Main menu

header

Aspirină contra cancerului mamar

  Medicamentele calmante comune, de tipul aspirinei şi ibuprofenului, pot reduce riscul apariţiei cancerului la sân. Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la o universitate canadiană, utilizarea regulată a acestor medicamente comune poate reduce riscul apariţiei cancerului mamar cu până la 21%. Noi teste în 2009 Cu toate că aceste teste sunt îmbucurătoare, până la confirmarea lor prin altele noi, ce se vor reliza în 2009, doctorii nu recomandă utilizarea regulată a antiinflamatoarelor nesteroidiene în scopul prevenirii cancerului la sân.
  Atât aspirina, cât şi ibuprofenul, ce s-au dovedit cele mai eficiente în reducerea apariţiei cancerului mamar, aparţin clasei de Read more: Aspirină contra cancerului mamar

Nu mai folosiţi pudra de talc!

    Femeile care utilizează pudră de talc în fiecare zi au cu 40% mai multe şanse de a dezvolta cancer ovarian, arată ultimele cercetări în domeniul respectiv. Pentru a se menţine sănătoase, specialiştii le recomandă tuturor femeilor să renunţe total la acest produs cosmetic.
 Declanşează cancerul ovarian
    Cercetătorii americani susţin că particulele de pudră de talc aplicate în zonele intime ajung foarte uşor la ovare şi declanşează un proces inflamatoriu, ce permite celulelor canceroase să se dezvolte. Experţii de la Harvard Medical School din Boston au studiat şi ei efectele pudrei de talc pe un număr de 3.000 de femei. Rezultatele de la final au arătat că utilizarea săptămânală a pudrei creşte cu 36% riscul îmbolnăvirii de cancer ovarian, în timp ce femeile care o folosesc în fiecare zi au cu 41% mai multe şanse de a dezvolta aceeaşi boală. Principalul ingredient al pudrei de talc, respectiv silicatul de magneziu, ce este extrem de periculos, se regăseşte şi în compoziţia rujului de buze, a vopselei şi a insecticidelor.

Maria Petrache

Terapia cu apă

- „Licoarea vieţii” tratează peste 50 de maladii

V-aţi întrebat vreodată câtă apă beţi zilnic sau de ce toţi medicii din lume ne îndeamnă neîncetat să consumăm cât mai multă apă? Răspunsul e simplu: pentru că apa nu este doar lichidul cu care ne astâmpărăm setea, ci o valoroasă metodă terapeutică pentru nu mai puţin de 50 de maladii. Aşadar, începeţi terapia cu apă!

Cura lui Kneipp
     Consacrarea terapiei cu apă ca metodă recunoscută de vindecare a fost opera celebrului pastor german Sebastian Kneipp, considerat pe drept cuvânt „regele terapiei cu apă”, de atunci terapia cu apă fiind cunoscută sub numele de „cura lui Kneipp”. Primul terapeut care a avut însă curajul şi încredere în terapia cu apă a fost farmacistul francez Emile Coue, care, în anul 1927, a uimit lumea cu puterea apei. Luată „peste picior” la început, terapia cu apă a ajuns să fie considerată acum drept una dintre cele mai importante metode de tratament, fiind la mare modă în toată lumea şi aplicată chiar şi în cele mai reputate spitale. Apa poate fi administrată simplu sau combinată cu lămâie. Coaja şi sucul unei lămâi se pun la macerat, timp de 24 de ore într-un litru de apă plată. Apoi se filtrează şi se bea. Cine nu suportă lămâia poate să folosească un morcov, preparat ca în exemplul anterior.
Read more: Terapia cu apă

Sanatate - Dinţii bolnavi strică şi inima

   O igienă dentară necorespunzătoare, dinţii neîngrijiţi şi gingiile sângerânde pot genera bolile cardiace, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii englezi.
„Gura, locul cel mai murdar al corpului uman”
    Bolile de inimă sunt asociate în general cu fumatul, obezitatea şi un nivel necorespunzător al colesterolului. Cu toate acestea, profesorul Howard Jenkinson, de la Universitatea din Bristol, contrazice aceste asocieri, precizând că există riscul apariţiei de maladii cardiace chiar şi în cazul unei sănătăţi foarte solide, atunci când starea dinţilor unei persoane nu este foarte bună.

Read more: Sanatate - Dinţii bolnavi strică şi inima

Sanatate - Cancerul de piele, provocat de cremele hidratante?

    Cremele hidratante, utilizate zilnic de milioane de persoane, pot contribui la creşterea riscului de dezvoltare a formelor cele mai frecvente de cancer al pielii, potrivit unui studiu efectuat pe cobai de doi profesori ai Universităţii „Rutgers” (New Jersey), Yao-Ping Lu şi Allan Conney. Deşi concluzia acestui studiu e de-a dreptul înfricoşătoare, autorii admit că aceste efecte trebuie verificate de câteva ori, pentru a se stabili dacă studiul e real 100%. 

Razele UV amplifică efectul oncogen
     Potrivit acestui studiu, cremele cresc efectul cancerigen al razelor solare, mai precis al celor ultraviolete (UV). Experimentele s-au realizat pe cobai, cărora li s-a aplicat cremă hidratantă pe pielea de pe care s-a eliminat blana. Pielea cobailor este mult mai sensibilă decât cea a omului. Cremele testate, după expunerea cobailor la doze înalte de UV, ce depăşeau dozele normale ce ar putea fi absorbite de pielea umană pe parcursul vieţii, au contribuit cu creşterea riscurilor de dezvoltare a tumorilor pielii cu 69%. Mai mulţi cercetători însă avertizează că autorii studiului au extrapolat rezultatele obţinute pe cobai asupra sănătăţii umane.
Elena Şerban

 

Sanatate - Vise tipice, ce anunţă existenţa unor boli

   Onirologii de la Universitatea Harvard au studiat posibilitatea de profilaxie şi diagnoză a unor boli grave, în stadii incipiente, pe baza descrierii viselor. Doctor Hellen McCourtingstone a studiat în mod special problemele de sănătate ale vârstei a III-a, ce pot fi prevenite cu ajutorul onirologiei (ştiinţa despre vise). Astfel, echipa de cercetători din domeniul psihomedical a demonstrat că apariţia Alzheimerului, cât şi a stărilor fiziologice ale cardiacilor nediagnosticaţi predispuşi la infarct miocardic poate fi prevenită în timp util cu mare precizie cu ajutorul psihanalizei aplicate în onirologie.

Vise alb-negru ce prevestesc Alzheimerul
     Studiul făcut de doctorul britanic între anii 1990 şi 2006 asupra a 18.000 de femei şi 11.500 de bărbaţi care depăşeau vârsta de 55 de ani a scos în evidenţă faptul că aproximativ 70% dintre cei care au căpătat în 1999 semne ale bolii Alzheimer aveau vise şi trăiri specifice, cu acţiune comună şi decor specific. Spre exemplu, visele tipice ale celor care au predispoziţie la apariţia bolii Alzheimer pot apărea chiar şi la 40-45 de ani şi sunt de regulă foarte rare (mai puţin de două ori pe săptămână, scurte, incoerente, asemănătoare unor diapozitive ce rulează).

Read more: Sanatate - Vise tipice, ce anunţă existenţa unor boli

Sanatate - Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului

77 de noi cazuri descoperite

    Organizată la data de 15 mai, Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului s-a bucurat anul acesta de participarea a nu mai puţin de 140 de medici dermatologi, care au acordat 2.092 de consultaţii gratuite, de trei ori mai multe decât în anul 2007. Evenimentul a fost organizat de Societatea Română de Dermatologie şi de Laboratoarele La Roche Posay. 

Diagnosticarea precoce, foarte importantă
    Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului este desfăşurată concomitent în 28 de ţări, sub egida Academiei Europene de Dermatologie şi Venerologie (EADV). În România, campania a beneficiat de sprijinul Ministerului Sănătăţii Publice şi al EADV. În urma consultaţiilor au fost identificate 77 de cazuri de melanom, 97 de cazuri de carcinom bazo-celular şi 14 cazuri de carcinom spino­celular, iar pentru nu mai puţin de 600 de aluniţe suspecte, specialiştii le-au recomandat pacienţilor supraveghere clinică pentru următoarele şase luni.

    Luând în calcul sfaturile medicilor dermatologi de la evenimentul precedent, 58,5% dintre pacienţi şi-au identificat singuri leziunile suspecte, solicitând astfel consultul medical de specialitate. Pentru a preveni apariţia bolii, specialiştii le-au dat pacienţilor sfaturi detaliate despre modalităţile de fotoprotecţie, dar şi materiale informative despre identificarea precoce a melanomului.

 

Read more: Sanatate - Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului

Sanatate - Noi variante terapeutice pentru tratamentul HIV/SIDA

    Un nou tratament HIV/SIDA a fost lansat în România vineri, 5 septembrie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă coordonată de profesor doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”.  
„Este eficient şi la cei pentru care s-a epuizat arsenalul terapeutic”


    „Este vorba despre Prezista (Darunavir), ce aduce speranţe imediate pentru pacienţii pe care-i credeam pierduţi, adică pentru bolnavii la care s-a epuizat arsenalul terapeutic. Acest produs negativează virusul în proporţie de 98%, prelungind speranţa de viaţă şi calitatea acesteia în cazul bolnavilor”, a precizat profesor doctor Streinu Cercel. Acest medicament nu vindecă infecţia cu HIV sau SIDA şi nici nu previne infecţia cu HIV, ci ajută la prelungirea vieţii bolnavilor. Tratamentul poate fi administrat oricărui pacient cu vârsta de peste 13 ani. 

    „«Prezista» nu poate fi cumpărat din farmaciile din România, decât dacă se face comandă farmaciilor cu circuit închis din spitale sau celor cu circuit deschis. Când se face comandă trebuie să fie ataşată şi o reţetă medicală. Dar bolnavii nu trebuie să îşi facă griji, pentru că medicamentul este inclus gratuit în schemele de tratament”, a adăugat profesorul Streinu Cercel. 

Read more: Sanatate - Noi variante terapeutice pentru tratamentul HIV/SIDA

Sanatate - Eliberarea amintirilor prin hipnoză

Acest procedeu poate contribui la vindecarea multor afecţiuni

    Pe vremuri era privită ca o practică magică, dar spaima pe care o trezeşte este lipsită de motiv. Aplicată de o persoană calificată, hipnoza poate contribui la vindecarea multor afecţiuni. 

Fereastra deschisă către subconştient
    Dar ce este hipnoza? O stare de relaxare profundă, în timpul căreia persoana, care nu pierde contactul cu exteriorul, poate fi sugestionată mai uşor decât de obicei. Starea hipnotică deschide o fereastră către inconştient şi eliberează amintiri ascunse, hipnoterapeutul având astfel acces la informaţii, reuşind să-l facă pe pacient să se descarce de problemele ce îl apasă. Pentru a-şi aduce pacientul în starea profundă de relaxare, hipnoterapeutul apelează, în cele mai multe cazuri, la tehnica sugestionării verbale, pe care o combină cu tehnica de fixare a privirii. Concret, în timp ce-i transmite prin cuvinte sugestia de a se relaxa fizic, psihic şi emoţional, îi cere pacientului să fixeze cu privirea un punct, un obiect strălucitor sau să închidă ochii şi să-şi concentreze atenţia pe respiraţie. 
Read more: Sanatate - Eliberarea amintirilor prin hipnoză

Sanatate - Analize esenţiale pentru fiecare femeie

    Pe lângă analizele de sânge pe care e bine să le facem măcar o dată pe an, mai sunt alte câteva teste pe care o femeie trebuie să le facă, pentru a se proteja de diversele afecţiuni ce survin o dată cu vârsta.

Examenul dentar  
    Este obligatoriu, indiferent de vârstă, dacă vreţi să aveţi o dantură sănătoasă. Trebuie să faceţi o vizită la dentist o dată la şase luni, pentru a depista cariile şi orice alte probleme ale gingiilor. 

Mamografia  
    Această analiză se recomandă să fie făcută în fiecare an. Medicul examinează sânii şi va analiza schimbările de culoare de la nivelul mameloanelor, iregularităţile pielii sau orice altă modificare a ganglionilor limfatici. Acest examen previne riscul apariţiei cancerului mamar. 
Read more: Sanatate - Analize esenţiale pentru fiecare femeie

Adrian Streinu-Cercel: „Se poate muri de la plăgi sau coşuri infectate”

    Adrian Streinu-Cercel este doctor la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Munca sa ca medic, cercetător şi profesor, precum şi specializările efectuate în străinătate îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu. Am intrat pe tărâmul său şi l-am provocat la un dialog privind domeniul său de activitate. Citind interviul de mai jos veţi descoperi statistici şi date interesante din toate punctele de vedere.

„Avem un laborator foarte bine pus la punct“
- Domnule Adrian Streinu Cercel, sunteţi doctor la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Spuneţi-mi care dintre bolile infecţioase are cea mai mare incidenţă în rândul populaţiei?
- Cea mai mare incidenţă o are hepatita cu virus hepatic C.
- Acesta este şi domeniul în care rata mortalităţii este cea mai ridicată?
- Nu. Mortalitatea cea mai mare se înregistrează în rândul infecţiilor bacteriene sistemice şi astea sunt destule. De exemplu, de la o plagă înţepată, de la diverse infecţii cutanate sau de la „coşuri” ce sunt maltrate şi se pot infecta. Dacă intră bacterii acolo, acestea pot afecta plămânul sau alte organe interne. Deci astea sunt principalele cauze de mortalitate.
Read more: Adrian Streinu-Cercel: „Se poate muri de la plăgi sau coşuri infectate”