de Gabriela Niculescu
De ceva vreme a început să facă vâlvă în mediile naturiste o rețetă budistă despre care se spune că poate vindeca orice boală. Această reţetă a unui „farmacist” al vremurilor a fost găsită în anul 1972, într-o mănăstire budistă din Tibet, iar vechimea sa a fost estimată la 5.000 de ani. Iată căror boli le poate stopa evoluția și cum se urmează tratamentul.
Read more: Reţeta budistă ce însănătoşeşte orice organism bolnavde Diana Tudor
Apariţia plaselor chirurgicale din polipropilenă, numite şi proteze parietale, a reprezentat un progres major în tratamentul chirurgical al herniilor abdominale, reducând riscul de recidivă la o rată de sub 3%. Stăm de vorbă cu conf. dr. Ion Daniel (foto), șeful Clinicii Chirurgie III din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, pentru a afla mai multe despre aceste dispozitive, precum și pentru a dezminți zvonurile care circulă cu privire la incompatibilitatea lor cu organismul.
Read more: Doctor Ion Daniel: „Plasele chirurgicale reduc riscul de recidivă al herniilor de zece ori“de Carmen Ciripoiu
Dr. ing. Alexandru Pap: „Suntem singurul centru din ţară care testează esenţele florale Bach cu o metodă originală“
Dacă acum peste 60 de ani remediile revoluționare ale dr. Bach de a vindeca personalitatea pacientului au stârnit o mulțime de controverse, timpul însă a demonstrat eficacitatea terapiei florale în zeci de mii de cazuri. Drept urmare, astăzi, remediile florale Bach dau rezultate care uneori lasă fără cuvinte medicina convențională. Despre cum să depășim momentele dificile ale vieții, înțelegând legătura dintre corpul și spiritul uman, aflați din interviul de excepție cu dr. ing. Alexandru Pap, specialist în tehnicile de biogeofizică, bioenergoterapie, reflexoterapie și terapia prin esențe florale Bach, care tratează printr-o altă metodă de alegere a esențelor: individualizarea pe fiecare pacient.
Read more: Premieră în România: individualizarea tratamentului cu flori pe fiecare pacient!de Gabriela Niculescu
Funcţionarea optimă a corpului şi a minţii depinde de calitatea şi de cantitatea somnului. Perioadele de somn întrerupt sau redus calitativ pot conduce în timp la manifestări fiziologice grave, cu impact major asupra sistemelor organismului şi asupra modului în care acestea comunică între ele. Principalele cauze asociate tulburărilor de somn sunt problemele aparatului respirator, iar 15% dintre cazurile de insomnii sunt corelate cu sindroamele obstructive şi apneea (oprirea temporară, voluntară sau involuntară, a respirației). Netratate, acestea pot induce apariţia unor noi afecţiuni precum: narcolepsia, somnambulismul sau terorile nocturne. Despre acestea ne-a vorbit medicul primar ORL Valeriu Bronescu, doctor în ştiinţe medicale și şef secţie ORL în cadrul Spitalului „Sf. Constantin” din Braşov.
Read more: Dr. Valeriu Bronescu: „Factorii de risc ai apneei: genetici, obezitatea, vârsta, scolioza“de Dana Purgaru
Medicamentele ce reduc cantitatea de cupru din organism ar putea combate cancerul prin „înfometarea” celulelor tumorii, au constatat cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord, SUA. Deşi oamenii de ştiinţă nu au afirmat că surplusul de cupru cauzează cancer, ei consideră că această substanţă ajută celulele canceroase să „respire”, astfel încât eliminarea cuprului ar putea combate tumorile.
de Dana Purgaru
Operaţia de îndepărtare a unei tumori la un pacient de 44 de ani, a cărui limbă a fost scoasă şi înlocuită cu un muşchi din zona pectorală, a fost declarată reuşită de echipa medicală de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca. Medicul Teofil Lung, coordonatorul echipei care a realizat intervenţia chirurgicală, a declarat pentru Mediafax că s-a reuşit „salvarea organului vorbirii”, astfel că pacientul va putea comunica după două săptămâni.
de Dana Purgaru
Patru bărbaţi americani, paralizaţi de la piept în jos, cărora li se spusese că starea lor este irecuperabilă, au reuşit să îşi mişte voluntar picioarele - deşi nu au ajuns să meargă din nou - după ce un dispozitiv electric le-a fost implantat în coloana vertebrală. Succesul medical repurtat de oamenii de știință este încurajator în ceea priveşte crearea unui tratament nou care ar putea ajuta persoanele paralizate şi cu leziuni ale măduvei coloanei vertebrale să îşi recapete autonomia.
de Dana Purgaru
Un tratament experimental care poate întârzia evoluţia cancerului mamar în stadiu avansat a avut rezultate încurajatoare în urma unor teste clinice efectuate în Statele Unite ale Americii. Medicamentul, care se numește Palbociclib, a fost administrat în combinaţie cu alt produs anti cancer deja existent pe piaţă, Femara (letrozol), și a oprit evoluţia tumorii pentru 20 de luni, în medie, faţă de 10 luni în grupul martor de paciente tratate doar cu Femara.
de Dana Purgaru
Diclofenacul şi Ibuprofenul, analgezice eliberate pe bază de reţetă și la noi, sporesc riscul de fibrilaţie atrială cu până la 84%, ceea ce ar putea declanşa un accident vascular cerebral, au descoperit cercetătorii din Olanda. Studiul, efectuat în Rotterdam începând din anul 1990, a monitorizat sănătatea inimii în cazul a 8.423 de persoane cu vârsta de cel puţin 55 de ani. Oamenii de știință au concluzionat că riscul apare la scurt timp după începerea tratamentului şi poate dispărea după o perioadă.
de Cătălina Tăgârţă
Cancerul de prostată este din ce în ce mai frecvent printre români, însă diagnosticarea precoce dă mari speranţe acestor pacienţi. Bogdan Hăineală (medalion), medic specialist urologie la Clinica Mediclass şi la Institutul Clinic Fundeni, ne-a mărturisit că ţara noastră este la curent cu ultimele noutăţi în domeniu. Una dintre aceste noutăţi ar fi testele genetice făcute de Miriad Genetics, din SUA, unde specialiştii noştri pot trimite bucăţi din ţesutul tumoral, iar în două săptămâni se stabileşte tipul de agresivitate al tumorii şi se prezice evoluţia în timp, lucru extrem de important în stabilirea tratamentului. Însă medicul Bogdan Hăineală ne-a spus că asta nu-i totul...
Read more: Medicul Bogdan Hăineală avertizează despre cancerul de prostată: „După 50 de ani, bărbaţii trebuie...de Cătălina Tăgârţă
Ştiaţi că principalul avantaj al consumului de peşte îl reprezintă grăsimile din seria acizilor graşi esenţiali Omega 3? Aceştia se găsesc mai ales în macrou, hering, somon, cod, ton, sardine. Grăsimile din peşte previn îmbătrânirea precoce şi protejează sistemul nervos. S-a demonstrat că, în cazul copiilor, peştele stimulează dezvoltarea capacităţilor intelectuale, iar bătrânii care mănâncă peşte de trei-patru ori pe săptămână sunt mai puţin predispuşi riscului de a suferi de Alzheimer. Cu ocazia finalizării campaniei „Săptămâna peştelui”, derulată de reprezentanţii proiectului „Promovare produse piscicole”, Alexandra Iliuţă, tehnician nutriţionist, ne-a explicat avantajele consumului acestui produs.
Read more: Alexandra Iliuţă, tehnician nutriţionist: „Consumul de peşte scade riscul de afecţiuni...