Main menu

header

Un medicament va putea şterge amintirile negative

de Dana Purgaru

Fingolimodul, un medicament folosit împotriva sclerozei multiple, ar putea contribui la ştergerea amintirilor traumatizante sau dureroase, au descoperit cercetătorii americani după testele efectuate pe șoareci. Studiul, efectuat la Virginia Commonwealth University, deschide drumul creării unui medicament ce ar putea elimina amintirea unor evenimente traumatizante petrecute cu ani înainte, ajutându-i astfel pe pacienţi să depăşească fobii, tulburări alimentare şi chiar aventuri de o noapte.

„Animaţia suspendată“ va intra în teste

de Dana Purgaru

Un experiment revoluționar va începe în curând la Spitalul Presbyterian din Pittsburgh. Specialiștii vor răci trupurile pacienţilor aflaţi în stare foarte gravă, astfel încât celulele lor vor avea nevoie de mult mai puţin oxigen. Această „animaţie suspendată” va ţine pacientul între viaţă şi moarte, pentru ca medicii să poată opera victimele cu răni grave. Sângele va fi înlocuit cu o soluţie salină rece, temperatura corpului va scădea la 10 grade Celsius, şi orice activitate celulară va înceta. Testele asemănătoare efectuate pe animale au dat rezultate pozitive.

Antioxidanţii luaţi din pastile pot fi periculoşi

de Dana Purgaru

Un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea McGill, din Canada, demonstrează că radicalii liberi nu provoacă îmbătrânirea, așa cum se credea până acum, iar pilulele cu antioxidanţi sunt cele care accelerează acest proces. Și alte studii realizate anterior au concluzionat că un nivel crescut de antioxidanţi este dăunător. Cercetătorii au precizat că, dacă aceștia sunt luaţi natural, din alimente, au efecte benefice, pentru că sunt în cantităţi mai mici.

30% din populaţia Terrei suferă de obezitate

de Dana Purgaru

Aproape 2,1 miliarde de persoane, respectiv 30% din populaţia mondială, sunt supraponderale sau suferă de obezitate. În rândul ţărilor dezvoltate, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Australia ocupă primele locuri în privinţa numărului de persoane cu vârsta de peste 20 de ani obeze sau supraponderale, cu o proporţie de peste 60%, iar în state ca Egipt, Libia, Arabia Saudită, Oman, Bahrein şi Kuweit, procentul este de peste 70%. De asemenea, vârsta de la care se manifestă simptomele obezităţii a crescut, între anii 1980 şi 2013, cu 50% la nivel mondial.

Un leac din bătrâni scos la lumină din bârlog: Untura de bursuc

479 12 1de Raluca Grinţescu

Ţăranilor români de la poalele munţilor nu le lipseau din gospodărie seul de vită, untura de bursuc şi de urs. Răni, luxaţii, entorse sau diverse boli trupeşti se „topeau” ca prin minune, exact ca grăsimea jivinelor când era preparată pe focul din sobă, cu flori din inima pădurii şi descântece, pentru ajutor în vindecare.

Read more: Un leac din bătrâni scos la lumină din bârlog: Untura de bursuc

Dr. Oren Iancovici: „Procedura care reglează hipertensiunea arterială durează 8-16 minute“

479 13 1de Gabriela Niculescu

Speranța unui sistem sanitar, fie el și privat, aliniat la standarde europene, a venit și în România de la Centrele de Excelență în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională ARES, care au sedii la București și Suceava. Cum țara noastră este fruntașă în topul populațiilor afectate de stres, putem afirma că avem printre cei mai mulți bolnavi cardiaci. Din păcate, vârsta medie a celor care suferă de probleme la inimă a scăzut dramatic în ultimii ani. Tocmai de aceea am discutat cu domnul doctor Oren Iancovici (foto), medic primar cardiolog și CEO al Centrelor ARES, despre cele mai recente metode de investigații și intervenții cardiace care, până nu de mult, erau accesibile doar celor care își permiteau tratamentul în afara țării.

Read more: Dr. Oren Iancovici: „Procedura care reglează hipertensiunea arterială durează 8-16 minute“

Liber la testări gratuite pentru cancerul de col uterin

479 14 2de Cătălina Tăgârță

Ministerul Sănătăţii va derula şi în acest an Programul Naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin. Acesta se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat, dar care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

Read more: Liber la testări gratuite pentru cancerul de col uterin

Încercaţi băutura longevităţii!

de Gabriela Niculescu

Limonada cu polen este energizantă, vitaminizantă, detoxifiantă și numai bună să preîntâmpinaţi anemiile ce apar la schimbările de sezon. Oricând aveţi o perioadă mai agitată şi aveţi nevoie de energie sau pur şi simplu dacă vreţi să vă hidrataţi cu ceva delicios puteți opta pentru această licoare minunată, ușor de obținut.

Read more: Încercaţi băutura longevităţii!

Înlăturaţi cariile cu vin roşu

479 14 1de Elena Şerban

Un pahar cu vin la masă ajută sănătăţii, afirmă de decenii tot felul de specialişti. Se ştie că vinul roşu este perfect pentru protecţia cardiovasculară, dar studii recente arată că această băutură magică poate avea efecte acolo unde nu te aştepţi. Mai precis, previne apariţia cariilor, spun cercetătorii spanioli. Şi ar trebui să îi credem, mai ales că ei vin şi cu date ştiinţifice concrete. Astfel, ei spun că polifenolii aflaţi în vinul roşu pot fi consideraţi un adevărat aliat al sănătăţii orale şi ar proteja contra cariilor, gingivitei şi chiar împotriva pierderii dinţilor.

Read more: Înlăturaţi cariile cu vin roşu

A apărut loţiunea de protecţie solară potabilă

de Dana Purgaru

Prima loţiune de protecţie solară potabilă a fost lansată recent pe piaţă de o companie americană. Potrivit producătorilor, Harmonised H20 UV asigură un factor de protecţie SPF 30 şi neutralizează 97% din radiaţiile solare UVA şi UVB, iar ingerarea a trei linguriţe din acest produs oferă o protecţie de trei ore.

Depresia face ravagii printre adolescenţi

de Dana Purgaru

Depresia reprezintă principala cauză de boli şi de handicap în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, se afirmă într-un raport publicat recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), legat de sănătatea adolescenţilor. În ceea ce privește cauzele principale de deces ale adolescenţilor pe plan mondial, acestea sunt: accidentele rutiere, SIDA şi sinuciderile. În alcătuirea acestui raport, OMS s-a bazat pe datele furnizate de 109 ţări.