de Dana Purgaru
În cadrul unui studiu realizat recent în Marea Britanie pe cobai care sufereau de cancer pancreatic s-a arătat că în multe cazuri o genă care ar fi trebuit să oprească dividerea celulelor canceroase nu era activă. Găsirea unui medicament care să activeze gena USP9x ar însemna oprirea evoluţiei bolii. În acest moment se află deja în teste medicamente care să impulsioneze această genă. Cancerul pancreatic este una dintre cele mai letale forme de cancer.
Read more: Ştiri sănătoase (370)de Cătălina Tăgârţă
Pentru a se bucura de un copil sănătos, este necesar ca viitorii părinţi să ştie că, aşa cum se pregătesc să cumpere o maşină, cum se documentează pentru achiziţia unei case sau legat de organizarea unei nunţi, trebuie să se informeze temeinic şi înainte de conceperea copilului. Potrivit medicului Marius Mîndroc (foto), ginecolog rezident la Spitalul Elias din Bucureşti, acidul folic este o vitamină extrem de importantă pentru orice femeie care doreşte să rămână însărcinată.
Read more: Acidul folic, esenţial pentru gravidede Cătălina Tăgârţă
Vârsta medie la care erupe măseaua de minte este între 18 şi 25 de ani, însă există variaţii ale acestui interval, mergând până la varianta de a nu erupe deloc. Ţinând cont de evoluţia filogenetică, existenţa măselei de minte tinde să dispară, la fel cum există tendinţa de dispariţie a ultimului dinte din fiecare grup. Potrivit medicului stomatolog Cristian Ştefan (foto), de la Stephanie’s Dental Clinic din Bucureşti, din grupul incisivilor tinde să dispară incisivul lateral, al doilea premolar din grupul premolarilor şi molarul de minte din grupul molarilor.
Read more: „Numele de «măsea de minte» este asociat cu vârsta“de Dana Purgaru
Câţiva şoareci de laborator, cărora li s-au transplantat celule nervoase sensibile la lumină, au manifestat o revenire a simţului vederii într-o anumită proporţie. În urma experimentului, oamenii de ştiinţă speră că, în viitorul apropiat, astfel de tratamente vor putea fi posibile şi pentru oameni, deoarece se ştie că majoritatea cazurilor de orbire sunt provocate de degradarea celulelor fotoreceptoare.
Read more: Ştiri sănătoase (369)de Cătălina Tăgârţă
În încercarea de a veni în ajutorul celor 116 milioane de americani, şi nu numai, care suferă de durere cronică, la care se adaugă pacienţi cardiaci, diabetici, bolnavi de cancer ori alte afecţiuni, celebrul prezentator Mehmet Oz a creat un „Plan de combatere a durerii în şapte zile”.
Read more: Planul antidurere al doctorului Ozde Cătălina Tăgârţă
Auzul are o pondere importantă în dezvoltarea psihomentală a copiilor. Tocmai de aceea, rezultatele unor studii recente sunt îngrijorătoare: aproximativ o treime dintre copiii cu vârsta până la 18 ani suferă de afecţiuni ale urechii, asociate cu diferite grade de pierdere a auzului. Potrivit specialiştilor, este recomandat ca auzul fiecărui micuţ să fie testat încă din primele luni de viaţă, deoarece, dacă deficienţa de auz nu este detectată la timp, pot apărea întârzieri în dezvoltarea limbajului sau chiar lipsa completă a acestuia. Gabriela Ciorbea (foto), medic primar ORL la Audio-Optica, ne-a spus mai multe în acest sens.
Read more: O treime dintre copii au probleme de auzde Cătălina Tăgârţă
- Incontinenţa urinară, coşmarul care vă „fură” somnul, poate fi semnul unor probleme grave
Incontinenţa urinară sau incontinenţa de stres poate afecta atât bărbaţii, cât şi femeile, iar în spatele nevoii de a merge cât mai des la toaletă se pot ascunde afecţiuni grave, de aceea e important să nu ignoraţi acest simptom. Daniel Damian (foto), medic primar urolog la Spitalul Clinic de Urologie „Theodor Burghele” şi la Clinica Gynera din Bucureşti, ne-a spus mai multe despre această problemă.
Read more: Mergeţi des la toaletă?de Cătălina Tăgârţă
Persoanele care au urechile decolate sau clăpăuge, cum se spune în popor, pot scăpa de complexe. O intervenţie chirurgicală, numită otoplastie, poate rezolva această problemă. În plus, e bine de ştiut că, prin intermediul acestei operaţii, organele de auz nu vor fi numai apropiate de cap, ci, la nevoie, şi micşorate.
Read more: Otoplastia repară urechile decolatede Dana Purgaru
Un studiu efectuat la Universitatea Uppsala din Suedia a ajuns la concluzia că ftalaţii, compuşi chimici existenţi şi în numeroase produse cosmetice şi parfumuri, cresc riscul de diabet de tip II. „Ftalaţii pot fi inhalaţi dacă sunt folosiţi în sprayuri de păr şi în odorizante sau absorbiţi prin piele dacă sunt folosiţi în cremele de faţă, autobronzante şi machiaj”, a declarat Monica Lind, conducătoarea studiului. Recent, o altă cercetare a ajuns la concluzia că ftalaţii măresc riscul de apariţie a obezităţii prin dereglarea echilibrului organismului.
Read more: Ştiri sănătoase (368)de Cătălina Tăgârţă
Tuberculoza dă fiori multor români. Aceasta nu implică doar tratamentul costisitor sau neplăcut, ci o adevărată „ruptură” de cotidian, despărţirea de familie, de prieteni, de pasiuni şi de serviciu pe toată durata îngrijirii medicale. Emoţiile pe care le simte cineva în aşteptarea rezultatelor analizelor şi teama de a nu fi luat nemilosul microb nu pot fi descrise în cuvinte. Din păcate, medicii se luptă cu un sistem deficitar, în care lipsa banilor şi a unor medicamente necesare pentru tratarea formelor chimiorezistente îşi spune cuvântul. De aceea, specialiştii atrag atenţia asupra depistării precoce, prin prezentarea la medic în timp util şi aplicarea unui tratament corect, pentru prevenirea chimiorezistenţei.
Read more: România are cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză din UEde Cătălina Tăgârţă
Acromegalia este o afecţiune gravă, ce apare când corpul produce prea mulţi hormoni ce controlează creşterea. De cele mai multe ori, persoanele care suferă de această boală constată că inelele nu li se mai potrivesc sau că pantofii nu-i mai încap, însă şi un gât îngroşat poate da de bănuit. Creşterea membrelor apare atunci când o tumoare (un adenom care nu este malign) de pe glanda hipofiză produce în exces hormoni de creştere. Semnele şi simptomele evoluează progresiv, astfel încât diagnosticul poate fi pus şi după zece ani. Profesor doctor Simona Fica (foto), preşedinta Societăţii Române de Endocrinologie, ne-a spus mai multe despre această afecţiune.
Read more: Boala ce „schimbă“ numărul pantofilor: agromegalia