Main menu

header

Stiri sanatoase

de Roxana Istudor

Testosteronul influenţează deciziile pripite

Mult timp, testosteronul a fost asociat cu bărbații care iau decizii dure în timp foarte scurt. O serie de cercetări desfășurate la universitățile Caltech și Wharton explică și procesul care duce la acest rezultat: testosteronul îi face pe bărbați să se simtă mult mai încrezători în a lua hotărâri care pot fi considerate pripite, în paralel făcându-i să nu evalueze eventualele consecințe. Un studiu care a implicat 243 de bărbați a relevat faptul că acest hormon este elementul determinant al acestui tip de judecată, explică specialistul Colin Camerer.

Multitaskingul suprasolicită creierul

Cercetări de dată recentă au pus în evidență faptul că, pe cât este de căutată de angajatori, pe atât este de solicitantă pentru angajați abilitatea numită multitasking - capacitatea de a face mai multe lucruri în același timp. Potrivit specialiștilor de la universitatea finlandeză Aalto, această calitate duce, în timp, la scăderea productivității muncii. „Pentru a înțelege evenimente extinse în timp, creierul are nevoie de acumulare de informație. Întreruperile care mută atenția afectează acest proces”, arată un comunicat al instituției.

Somnul de după-amiază, izvor de fericire

A trage un pui de somn după-amiaza devine pe zi ce trece un obicei tot mai răspândit. Și nu întâmplător: potrivit unui studiu derulat la Universitatea din Hertfordshire, Marea Britanie, o ațipeală de 30 de minute generează o senzație de fericire. „Re- zultatele noastre relevă faptul că un somn scurt îi poate face pe oameni fericiți”, confirmă psihologul Richard Wiseman. Pe de altă parte, somnul prelungit este semn al unor afecțiuni.

Diagnosticul de ADHD indică... succes în afaceri

Cercetătorii germani de la Universitatea Tehnică din München și de la Universitatea din Bath au examinat în detaliu reperele unor oameni de afaceri diagnosticați cu ADHD, luându-le în calcul simptomele, realizările profesionale și istoricul. În mod surprinzător, tocmai elementele care au dus la diagnosticare stau la baza succesului lor: „Persoanele cu această afecțiune folosesc un alt tip de logică, mult mai potrivită antreprenoriatului”, explică specialistul Holger Patzelt.

Tutunul, dependenţă care ucide anual 42.000 de români În 2035, putem avea prima generaţie de nefumători

630 18 2de Cătălina Tăgârță şi Sorin Dumitrescu

Tutunul este o dependență care ucide anual peste 42.000 de români. Ca un semn clar de determinare în lupta cu cauza numărul unu de boală prevenibilă în România (consumul de tutun), societatea civilă s-a angajat, în luna septembrie 2016, într-un nou demers ambițios, dar realizabil: acela ca, în parteneriat cu toți factorii decizionali, să contribuie la adoptarea tuturor acelor politici și măsuri care să permită ca generația care se va naște în anul 2017 să fie nefumătoare la vârsta maturității, respectiv în anul 2035.

Read more: Tutunul, dependenţă care ucide anual 42.000 de români În 2035, putem avea prima generaţie de...

INVENŢIE: pantaloni electronici împotriva rănilor generate de imobilizare

630 18 1de Roxana Istudor

Pentru foarte multe persoane, mai ales pentru cele în vârstă, imobilizarea la pat nu înseamnă doar coșmarul bolii propriu-zise, ci și o suferință în plus: acele răni care apar la nivelul pielii şi al ţesuturilor din cauza comprimării vaselor de sânge care irigă respectiva zonă a corpului, ca urmare a imobilizării într-o anumită poziţie.

Read more: INVENŢIE: pantaloni electronici împotriva rănilor generate de imobilizare

Victoria Asanache, primul navigator medical din România: „În medie, am câte doi pacienţi noi în fiecare zi“

629 12 1de Cătălina Tăgârță

Indiferent de natură, cauză sau organ afectat, durerea nu lasă pe nimeni indiferent. Iar când la aceasta se adaugă și suspiciunea de cancer, persoana în cauză e distrusă nu neapărat fizic, cât psihic. Unii se dau de ceasul morții că mai au de trăit un an sau o lună, alții se agață cu disperare de credința în Dumnezeu și în medicii care le ies în cale. Lista nopților nedormite devine din ce în ce mai lungă nu doar pentru pacient, ci și pentru cei dragi. Aceștia încep să caute cel mai bun medic, să citească pe forumuri despre cel mai eficient tratament, despre cazuistică, despre reușite și eșecuri, despre unde se poate face mai ieftin o analiză sau alta și, la final, își păstrează energie să adreseze bolnavului o vorbă bună, pentru a-i anima starea de spirit. Din fericire pentru pacienții Institutului Oncologic București (IOB) și pentru familiile lor, toate aceste sarcini sunt preluate de navigatorul medical.

Read more: Victoria Asanache, primul navigator medical din România: „În medie, am câte doi pacienţi noi în...

Implant spinal revoluţionar, speranţa bolnavilor de paralizie

629 15 2de Roxana Istudor

Tehnologia deschide o nouă cale pentru însănătoșirea persoanelor afectate de boli neurologice grave. Este vorba despre lansarea unui implant spinal revoluționar, care ar putea face visul bolnavilor de paralizie, acela de a se ridica din scaunul cu rotile, o posibilitate a viitorului nu foarte îndepărtat.

Read more: Implant spinal revoluţionar, speranţa bolnavilor de paralizie

Senzor pentru depistarea rapidă a bacteriei E.coli

629 15 1de Roxana Istudor şi Claudiu I.

În prezent, testele pentru depistarea contaminării cu periculoasa bacterie E.coli oferă rezultate în câteva ore sau chiar zile, dar acest lucru este pe cale să se schimbe: un nou dispozitiv face acest lucru în doar 20 de minute.

Read more: Senzor pentru depistarea rapidă a bacteriei E.coli

Stiri sanatoase

Spirometrii gratuite în Parcul Tineretului

Odată cu Ziua Mondială a Astmului se lansează cea de-a X-a ediție a campaniei de informare și educare „Astmul poate fi controlat. Tu poți avea astm. Astmul nu te are pe tine”. Cu această ocazie, în weekendul 27-28 mai, medicii de la Societatea Română de Pneumologie fac spirometrii gratuite în incinta Parcului Tineretului, începând de la ora 9:00 până la ora 17:00. Într-un cort amplasat foarte aproape de Cafeneaua Actorilor, toți doritorii se pot bucura de această metodă neinvazivă și precisă de apreciere a funcției pulmonare. Astfel, veți afla dacă suferiți de astm, bronșită cronică, emfizem, fibroză pulmonară sau veți vedea cât de bine acționează medicamentele pe care le luați pentru problemele respiratorii. (M.B.)

Read more: Stiri sanatoase

Specialiştii fac dezvăluiri cutremurătoare despre sănătatea picioarelor: „Zilnic, în România se produc aproximativ 62 de amputaţii în rândul persoanelor cu diabet“

629 22 1de Cătălina Tăgârță şi Adrian Barna

În ciuda faptului că purtați pantofi comozi, care nu vă strâng, nu reușiți să scăpați de bătături? Sau prezentați calozități (piele întărită și îngroșată), monturi, picior de atlet, dureri de călcâi, unghii încarnate ori ulcerații - în caz de diabet? Ar fi cazul să vă prezentați la podiatru. Acesta este specialistul pregătit să ofere îngrijirea necesară, adecvată problemelor de sănătate apărute la nivelul membrelor inferioare. Mai mult, podiatrul asigură și prevenția, diagnosticul și tratamentul propriu-zis nu doar pentru afecțiunile piciorului, ci și ale gleznei și ale structurilor conexe.

Read more: Specialiştii fac dezvăluiri cutremurătoare despre sănătatea picioarelor: „Zilnic, în România se...

Unguentul românesc natural ce distruge infecţiile cauzate de stafilococul auriu

628 14 2de Roxana Istudor

Salonul de Inventică de la Geneva a reprezentat un dublu succes pentru cercetătorii români din Timișoara: medalia de aur pentru un unguent pe bază de extract de maghiran și scoarță de mesteacăn, pentru combaterea infecțiilor cauzate de stafilococul auriu, dar și un gel împotriva râiei, ce poate fi folosit atât la câini, cât și la om.

Read more: Unguentul românesc natural ce distruge infecţiile cauzate de stafilococul auriu

Un tânăr mexican a inventat sutienul care depistează cancerul la sân

628 14 1de Cătălina Tăgârță şi Alexandru Filcu

Julian Rios Cantu are şansa să revoluţioneze depistarea cancerului de sân prin conceperea unui sutien cu totul special. Tânărul student mexican a primit, la 29 aprilie anul acesta, în Germania, premiul întâi al Global Student Antrepreneur Awards (GSEA), un concurs internaţional care recompensează tinerii care asociază studiile cu antreprenoriatul. Julian a prezentat în cadrul acestui concurs un sutien novator, capabil să depisteze cancerul de sân.

Read more: Un tânăr mexican a inventat sutienul care depistează cancerul la sân

Stiri sanatoase

de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Fobia socială ar putea fi moştenire genetică

Unul din zece oameni experimentează cel puțin o dată pe parcursul întregii vieți sentimentul de fobie socială - acea stare de anxietate care intervine atunci când se pune problema cunoștinței cu alte persoane. Manifestările sunt destul de diverse, de la creșterea pulsului la transpirație abundentă şi chiar la tremur. Este posibil ca aceste reacții să fie generate de o moștenire genetică, arată un studiu al Universității din Bonn. Cercetătorii au observat că o genă denumită „SLC6A4” ar putea fi responsabilă pentru aceste reacții, ceea ce înseamnă că în viitor afecțiunea ar putea fi tratată.

Discuţiile imaginare stimulează gândirea critică

Dacă sunteți îngrijorați în legătură cu obiceiul de a purta discuții imaginare în gând, este bine să știți că un studiu de dată recentă a relevat faptul că acest obicei stimulează gândirea critică, arată publicația „Psychological Science”. Atunci când o persoană își închipuie că are în față un interlocutor, rațiunea devine mult mai sofisticată, arată autorii cercetării. „Intervine o înțelegere mult mai complexă a problemei pe care o dezbatem în minte. Mai mult, are impact asupra felului în care oamenii percep cunoașterea”, explică cercetătorul Julia Zavala.

Lenea este contagioasă

Oamenii au tendința inconștientă de a imita atitudinea altor persoane, arată o cercetare publicată de PLOS Computational Biology. Deși s-a considerat mult timp că „lenea” şi „nerăbdarea” sunt modalități prin care oamenii calculează efortul sau estimează riscul, reiese că sunt influențați de atitudinea altora în aceste mecanisme mintale. Autorii studiului sunt în curs de a direcționa rezultatele acestui tip de comportament către afecțiuni complexe, cum este autismul.

Alimentaţia greşită, ucigaş în masă

Circa jumătate dintre decesele înregistrate în rândul americanilor sunt generate de bolile cardiovasculare, diabetul de tip II și atacurile cerebrale care survin în urma alimentației nesănătoase, arată un studiu publicat de revista „JAMA”. De pildă, din 702.308 decese, 45% au fost asociate cu consumul inadecvat al anumitor produse nerecomandate pentru o viață sănătoasă. În fruntea listei nergre se află sarea în exces, carnea procesată, băuturile îndulcite artificial.