de Monica Beleneş
Comparativ cu un transplant tradiţional, perforant, avantajele unui transplant lamelar sunt incredibile pentru pacienţi, întrucât vindecarea este mult mai rapidă, dioptriile şi acuitatea vizuală se recuperează mai repede, iar pacienţii îşi pot relua activităţile în timp mult mai scurt, după cum şi restricţiile sunt puţine după operaţie. De asemenea, în transplantul perforant, unde este înlocuită întreaga cornee, riscul de respingere este mult mai mare decât în cazul transplantului lamelar, unde nu sunt înlocuite decât structurile corneene bolnave şi unde riscul de respingere scade sub 5%. Dar mai multe detalii despre transplantul de cornee lamelară ne va da Ozana Moraru (medalion), managerul Clinicii Oculus.
Read more: Medic specialist oftalmolog Ozana Moraru: „La transplantul lamelar, riscul de respingere este sub...de Dana Georgescu
Staţi lângă drumuri cu trafic intens? Acestea măresc pericolul de demenţă!
Un studiu efectuat de o echipă de oameni de știință din Canada a descoperit că persoanele care locuiesc la o distanță de 50 de metri de șoselele intens circulate au un risc cu 7% mai mare de a dezvolta demență, în comparație cu cele care trăiesc la peste 300 de metri de drumurile cu trafic intens. Cauza o reprezintă agenții poluanți din aer ce pot pătrunde în sânge, cauzând inflamații asociate cu bolile cardiovasculare și cu posibilitatea de a dezvolta alte afecțiuni precum diabetul și pot conduce la probleme neurologice precum demența.
Creşterea nepoţilor asigură bunicilor o viaţă mai lungă
Bunicii care ajută ocazional la creșterea nepoților sau care își aduc contribuția în comunitatea din care fac parte pot trăi mai mult în comparație cu vârstnicii care nu au grijă de rude și nu își ajută semenii, potrivit interpretării rezultatelor unui studiu realizat timp de două decenii în Germania. În cadrul cercetării au fost analizate date de la peste 500 de persoane cu vârste de peste 70 de ani, între 1990 și 2009. S-a observat că riscul de deces a fost cu o treime mai scăzut în cazul vârstnicilor care contribuiau la creșterea nepoților lor, în comparație cu cei care nu făceau acest lucru. Riscul mai scăzut de deces a fost observat și în cazul persoanelor care își ajutau copiii adulți sau alte persoane care nu le erau rude.
E oficial: kilogramele acumulate de Sărbători sunt greu de dat jos
Conform unei cercetări realizate de o echipă de oameni de știință americani pe 1.781 de persoane din Statele Unite, 760 din Germania și 383 din Japonia, s-a confirmat că greutatea nedorită acumulată în timpul Sărbătorilor de iarnă poate persista timp de câteva luni și chiar până vara următoare. La zece zile după Crăciun, în cazul subiecților, s-a observat o creștere cu 0,6% a greutății corporale în comparație cu perioada de zece zile de dinainte. În plus, oamenii de știință au constatat că până în vara următoare participanții la studiu au reușit să dea jos doar aproximativ jumătate din greutatea nedorită. Autorii cercetării realizate la Universitatea Cornell subliniază că, dacă o persoană are grijă să nu se îngrașe, nu va avea de ce să își facă griji ulterior.
de Carmen Ciripoiu
Oricât de mult evitați preparatele procesate, pline cu substanțe chimice, la orice pas există riscul să fiți expuşi intoxicării cu produse din mediul înconjurător.
Read more: Obiectele din plastic cauzează dezechilibre hormonalede Raluca Grințescu
Când digestia vă joacă feste, sunteți mai mereu obosiți şi nervoși, iar pielea dumneavoastră este hipersensibilă la razele de soare, puteți să vă gândiți serios dacă nu cumva aveți o lipsă de vitamina PP - numită şi B3 sau niacină.
Read more: Vitamina PP stimulează globulele roşii şi normalizează nivelul colesteroluluide Cătălina Tăgârță
Chistul hidatic hepatic este o formațiune localizată în ficat, cauzată de larvele unei tenii denumite Echinococcus granulosus. Boala hidatică este o afecțiune gravă și potențial letală, care poate rămâne ascunsă în organism timp de mai mulți ani. Ciclul de viață al parazitului necesită atât o gazdă intermediară, de obicei, o oaie, o vită sau un porc, precum și o gazdă primară, care este de regulă câinele. Doctor Laurențiu Luca (medalion), directorul Centrului Medical PULS, ne-a povestit cum ajunge acest parazit la om și cum îl poate afecta.
Read more: Doctor Laurenţiu Luca: „Chistul hidatic hepatic, una dintre urgenţele mari medico-chirurgicale“de Cătălina Tăgârță
În luna noiembrie a anului trecut, Ministerul Sănătății a lansat campania de promovare a imunizării copiilor, sub numele „Vaccinurile salvează vieți”, cu scopul de a informa părinții despre cea mai importantă și eficientă metodă de prevenire a bolilor care pot provoca moartea. Vaccinul este un preparat biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate. Ori fragmente ale acestora. În urma administrării vaccinului apare un răspuns imun (de apărare) care ne protejează împotriva bolii produse de microorganismele patogene.
Read more: Reacţiile adverse ale vaccinării, mai rare şi mai puţin grave decât afecţiunile împotriva cărora...de Dana Georgescu
Soluţie neaşteptată contra metastazelor
Procesul de înmulțire a celulelor canceroase este influențat de cantitatea de grăsimi din alimentație, a descoperit o echipă de oameni de știință, care a reușit să blocheze propagarea metastazelor în cadrul testelor efectuate pe șoareci de laborator. Studiul realizat la Institutul pentru Cercetări din Barcelona a identificat în premieră o proteină, numită CD36, ce se găsește în membrana celulelor canceroase și este implicată în absorbția grăsimilor, care joacă un rol esențial în dezvoltarea metastazelor în mai multe tipuri de cancer. Oamenii de știință lucrează la dezvoltarea de terapii pentru blocarea proteinei CD36 care i-ar putea trata pe viitor pacienții diagnosticați cu cancer.
Read more: Stiri sanatoasede Raluca Grințescu
Migrenele sunt îngrozitoare. Mulţi oameni au dureri de cap cronice pe care le îndură toată viaţa. În afară de medicamente şi de metode alternative, există o altă direcţie ce dă rezultate foarte bune, prin căi naturale: vindecarea prin folosirea propriei energii vitale din corp.
Read more: Scăpaţi natural de migrenede Mirela Apostol
Somnul este o parte extrem de importantă din viaţa noastră. Problemele legate de acest aspect sunt, din păcate, neglijate şi sunt la fel de păcătoase ca orice alte patologii. Doina Didiţă (medalion) are un cabinet de somnologie în Ialomiţa şi îşi va mai deschide încă unul şi în Capitală. Despre toate problemele somnului şi tratarea acestora, aflaţi din rândurile următoare.
Read more: Medic somnolog Doina Didiţă Dumitru avertizează: „Orice tulburare a somnului determină...de Cătălina Tăgârță
Genunchiul este cea mai complexă şi poate cea mai solicitată articulaţie a corpului. Prin urmare, și durerea la acest nivel este una des întâlnită, însă cu o varietate mare de cauze. Așadar, dacă vă confruntați cu această problemă și observați că nu obțineți rezultate prin aplicarea unor remedii simple, e indicat să vă prezentați la medic pentru a primi tratamentul specific bolii cu care sunteți diagnosticat.
Read more: Atenţie! Gonartroza se agravează la schimbarea vremiide Raluca Grințescu
Nutriţioniştii îşi bat capul să ne înveţe să mâncăm sănătos, să alegem alimente naturale, cât mai puţin procesate, pentru a fi mai feriţi de boli. Însă, atunci când un set de reguli alimentare se transformă în obsesie, nu mai e nimic sănătos, dimpotrivă, avem de-a face cu o tulburare alimentară. Se pare că există persoane care se înfometează dacă nu au pe masă hrană vie. Iar dacă totuşi consumă altfel de alimente, li se face rău. O astfel de tulburare a primit şi un nume ştiinţific, ortorexie nervoasă, şi este privită la fel ca anorexia sau bulimia, deoarece, în cazuri extreme, poate pune viaţa în pericol. Exagerarea nu e bună nici măcar atunci când are intenţii pozitive.
Read more: Sunteţi obsedaţi să mâncaţi sănătos? Atunci sunteţi ortorexici!