Main menu

header

de Dana Purgaru

Coastele tăiate se regenerează

Oamenii au o capacitate extraordinară de regenerare a oaselor, în special a coastelor. Cercetătorii de la Universitatea California au monitorizat un pacient căruia îi fusese tăiată o coastă în timpul unei intervenții chirurgicale. După şase luni, cei opt centimetri de os şi un centimetru de cartilaj s-au regenerat în mare parte. Acest lucru se întâmplă doar când e păstrat ţesutul din jurul cartilajului, numit perichondrium, altfel osul nu mai crește la loc.

Peste 2 milioane de români suferă de depresie

Peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume şi peste 2 milioane de români suferă de depresie, iar numărul persoanelor care intră în depresie este într-o creştere alarmantă, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), prezentat recent de Centrul de Consiliere şi Educare pentru Sănătate. În opinia specialiştilor, factorii declanşatori ai „bolii secolului” sunt diferiţi în prezent faţă de acum câteva decenii, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele fiind cauzele principale.

Nouă metodă de diagnosticare a virusului HPV

Femeile care se tem să meargă la ginecolog pentru a face testul care poate depista cancerul de col uterin vor avea în curând o variantă mai confortabilă, deşi mai puţin precisă: un test special de urină. Eficiența noului test, care identifică prezenţa virusului HPV ce poate duce la apariţia cancerului de col, este de 87%. Studiul a fost realizat de oamenii de știință de la The London School of Medicine.

Bolile persistente de piele pot duce la infarct miocardic

Cercetătorii japonezi au descoperit că maladiile de piele persistente, netratate, ar putea afecta organele interne, provocând boli cardiovasculare și tulburări metabolice. De vină ar fi citokinele produse de părțile inflamatorii ale pielii, care au efect asupra sistemului imunitar. Citokinele sunt molecule de semnalizare care ajută comunicarea între celule în răspunsurile imune și stimulează deplasarea acestora către locurile inflamației sau infecției. Descoperirile explică o asociere morbidă de arterioscleroză, afecțiuni cardiace, amiloidoză și cahexie, în cazul pacienților cu forme severe ale bolilor sistemice de piele.

Soia favorizează dezvoltarea tumorilor la sân

Nivelurile ridicate ale unei proteine provenite din soia, genisteina, ar putea accelera dezvoltarea tumorilor mamare în cazul femeilor care suferă de această boală în fază incipientă, potrivit unui studiu efectuat pe paciente diagnosticate cu cancer la sân. În cazul celor cărora li s-a administrat praf proteic din soia s-au identificat modificări privind anumite gene despre care se ştie că favorizează dezvoltarea celulară.