Ovidiu Constantinescu, pacient şi membru în Liga Română contra Reumatismului: „În ultimii 20 de ani, tratamentul de poliartrită reumatoidă a avansat enorm“

627 12 1de Monica Beleneş

Artrita polireumatoidă este, după accidentele de circulaţie, principala boală care duce la handicap locomotor, deoarece afectează articulaţiile mâinilor şi ale picioarelor. Dacă nu este recunoscută şi tratată la timp, conduce la modificări ireversibile, chiar la o distrugere completă a articulaţiilor, deformări care produc un handicap major. În România, 1% din populaţie sau cel puţin 200.000 de persoane suferă de artrită. Cu toate acestea, pe lângă boala în sine, pacienţii cu poliartrită reumatoidă se confruntă şi cu piedicile puse de sistemul de sănătate. De abia în luna noiembrie a anului 2016, organisme internaţionale au luat, pentru prima dată, o poziţie publică şi au scris ministrului Sănătăţii, cerând aplicarea ghidurilor internaţionale şi respectarea drepturilor pacientului. Dar despre nevoile şi facilităţile celor în cauză am vorbit cu Ovidiu Constantinescu (medalion), pacient şi membru în Liga Română contra Reumatismului.

Read more: Ovidiu Constantinescu, pacient şi membru în Liga Română contra Reumatismului: „În ultimii 20 de...

NOU: Aplicaţia MedARP vă găseşte medicamentele de care aveţi nevoie

627 14 2de Monica Beleneş

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), împreună cu Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC), a lansat recent o premieră. „MedARP” este o aplicație software care conectează în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente și asociațiile de pacienți, astfel încât medicamentele oncologice și imunologice să ajungă cât mai repede posibil la bolnavi.

Read more: NOU: Aplicaţia MedARP vă găseşte medicamentele de care aveţi nevoie

Creierul creează copii instantanee după amintiri

627 14 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Cercetătorii au descoperit modalitatea prin care sunt create și stocate amintirile, ocazie de a constata o dată în plus complexitatea remarcabilă a creierului uman.

Read more: Creierul creează copii instantanee după amintiri

Stiri sanatoase

de Roxana Istudor

Orbirea progresivă este genetică

Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității California San Diego au făcut legătura între afecțiunile de cornee care generează cele mai multe cazuri de orbire progresivă și acțiunea unor gene speciale și a unor markeri genetici. „Deși este nevoie de mai multe studii, rezultatele noastre sugerează că genele au un rol determinant în menținerea sănătății țesutului corneei. Este un pas înainte în înțelegerea factorilor genetici de risc ai acestei afecțiuni”, arată Natalie A. Afshari, profesor de oftalmologie.

Read more: Stiri sanatoase

Mănuşa care supraveghează bolnavii de Parkinson

626 12 3de Roxana Istudor şi Claudiu I.

Boală degenerativă gravă, Parkinsonul face să sufere nenumărați adulți la nivel mondial - aproximativ 1% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani. În ajutorul lor vine invenția unei echipe de tineri români, care a lansat prototipul unei mănuși inteligente dedicate acestor bolnavi.

Read more: Mănuşa care supraveghează bolnavii de Parkinson

Ceasul cu EKG monitorizează ritmul cardiac

626 12 1de Roxana Istudor şi Alexandru Filcu

Dispozitivele pentru monitorizarea sănătății sunt de ani buni în atenția specialiștilor celor mai mari companii de tehnologie. Noul ceas cu EKG de la Google se înscrie în linia acestor cercetări.

Read more: Ceasul cu EKG monitorizează ritmul cardiac

Cu ocazia Săptămânii Europene a Imunizării 2017, OMS atrage atenţia: Riscul copiilor sub 5 ani de a deceda din cauza bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare este foarte ridicat

626 14 1de Cătălina Tăgârță şi Sorin Dumitrescu

Imunizarea este un factor important în procesul de prevenție al unui număr semnificativ de boli transmisibile, al dizabilității și chiar al decesului asociat acestora, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Conform statisticilor, România se află pe lista țărilor în care, în ultimii ani, rata de vaccinare a scăzut îngrijorător de mult, sub cea recomandată, de 95%. O situație alarmantă este și epidemia de rujeolă cu care se confruntă țara noastră. Toate aceste aspecte au fost luate în considerare de specialiști cu ocazia Săptămânii Europene a Imunizării (SEI), marcată anual la nivel regional cu scopul de a sensibiliza şi de a concentra eforturile tuturor în lupta cu bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare.

Read more: Cu ocazia Săptămânii Europene a Imunizării 2017, OMS atrage atenţia: Riscul copiilor sub 5 ani de...

Doctor ginecolog Almeria Ionescu: „Uscăciunea vaginală este o condiţie fiziologică a femeilor aflate la menopauză“

625 12 1de Monica Beleneş

Una din două femei se confruntă cu probleme intime care le afectează atât viața sexuală, cât și relația de cuplu. Dar cu toate acestea, nu au curajul să discute, suferă în tăcere și fac din asta un subiect tabu. Frustrarea lor se numește uscăciune vaginală și apare într-un procent mai mare (45%) la femeile aflate la menopauză, dar nu le ocolește nici pe cele mai tinere. De ce, cum și despre soluțiile salvatoare ne vorbește doctor Almeria Ionescu (medalion), medic primar de obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic Sf. Pantelimon.

Read more: Doctor ginecolog Almeria Ionescu: „Uscăciunea vaginală este o condiţie fiziologică a femeilor...

Tenisul, contraindicat în caz de tendinite la nivelul pumnului

625 14 1de Cătălina Tăgârță şi Alexandru Brădescu

Cei mai mulți dintre părinți sunt conștienți de utilitatea mișcării în viața copilului, însă se hotărăsc cu greu asupra tipului de sport pe care să îl practice cel mic. De multe ori, hotărârea finală e luată în funcție de criterii diverse, de la distanța față de centrul de antrenament până la pasiune și aspecte financiare. Doctor Iulia Belc (medalion), directorul medical al BioOrtoclinic, susține că alegerea sportului potrivit nu trebuie lăsată la voia întâmplării sau a inspirației, ci trebuie făcută în funcție de beneficiile pe care le poate aduce copilului, de riscurile la care îl expune și de eventualele probleme de sănătate sau sensibilități pe care acesta le prezintă.

Read more: Tenisul, contraindicat în caz de tendinite la nivelul pumnului

Datele unui studiu recent, prezentat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, arată că: Românii sunt mai speriaţi de bolile psihice decât de diabet sau de hepatită

625 15 1de Cătălina Tăgârță şi Alexandru Filcu

Românii se tem mai tare să sufere de boli psihice decât de afecțiuni ale inimii, de diabet, de hepatită, de infecția cu HIV. Iar dintre problemele minții, cel mai înfricoșați sunt de depresie, urmată îndeaproape de schizofrenie şi demenţă. Mai mult, 69% dintre români se tem să locuiască în aceeaşi casă cu o persoană care suferă de o boală psihică, în proporţie de 30% le este frică să locuiască pe aceeaşi stradă, iar 45% nu ar accepta să lucreze alături de o astfel de persoană. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile studiului „Atitudini şi percepţii asupra bolilor mintale în cadrul populaţiei României”, prezentat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, care anul acesta a avut ca temă principală bolile mintale - în special depresia - şi modalitatea de eliminare a stigmatizării persoanelor afectate.

Read more: Datele unui studiu recent, prezentat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, arată că: Românii sunt...

Stiri sanatoase

de Roxana Istudor

Medicamentul antiîmbătrânire intră în linie dreaptă

Cercetătorii consideră că în perioada următoare vor putea să aducă mult mai aproape de realizare un medicament revoluționar, care să prelungească viața oamenilor spre 120 de ani, arată getreferralmd.com. „Această posibilitate de a încetini cu adevărat îmbătrânirea ar putea fi marea descoperire a erei moderne”, explică Jay Olshansky, de la Universitatea llinois. Pentru sfârșitul acestui an este programată intrarea în testare a medicamentului TAME, care țintește mecanismul îmbătrânirii. Dacă va avea efect, o persoană în vârstă de 70 de ani ar putea avea starea de sănătate a uneia de 50 de ani.

Hrana sănătoasă, mai ieftină decât junk-food

Specialiștii de la Institutul de Afaceri Economice din Marea Britanie au dat publicității un studiu din care reiese faptul că hrana sănătoasă achiziționată din supermarket este mai ieftină decât varianta ei din categoria junk-food. De pildă, o gamă largă de fructe și legume costă mai puțin de două lire sterline kilogramul, iar cel mai ieftin meniu din categoria celor nesănătoase are prețul de trei lire sterline pe kilogram, arată „The Independent”. „Un meniu sănătos, din cele recomandate de nutriționiști, nu a fost niciodată mai accesibil”, arată Chris Snowdon, autor al cercetării.

O cană cu ceai ţine demenţa la distanţă

Specialiști de la Universitatea Națională din Singapore au observat datele neurologice ale unui număr de 957 de chinezi cu vârsta de peste 55 de ani, încercând să constate dacă există vreo legătură între obiceiul de a consuma ceai și întârzierea demenței sau Alzheimerului. A rezultat că în cazul în care se bea o ceșcuţă cu ceai zilnic, riscul instalării declinului cognitiv poate scădea chiar și cu 50%. „Studiul nostru poate fi extrem de important pentru prevenirea demenței”, arată un comunicat de presă al instituției.

Folosirea GPS „adoarme“ părţi din creier

De fiecare dată când folosiți sistemul GPS pentru navigare, unele părți ale creierului dumneavoastră se opresc din funcționare, avertizează specialiștii de la University College, din Londra, într-un studiu. Mai exact, s-a observat diminuarea semnificativă a activității din hipocampus, legată de simțul memoriei și al orientării, precum și din cortexul prefrontal, responsabil cu planificarea. „Este primul studiu care relevă impactul vieții citadine asupra creierului”, arată instituția.