Main menu

header

Otrava cu efect întârziat: glutamatul monosodic

483 15 1de Raluca Grințescu

Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a devenit atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat, asemenea puilor din crescătoriile de păsări, o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi - dacă se poate - fără urmaşi!

Read more: Otrava cu efect întârziat: glutamatul monosodic

Alimentaţia alcalină vă păstrează organele mai rezistente

482 12 1de Gabriela Niculescu

O alimentaţie săracă în săruri induce deficienţe în structurile ţesuturilor, în funcţionarea corectă a proceselor metabolice, dar şi o mineralizare insuficientă. Aceasta din urmă determină apariţia stărilor de oboseală, tremurul pleoapelor, putere de concentrare scăzută, iar în cazul celor mici, dezvoltarea insuficientă a oaselor şi a vederii. Tocmai de aceea am ales să vă prezentăm o serie de alimente alcaline și acide care ne influențează pozitiv și, după caz, negativ evoluția organismului.

Read more: Alimentaţia alcalină vă păstrează organele mai rezistente

Cum să eliminaţi, fără durere, pietrele de la fiere şi de la ficat

482 13 1de Raluca Grințescu

Calculii biliari sunt o cauză majoră a bolilor din corp. Ei deteriorează funcționarea unuia dintre cele mai complexe, active și influente organe ale corpului - ficatul. Nimeni nu a conceput vreodată un ficat artificial, deoarece este atât de complex. Al doilea ca și complexitate, după creier, ficatul organizează cele mai elaborate procese de digestie și metabolism, afectând prin aceasta viața și sănătatea fiecărei celule din corp.

Read more: Cum să eliminaţi, fără durere, pietrele de la fiere şi de la ficat

„Junk food-ul“ favorizează apariţia bolii Crohn

de Dana Purgaru

O boală gravă a sistemului diges­tiv - maladia Crohn - este cauzată de consumul de „junk food” şi de trata­mentele intensive cu antibiotice, spun specialiştii englezi. Frecvenţa bolii creşte accelerat - numai în Ma­rea Britanie numărul tinerilor inter­naţi în spital din cauza acestei boli este azi de trei ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. Boala Crohn este caracterizată de inflamarea mucoasei intestinale şi se manifestă prin dia­ree, dureri abdominale, oboseală și sângerări rectale. Nu se vindecă, dar poate fi ţinută sub control cu ajutorul unor medicamente şi prin schimbarea stilului de viaţă.

 

Cazurile de gută iau amploare

de Dana Purgaru

Guta, considerată la un moment dat „boala regilor”, este din ce în ce mai frecventă în rândul populaţiei, iar băuturile răcoritoare cu un con­ţinut ridicat de zahăr, vinul, berea și produsele lactate se numără printre factorii care contribuie la dezvoltarea acestei maladii, potrivit unor cerce­tări recente. Practic, numărul pacien­ţilor care suferă de gută s-a dublat din anul 1970, iar una din 35 de per­soane suferă în prezent de aceas­tă boală. Guta este provocată de o acu­mulare în sânge a acidului uric, un produs rezidual format în orga­nism şi excretat prin rinichi.

Mamografia 3D, cea mai eficientă pentru depistarea cancerului mamar

de Dana Purgaru

În comparaţie cu mamografia 2D, mamografia digitală 3D prin tomosinteză creşte cu 41% rata de detectare a tumorilor mamare invazive şi cu 29% depistarea tuturor cancerelor mamare. Această tehnică de imagistică tridimensională, aprobată de Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) în 2011, a condus şi la o reducere cu 15% a numărului de diagnostice eronate (pozitive şi negative).

Epidemie: Ebola a provocat deja sute de morţi!

de Dana Purgaru

Organizaţia Medici fără Frontiere avertizează că în acest moment epidemia de Ebola din vestul Africii a scăpat de sub control. Până acum, peste 330 de persoane au murit din cauza bolii provocate de virus în Guineea, Sierra Leone şi Liberia. Recent, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut că aceasta este una dintre cele mai grave epidemii de Ebola din istorie. Virusul provoacă hemoragie internă, urmată de cedarea organelor şi se transmite prin contact direct cu persoanele infectate. Nu există tratament sau vaccin.

Cuprul ne oferă tinereţe fără bătrâneţe

481 12 1de Raluca Grințescu

Acest oligoelement esenţial, care se găseşte în organismul uman în mici cantităţi şi este esenţial pentru sănătatea fizică şi mentală, distruge bacteriile și virusurile nedorite, și nu numai. Este interesant că medicina ayurvedică știa acest lucru încă de pe vremea când bacteriile erau o noțiune necunoscută științei. Ayurveda recomandă și astăzi păstrarea apei de băut în vase de cupru.

Read more: Cuprul ne oferă tinereţe fără bătrâneţe

Doctor Maria Beuran: „Sinuzita cronică ar rămâne mută mult timp dacă n-ar deranja-o aerul condiţionat“

481 13 1de Cătălina Tăgârță

Sinuzita este boala care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei ce căptușește sinusurile nazale. La baza acesteia pot sta numeroase cauze, de la afecțiuni dentare până la aerul condiționat, însă doctor Maria Beuran (foto), medic primar ORL la Centrul Mediclass, la Spitalul Clinic Colțea, și șef de lucrări la UMF București, ne-a spus mai multe despre acest subiect.

Read more: Doctor Maria Beuran: „Sinuzita cronică ar rămâne mută mult timp dacă n-ar deranja-o aerul...

Alimente interzise gravidelor: Ceaiul din frunze de zmeur produce contracții

481 14 2de Mihaela Zamfirache

Oricât de favorabilă vi s-ar părea teoria care susține că femeile însărcinate pot mânca orice și oricât, e bine să știți că există alimente care sunt inofensive în orice alt moment al vieții, dar care vă pot crea probleme în perioada gravidității. Iată lista preparatelor la care va trebui să renunțați dacă vreți să vă protejați de boli și să aveți un copil sănătos.

Read more: Alimente interzise gravidelor: Ceaiul din frunze de zmeur produce contracții

Ajutaţi-o pe Felicia să meargă!

481 14 1Felicia Georgiana Olteanu (10 ani), din localitatea Urlați, Prahova, a primit la naștere un diagnostic crunt: tetrapareză spastică. Vestea a venit ca un trăsnet pentru părinți, care nu își vor găsi liniștea până nu o vor vedea descurcându-se singură.

Read more: Ajutaţi-o pe Felicia să meargă!