Femeile aflate la menopauză care au urmat o terapie hormonală bazată pe combinaţia dintre estrogen şi progesteron, timp de cel puţin cinci ani, se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a dezvolta diverse forme de cancer mamar. „Avem dovezi solide că estrogenul combinat cu progesteronul provoacă apariţia cancerului mamar”, a declarat Marcia Stefanick, profesor la Universitatea Stanford, coautoarea acestui studiu.
„După ce ele renunţă la tratament, acest risc revine la normal”, a explicat Stefanick. „Aceste date stabilesc în mod convingător legătura între cauză şi efect”, între terapie şi patologie, a explicat cercetătoarea americană. Stefanick a precizat faptul că aceste rezultate nu sunt valabile şi în cazul femeilor care urmează o terapie bazată doar pe estrogen.
Elena Şerban