Main menu

header

Profesor doctor Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: „Fumatul este principalul factor de risc, la nivel mondial, pentru BPOC“

608 12 1de Monica Beleneş

BPOC (bronhopneu-mopatie obstructivă cronică) este o boală de plămâni care afectează 300 de milioane de oameni din întreaga lume şi cauzează anual moartea a peste 3 milioane. În România, aproximativ 1 milion de persoane suferă de această boală. Iar specialiştii atenţionează că, în următorii patru ani, BPOC va deveni a treia cauză de deces din lume, depăşind diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială. Deoarece jumătate dintre pacienţi nu ştiu că sunt afectaţi de această maladie, prof. dr. Ruxandra Ulmeanu (medalion) ne-a spus cum se poate descoperi şi când e bine să ne testăm plămânii.

Read more: Profesor doctor Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: „Fumatul este...

Histeroscopia diagnostichează problemele ascunse în uter

608 14 1de Cătălina Tăgârță

În cazul patologiei cavității uterine, histeroscopia reprezintă una dintre cele mai eficiente și mai puțin invazive metode de diagnostic. În plus, un avantaj major al investigației este acela că, odată depistată problema din interiorul uterului, medicul poate interveni în timp real, deci în cadrul aceleiași ședințe. Astfel, pacientul este scutit atât de stresul, cât și de plata unei noi intervenții.

Read more: Histeroscopia diagnostichează problemele ascunse în uter

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

Tulburările mintale şi afecţiunile fizice sunt interconectate

Specialiști în psihologie de la Universitatea din Basel (Elveția) și de la Universitatea Ruhr din Bochum (Germania) au identificat, în premieră, modele temporale la copii și tineri care sugerează că tulburările mintale și afecțiunile fizice frecvente se află în strânsă legătură. Astfel, s-a observat că artrita și bolile sistemului digestiv sunt mai des întâlnite după episoade de depresie, în timp ce tulburările anxioase tind să fie succedate de obicei de boli dermatologice și precedate de probleme ale inimii. De asemenea, s-a observat în premieră o legătură între tulburările epileptice și cele de comporta- ment alimentar care le succedau.

Unu din şapte europeni cu virusul HIV nu ştie că este contaminat

Un raport al Centrului european pentru prevenirea și controlul bolilor (ECDC) arată că unu din șapte europeni purtători ai virusului HIV nu știe că este contaminat. Proporția este referitoare la cele 28 de țări ale UE, plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia. În cele 31 de țări participante la studiu, raporturile sexuale între bărbați și femei este primul mod de transmitere (42%) și singurul care continuă să crească în amploare. Organi- zația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că este îngrijorată de recordul de contaminări din 2015 pe continentul european.

Obezitatea la adolescenţi poate afecta densitatea osoasă la vârsta adultă

Adolescenții obezi pot suferi efecte ireversibile asupra densității osoase din această cauză, potrivit unui nou studiu prezentat la congresul anual al Societății de Radiologie din America de Nord (RSNA). Cercetarea relevă că adolescenții care au o cantitate mare de grăsime viscerală și o masă musculară scăzută au un risc mare de slăbire a structurii osoase. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, cazurile de obezitate în rândul adolescenților s-au înmulțit de patru ori în ultimii 30 de ani. Se estimează că peste o treime dintre copiii și adolescenții din SUA sunt supraponderali și obezi.

Un medicament contra Alzheimer, faza de testare pe subiecţi umani

Un medicament experimental împotriva maladiei Alzheimer, produs de Biogen Inc, are ca efect reducerea acumulărilor de plăci senile și a riscului de edem cerebral, conform unui studiu derulat timp de 12 luni pe pacienți umani cu Alzheimer incipient sau cu forme mai puțin severe. Însă, vor mai trece câțiva ani până la obținerea rezultatelor finale, conform companiei. Aducanumab acționează prin îndepărtarea plăcilor cerebrale din betaamiloid.

Eduard Catrina, medic primar chirurg şi şef de secţie la Spitalul Clinic Cantacuzino: „Depistarea precoce a diabetului zaharat scade riscul de amputare“

607 12 1de Monica Beleneş

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile şi cea mai comună afecţiune a sistemului endocrin, care afectează o mare parte din populaţia ţării. Iar una dintre complicaţiile acesteia este piciorul diabetic. Aproximativ 15% dintre pacienţii diabetici dezvoltă ulceraţii în timpul vieţii şi, odată apărută, această leziune creşte de opt ori riscul de amputaţie a piciorului. Doctor Eduard Catrina (foto), medic primar chirurg şi şef de secţie la Spitalul Clinic Cantacuzino, ne vorbeşte despre patologia acestei maladii şi despre măsurile ce trebuie luate pentru a nu ajunge la amputare.

Read more: Eduard Catrina, medic primar chirurg şi şef de secţie la Spitalul Clinic Cantacuzino: „Depistarea...

Sunteţi destul de feminină?

607 14 1de Raluca Grințescu

Feminitatea, ca termen generic, cuprinde mai multe aspecte distincte - o femeie desăvârşită este aceea care manifestă toate aceste aspecte în mod deplin. Nemanifestarea lor va determina diverse suferinţe, întâi în plan emoţional, ulterior în plan energetic-funcţional şi, în final, în plan fizic.

Read more: Sunteţi destul de feminină?

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

Doar două doze de vaccin anti-HPV pentru copiii de 11-12 ani

Copiii cu vârste de 11-12 ani pot primi doar două doze de vaccin anti-HPV pentru a preveni mai multe tipuri de cancer, au anunțat recent autoritățile americane. Până în prezent, recomandarea era de trei doze de vaccin contra Human Papilloma Virus (HPV). Noua recomandare făcută de US Centers for Disease Control and Prevention (CDC) se bazează pe un studiu care arată că adolescenții pot beneficia astfel de o protecție similară. Cele două doze trebuie administrate la interval de șase luni. Persoanele cu vârste între 15 și 26 de ani trebuie să primească în continuare trei doze, a precizat CDC.

Bacteriile intraspitaliceşti se pot răspândi prin halatele asistentelor

Staphylococcus aureus meticilino rezistent (MRSA) şi alte bacterii periculoase se pot transmite de la pacienții bolnavi internați prin intermediul halatelor angajaților din sistemul sanitar, potrivit unui nou studiu. În plus, acești agenți patogeni se pot răspândi și pe obiectele din camera de spital, precum balustradele de protecție de la paturi, mai arată cercetarea prezentată la IDWeek 2016, o întâlnire a mai multor organizații axate pe bolile infecțioase. Infecțiile intraspitalicești reprezintă un factor ce stârnește o îngrijorare din ce în ce mai mare - acestea afectează 1 din 25 de pacienți internați în Statele Unite în orice perioadă, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Europenii trăiesc mai mult, dar sunt mai bolnavi

Ponderea populației în vârstă de peste 65 de ani a crescut în Uniunea Europeană (UE) de la sub 10% în 1960 la aproape 20% în 2015 și ar urma să ajungă la aproape 30% până în 2060. Speranța de viață a depășit 80 de ani în 18 state membre, dar acesta nu este neapărat un semn de sănătate bună, având în vedere că aproximativ 50 de milioane de oameni din UE suferă de boli cronice, subliniază un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Obezitatea împreună cu un consum excesiv de alcool sunt probleme „din ce în ce mai importante” în multe țări ale UE, unde o persoană din cinci continuă să fumeze și 16% dintre adulți sunt obezi, comparativ cu 11% în anul 2000.

Boala parodontală poate creşte pericolul de disfuncţii erectile

Disfuncțiile erectile sunt mai des întâlnite la bărbații care suferă de infecții cronice bacteriene la nivelul gingiilor sau boala parodontală, potrivit unui raport al Universității Medicale Guangzhou din China. „Ar putea fi încă prea devreme să sugerăm că bărbații cu disfuncție erectilă ar trebui să-și controleze dantura și că bărbații cu boală parodontală cronică ar trebui să-și facă probleme în privința funcției sexuale”, a spus doctor Zhigang Zhao, care a adăugat însă că „tratamentul bolii parodontale cronice poate controla sau elimina inflamația și poate reduce riscul de disfuncții erectile”.

Terapeut Liviu Buluş, despre postul negru: „Are mare însemnătate pentru purificarea corpului şi a spiritului“

606 10 1de Cătălina Tăgârță

Se ştie că vechii sfinţi, pustnici şi călugări trăiau o viaţă îndelungată, având un organism extrem de purificat de toxine. Cum era posibil acest lucru? Toată atenţia lor era concentrată către ascensiunea spirituală. Potrivit fitoterapeutului Liviu Buluș (medalion), postul nu este doar un regim alimentar. Alimentarea vegetariană, pentru a se numi post, trebuie unită cu smerenia, cu rugăciunea, cu iubirea şi cu filantropia.

Read more: Terapeut Liviu Buluş, despre postul negru: „Are mare însemnătate pentru purificarea corpului şi a...

Medic primar ginecolog Raluca Hera: „Există opţiuni de rejuvenare genitală neinvazive, cu efecte cosmetice şi funcţionale“

606 12 1de Anca Lăpuşneanu

Raluca Hera (medalion) este o femeie care a reușit să-și găsească echilibrul mult dorit între rolul de mamă și cel de femeie de carieră. Medic primar ginecolog și doctor în științe medicale, a profesat ca medic ginecolog timp de 15 ani atât în România, cât și în străinătate. Apoi s-a dedicat unui domeniu care a preocupat-o încă de la vârsta de 30 de ani: modul de viață holistic ce încearcă să antreneze în aceeași măsură mintea, corpul și spiritul. Raluca se ocupă acum de frumusețea și de bunăstarea din interior către exterior și are propria afacere: Hera Medical Cosmetice BIO.

Read more: Medic primar ginecolog Raluca Hera: „Există opţiuni de rejuvenare genitală neinvazive, cu efecte...

Rolul şi importanţa laptelui vegetal în alimentaţia zilnică

606 14 1de Roxana Neguţ

Majoritatea părinţilor aleg să menţină în alimentaţia copilului mai mare un consum de lapte şi de produse lactate care să îi asigure nivelul de calciu optim în organism, dar şi alţi nutrienţi necesari unei dezvoltări armonioase. Deşi mulţi se îndreaptă către laptele de vacă, ei ar trebui să ştie că acesta nu este singura alegere şi poate, în unele cazuri, nici cea mai sănătoasă. Există multe alte tipuri de lapte, fiecare dintre ele cu un conţinut diferit de nutrienţi şi cu avantajele sau dezavantajele lor. În cazul în care există intoleranţă la lactoză sau regimul părinţilor şi al copiilor tinde spre cel vegetarian, tot mai mulţi se îndreaptă către laptele vegetal. De mai multe tipuri, acesta este un bun înlocuitor al laptelui clasic, deşi nu conţine cazeină, grăsimi animale şi lactoză. Laptele vegetal este o adevărată sursă de vitamine şi de minerale, iar gustul lui diferă în funcţie de sortimentul ales.

Read more: Rolul şi importanţa laptelui vegetal în alimentaţia zilnică

Stomatolog Simona Vlaicu: „Există o relaţie strânsă între bacteriile care produc inflamaţiile bucale şi o mulţime de boli organice“

605 12 1de Carmen Ciripoiu

De cele mai multe ori, apariția unei mici carii sau a unei inflamații a gingiei nu pune semne mari de întrebare și trăim cu impresia că totul trece de la sine. Situația nu stă deloc așa, pentru că dinții, netrataţi la timp, duc la apariţia altor boli mai grave, care cu greu pot fi vindecate. Cum evităm astfel de situații ne explică doctor Simona Vlaicu.

Read more: Stomatolog Simona Vlaicu: „Există o relaţie strânsă între bacteriile care produc inflamaţiile...

Mituri şi adevăruri sănătatea în timpul iernii

605 14 1de Gabriela Niculescu

Fără îndoială că iarna şi-a câştigat reputaţia de sezon al gripei şi al răcelilor, astfel că mulţi dintre noi suntem, inevitabil, mult mai preocupaţi de sănătate în anotimpul rece. Cu toate acestea, specialiştii avertizează că această grijă excesivă a dus la apariţia unor mituri specifice sezonului rece, care pot avea efectul contrar, acela de a afecta sănătatea.

Read more: Mituri şi adevăruri sănătatea în timpul iernii