de Cristina Cristache
Alimentaţia nesănătoasă, bogată în alimente procesate, nu poate păcăli creierul, ce aşteaptă hrană plină de vitamine şi minerale. Acesta este motivul pentru care ne îngrăşăm excesiv, ni se face foame repede, ne simţim obosiţi, iar energia fizică şi psihică ne lipseşte cu desăvârşire.
Read more: Alimentele procesate distrug creierulde Dana Purgaru
Spitalul Militar ar putea realiza transplanturi de plămâni
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) din Capitală ar putea deveni prima unitate sanitară în care va fi realizat transplantul de plămâni, a anunţat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Radu Deac. „Sperăm în continuare să folosim toată energia şi tot potenţialul ştiinţific medical al acestei unităţi de elită a medicinei româneşti. Am dori cât mai repede să începem transplantul de plămâni, dar, întrucât este o acţiune extrem de complexă, îmi este greu să vă dau un termen precis. Noi dorim cât mai curând. Mai avem de lucrat la organizare şi la pregătirea cadrelor tinere care vor merge la specializare”, a explicat secretarul de stat.
Read more: Stiri Sanatoasede Dana Purgaru
Întârzierea vorbirii sau întâmpinarea dificultăților de pronunție a cuvintelor, în cazul copiilor, poate avea urmări deosebit de importante în timp, afectând atât persoana respectivă, cât şi anturajul acesteia. De aceea, este esenţial să se apeleze la ajutor specializat în situaţia în care micuţii manifestă întârzieri în dezvoltarea lor. Pentru a veni în ajutorul părinţilor presaţi de activităţile cotidiene, astfel încât aceştia să poată găsi foarte uşor un logoped, a fost lansată recent platforma online vorbestecorect.ro.
Read more: Un ajutor în plus pentru copiii, dar şi pentru adulţii cu deficienţe de vorbire S-a lansat prima...de Gabriela Niculescu
Societatea actuală promovează valori estetice greu de atins, iar femeile sunt, în general, foarte uşor impresionate de modelele pe care le observă în reviste. Un aspect fizic ca în reviste poate fi atins doar cu ajutorul operaţiilor estetice. Din acest motiv, atât reprezentantele sexului frumos, cât şi bărbaţii au început să îşi dorească fie sâni mai mari, fie un abdomen mai bine definit, fie un nas mai mic. Pentru că de cele mai multe ori operaţiile se fac pentru a impresiona persoanele de sex opus, a devenit din ce în ce mai accesat şi subiectul aspectului zonelor intime. Chirurgul estetician doctor Călin Doboş ne-a oferit detalii despre labioplastie, o operaţie din ce în ce mai căutată în cabinetele medicale.
Read more: Dr. Călin Doboş: „Labioplastia, o operaţie tabu pentru o viaţă sexuală fericită“de Daniel Alexandrescu
Ce înseamnă serviciul de îngrijire medicală la domiciliu şi cum îl putem accesa, cine poate beneficia de aceste servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi care este pachetul de bază sunt doar câteva dintre întrebările la care am căutat un răspuns pentru ca toți asiguraţii CNAS care au cu adevărat nevoie de asistență specializată acasă să poată accesa aceste servicii medicale. Cornel Brotac (medalion), medic specialist în recuperare fizică şi balneologie şi managerul „Brotac Medical Center”, clinică de profil care oferă aceste servicii încă din anul 2006, ne-a dezvăluit într-un amplu interviu tot ce trebuie să ştim despre îngrijirile medicale la domiciliu. Cum se întocmește un dosar prin care se solicită asistență de specialitate acasă, care sunt afecțiunile pentru care poate fi revendicată această asistență și cât timp poate fi acordată ea gratuit, puteți afla din rândurile următoare.
Read more: Dr. Cornel Brotac: „Asiguraţii CNAS pot beneficia gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu“de Raluca Grințescu
Una dintre cele mai inedite tehnici de masaj este cea denumită biodinamică. Această tehnică îmbină masajul cu psihoterapia şi oferă un bun suport pentru refacerea echilibrului emoţional, precum şi pentru vindecarea fizică şi psihică. Acest masaj este foarte indicat pentru tratarea unor migrene, dureri lombare, artroze, nevroze şi în caz de depresie.
Read more: Masajul biodinamic reface echilibrul emoţionalde Raluca Grințescu
Proprietăţile de vindecare ale foliei de aluminiu sunt foarte bine cunoscute de vindecătorii chinezi şi ruşi. Practica a demonstrat că folia de aluminiu poate fi folosită ca instrument de vindecare în afara bucătăriei, unde ar trebui să fie utilizată cu o extremă precauţie.
Read more: Durerile lombare dispar cu folia de aluminiuUndă verde pentru teste ADN în farmacii
O companie producătoare de medicamente a primit undă verde pentru a comercializa, în SUA, kituri pentru analize ale ADN-ului care pot determina riscul de boli. „Am lucrat cu agenția medicamentelor din SUA timp de doi ani, pentru a stabili un cadru de reglementare pentru vânzarea directă către consumatori a testelor genetice”, a declarat Anne Wojcicki, CEO unei companii producătoare de astfel de teste. Aceste noi kituri vor permite clienților să vadă dacă sunt purtători de mutații genetice care cresc foarte mult riscul ca descendenții lor să sufere de anumite boli. Testul va oferi informații cu privire la 36 de boli, inclusiv fibroza chistică. (R.G.)
Read more: Stiri Sanatoasede Gabriela Niculescu
În premieră în România, la Centrul de Recuperare Medicală Sportivă al Clinicii Provita - diagnostic și tratament, specialiștii în recuperare medicală ortopedică și sportivă, cu experiență și specializări obținute în Germania, oferă soluții pacienților cu diverse afecțiuni, sportivi amatori sau profesioniști. Aici este definită terapia prin sport drept o îmbinare între terapia pe aparate medicinale și antrenamentul funcțional, cu scopul de a pregăti corpul pentru o gamă largă de provocări, de la solicitările zilnice până la cele specifice sportului de performanță. Paul Sittner, coordonatorul centrului și specialistul în recuperare, ne-a vorbit despre aceste terapii.
Read more: Paul Sittner despre recuperarea medicală sportivă: „Îmbină antrenamentul funcţional cu terapia pe...de Raluca Grințescu
Acest silicat borifer de fier și aluminiu își datorează numele lui Eugène Dumortier, paleontologul francez care l-a descoperit în anul 1881. Este vorba despre un mineral care se găsește în rocile de origine pegmatică și metamorfică.
Read more: Dumortieritul întăreşte sistemul nervosExaminări gratuite pentru femeile din mediul rural
Luna aceasta a fost demarată, de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, campania de testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân femeilor din mediul rural, de care vor beneficia peste 1.000 de persoane. Caravana cu medici rezidenți și studenți se va deplasa în zilele de 24 şi 25 octombrie în comuna Izvoarele, din județul Giurgiu. Mai multe informații despre campanie și programul caravanei se pot găsi pe site-ul www.invingemcancerul.ro. (G.N.)
Read more: Stiri Sanatoase