostru este stimulat în mod artificial pentru a elibera dopamina - un neurotransmiţător recunoscut, numit „plăcere”. Problema apare atunci când nivelul scade, creierul oferindu-ne un sentiment de „anxietate”. Astfel, prin consumul de alte alimente ce conţin zahăr, sentimentul va reveni, aceste obiceiuri devenind o dependenţă. Dacă veți consuma mâncare gătită acasă, veți evita zaharuri ascunse în alimentele procesate. Multe sosuri din borcane şi preparate au un nivel ridicat de zahăr. Prin reducerea consumului de zahăr puteţi elimina această dependenţă şi puteţi să reeducaţi organismul şi creierul.

Măriţi producţia de serotonină

Adesea numit „hormonul fericirii”, serotonina este produsă între creier şi tractul digestiv. Unele alimente sunt bogate în serotonină, iar altele sunt bogate în substanţe care cresc producţia de serotonină. Adoptarea unei diete cu un nivel glicemic scăzut şi exerciţiile fizice regulate vă vor ajuta să vă menţineţi sănătoși, dietă care, la rândul ei, va reduce pofta de dulciuri.

Folosiţi ştevie, pentru a vă satisface nevoia de dulce

Ștevia naturală este un derivat din planta Stevia din America de Sud. Ea are zero calorii şi este de 300 de ori mai dulce decât zahărul, fără a ridica nivelul zahărului din sânge. Dacă aveţi nevoie să vă îndulciţi mâncarea, atunci această alegere este destul de indicată, întrucât ștevia se poate găsi în diverse forme.

Beţi multă apă

Noi, oamenii, interpretăm greşit de multe ori semnalele de la creier, care ne fac să credem că avem nevoie de o gustare dulce, însă organismul nostru ne dictează faptul că este deshidratat, mai degrabă, decât că ne este poftă de dulce. Aşadar, dacă simţiți nevoia că trebuie să consumați, cum zicem noi, „ceva dulce”, beți repede un pahar cu apă, stoarceți o jumătate de lămâie în el, îndulciți cu ştevie, şi cu siguranţă organismul dumneavoastră se va simţi mult mai bine, iar pofta de dulce va trece imediat.

Menţineți stabil nivelul de zahăr din sânge

Consumul tradiţional a trei mese pe zi conduce la creşterea nivelului de zahăr din sânge. Pentru a evita acest lucru, încercați să aveți șase-șapte mese pe zi, în cantităţi mult mai mici, astfel nevoia de dulciuri dintre mese se va diminua considerabil. Mesele ar trebui să includă proteine şi grăsimi sănătoase. Este important să nu săriți peste micul dejun, dar evitați cerealele dulci.

Citiți etichetele

Zahărul este adesea deghizat, având multe alte nume, inclusiv zaharoză, glucoză, fructoză, dextroză, lactoză, maltoză şi sirop de porumb. Siropul de porumb, în special, metabolizat în corp conduce la constituirea de grăsime în jurul stomacului. Problema mare este că pe un număr mare de etichete este trecut mai mult de unul dintre aceste nume din lista completă de ingrediente, în sensul că există o proporţie copleşitoare de zahăr în produsele alimentare.

Luați-vă necesarul de vitamine

Carenţele de vitamine pot înrăutăţi poftele, aşa că asigurați-vă că luați zilnic suplimente cu crom, vitamina B3 şi magneziu. Dacă simţiți în continuare nevoia de a consuma dulciuri, puteți lua 1.000-2.000 miligrame de L-Glutamină la fiecare două ore. Vă scapă de pofte, deoarece creierul o foloseşte drept combustibil. Puteți încerca să ţineți o cură de detoxifiere a organismului. Nu numai că resetează apetitul, dar deseori reduce şi nevoia de dulciuri.

Gândiți pozitiv

Poftele de zahăr reprezintă o nevoie emoţională care nu a fost satisfăcută, deci primul lucru pe care trebuie să îl faceți atunci când vreți să renunţați la zahăr este să vă puneți ordine în viaţă. Stabiliți-vă obiective mici şi realizabile, pentru a nu fi dezamăgiţi. În momentul în care nu reuşiți să faceți ceea ce v-ați propus, vă simțiți rău şi repetați aceleaşi greşeli, în cazul de faţă, mâncați mai multe dulciuri, deci intrați într-un cerc vicios. Rugați-vă familia şi prietenii să vă susţină şi nu ţineți gustările dulci la îndemână, în casă sau la birou. Nu în ultimul rând, fiți îngăduitor cu dumneavoastră.

Alimentele „zaharoase“

Să vedem conținutul în linguri cu zahăr al câtorva dintre alimentele pe care le consumați zi de zi:

  • Două felii de pâine albă conțin trei linguri cu zahăr;
  • Un bol cu cereale cu lapte pentru micul dejun conține aproximativ cinci linguri cu zahăr;
  • O chiflă conține între patru și cinci linguri cu zahăr;
  • O jumătate de cană cu fructe uscate conține aproximativ patru linguri cu zahăr;
  • O cană cu suc din comerț conține circa nouă linguri cu zahăr;
  • O porție medie de înghețată conține până la 23 de linguri cu zahăr;
  • Un pahar (200 ml) dintr-o băutură energizantă poate conține până la șapte linguri cu zahăr.

Un român consumă, anual, 25 kg zahăr

Dacă în 1992, în România se înregistrau 86 de noi cazuri anuale de boli endocrine, de nutriţie şi metabolism, iar în 2006, 299 de cazuri, un an mai târziu, numărul aproape că s-a dublat, ajungând la 551 de noi cazuri de îmbolnăvire, potrivit Anuarului Statistic INS. În plus, românii mănâncă anual în jur de 25 kg zahăr şi produse din zahăr, conform aceluiaşi raport. Orice consum mai mare de 40 g pe zi este dăunător pentru sănătate şi duce la obezitate, diabet, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni.

PONT. Zahărul în exces duce la formarea unor compuşi chimici care pot cauza riduri premature