de Dana Purgaru
Excesul de păr poate avea o cauză genetică - potrivit statisticilor, oamenii din zona mediteraneană sau din Asia de Sud pot avea mai mult păr decât cei cu pielea albă sau cei de rasă neagră - însă există şi alţi factori, până acum neglijaţi, ce ţin de alimentaţie sau de unele boli.
Read more: Alimentaţia bogată în carbohidraţi, cauza pilozităţii în exces la femeide Dana Purgaru
Durerile cronice de spate sunt, în multe cazuri, produse de o infecţie bacteriană şi pot fi eliminate prin tratament cu antibiotice, arată un studiu recent. Descoperirea, ce aparţine unui om de ştiinţă danez, doctor Hanne Albert, a fost descrisă ca fiind „demnă de Premiul Nobel”. Autoarea descoperirii, care a lucrat în colaborare cu colegi din Marea Britanie, susţine că aproape jumătate dintre persoanele care suferă de dureri de spate cronice pot fi vindecate prin această metodă.
Read more: Ştiri sănătoase (423)de Cătălina Tăgârţă
Când suntem nefericiţi, primul lucru pe care suntem tentaţi să îl facem este să ne găsim alinarea în ciocolată şi prăjituri. Din păcate, puţină lume ştie că există alimente ce pot induce şi menţine starea de fericire, şi că nu e necesar să se facă excese, ci doar să se aleagă cu grijă produsele necesare corpului şi psihicului în momentul respectiv. Iată, aşadar, câteva alimente sănătoase care ne pot face fericiţi.
Read more: Bananele aduc fericireade Dana Purgaru
O tulpină a gonoreei, rezistentă la antibiotice, pare să aibă efecte la fel de devastatoare precum SIDA. Deşi aproape 30 de milioane de persoane au murit din cauza SIDA, oamenii de ştiinţă consideră că efectele bacteriei gonoreea, ce se transmite pe cale sexuală, sunt mai directe. „Contractarea gonoreei din această tulpină ar putea cauza şoc septic şi moarte în doar câteva zile. Este foarte periculoasă”, a declarat Alan Christianson, doctor specializat în naturopatie. Această tulpină de gonoree, HO41, a fost descoperită în urmă cu doi ani, în Japonia.
Read more: Ştiri sănătoase (422)de Gabriela Niculescu
Din pricina substanţelor chimice introduse în alimente, a poluării şi a stresului cotidian, din ce în ce mai multe persoane suferă de alergii la nivel global. Alergia înseamnă un răspuns imun al organismului unei persoane sensibile faţă de o substanţă care este tolerată bine de o persoană obişnuită. Manifestările alergice apar când organismul este expus la un agent sensibilizant, numit alergen. În cele ce urmează vă oferim informaţii preţioase, pentru a şti cum să vă feriţi sau cum să trataţi o alergie.
Read more: Inamicii din umbră: alergiilede Elena Şerban
Diabetul este o afecţiune care se poate solda cu complicaţii grave pentru bolnavi. Nu de puţine ori, suferinzii de diabet au fost obligaţi să fie de acord cu amputarea unor membre, pentru a-şi salva viaţa. Pentru aceşti oameni ar putea fi o speranţă: ciorapii speciali pentru picioare, trataţi cu o bacterie care trăieşte în mod normal numai în noroiul din Antarctica. Conform Daily Mail, diabeticii care poartă ciorapii speciali îşi diminuează cu 60% riscul de a ajunge la amputare.
Read more: Ciorapi speciali pentru diabeticide Elena Şerban
Vizitele la medic, pentru analize de rutină, ar putea deveni în curând doar o amintire. Asta deoarece oamenii de ştiinţă au creat un miniaparat uluitor, care îi ajută pe doritori să îşi facă analizele de sânge oriunde s-ar afla. Un alt avantaj al acestui sistem revoluţionar este acela că rezultatele sunt trimise sub forma unor mesaje pe telefonul mobil.
Read more: Analize de sânge efectuate printr-un... implantde Elena Şerban
Considerat o boală cu rată mare de mortalitate, cancerul este preocuparea numărul unu a multor cercetători din lume. Ei încearcă să pună la punct tot felul de teste prin care să depisteze boala cât mai de timpuriu, indiferent de organul la care se localizează aceasta.
Read more: Teste revoluţionare pentru depistarea cancerelorde Gabriela Niculescu
Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, ce susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi. De aici reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care o femeie face copii, tatăl biologic de drept este primul partener din viaţa acesteia. Mai mult decât atât, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului copiilor săi.
Read more: Teoria revoluţionară a telegoniei: Primul partener sexual din viaţa unei femei, tatăl genetic al...de Gabriela Niculescu
- Celebrul Dr. Oz a tras acest semnal de alarmă în emisiunea sa
Balonarea sau meteorismul abdominal este o problemă frecvent întâlnită, care, pe lângă aspectul neplăcut pe care îl conferă corpului, creează şi disconfort. Dacă aceasta persistă mai mult de două săptămâni poate ascunde o afecţiune serioasă. Dr. Oz a prezentat în cadrul show-ului său trei dintre cauzele balonării, pe care trebuie neapărat să le luaţi în serios şi să faceţi investigaţii suplimentare.
Read more: Balonarea poate avea cauze foarte serioase!de Cătălina Tăgârţă
- Testul Oncotype DX spune dacă e vital să se administreze tratamente puternice
E bine de ştiut că nu toate formele de cancer mamar diagnosticate cu ajutorul mamografiilor şi confirmate cu analize amănunţite uzuale necesită tratamente agresive. Există teste genetice (precum Oncotype DX) ce pot identifica precis cancerul cu adevărat periculos. Acestea nu se realizează încă în România, din cauza preţului ridicat (de exemplu, în Franţa costă circa 3.000 de euro), dar, dacă ar fi să calculăm preţul chimioterapiei, ce se face în unele cazuri inutil, acesta şi-ar merita toţi banii.
Read more: Chimioterapia, o necesitate?