de Roxana Istudor şi Cristian Blănuţă
Stresul este o parte din viața omului contemporan și, până la o limită, organismul este programat să-i facă față. Dar atunci când factorii care îl provoacă depășesc o anumită limită, tensiunile se acumulează și duc la afecțiuni pe care mulți oameni le agravează prin obiceiul de a adăuga stres în plus cu alimente nepotrivite și în cantități prea mari.
Read more: Alimente pro şi contra în caz de stresde Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea
Plictisiți de iarnă până peste cap, cum se arată puțin razele soarelui, oamenii renunță imediat la hainele groase. Înlocuiesc paltoanele cu geci subțiri de primăvară, păstrând eșarfe colorate la gât și pletele în vânt, însă o greșeală pe care o fac mulți este aceea că trec direct de la bocanci la balerini sau pantofi decupați. Chiar dacă de cele mai multe ori în miezul zilei este cald, dimineața și seara, temperaturile se mențin scăzute, iar frigul vă va lua prin „surprindere”, de la extremități, îmbolnăvindu-vă imediat. Așadar, chiar dacă sunteți tentați să scăpați mai repede de cizmele grele și obositoare, nu vă lăsați înșelați de temperaturile schimbătoare și protejați-vă picioarele cât puteți de bine!
Read more: Primăvara, când plouă mult şi sunt temperaturi schimbătoare, frigul şi răceala vin de la......de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea
Tulburările de somn constituie o epidemie globală care amenință sănătatea și calitatea vieții a 45% din populația planetei. Somnul este esențial pentru sănătate, fiind indispensabil pentru funcționarea organismului la maximă capacitate fizică și mintală. Printre consecințele pe termen scurt ale unui somn deficitar se numără dificultățile de învățare și de concentrare. Pe termen lung, lipsa somnului este asociată cu probleme precum obezitatea, diabetul și slăbirea sistemului imunitar.
Read more: Cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, celebrată anul acesta la 17 martie, specialiştii transmit...de Cătălina Tăgârţă şi Alexandru Filcu
Chirurgia asistată de robot, numită și „chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Așezat la consola poziționată lângă masa de operație, medicul controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D mărită, de înaltă rezoluție. Primul centru privat de chirurgie robotică din România funcționează din luna martie la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, odată cu instalarea robotului chirurgical daVinci SI.
Read more: Premieră în medicina privată din România: Robotul daVinci SI operează mai precis decât mâna...de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte
Persoanele care suferă de obezitate prezintă un risc mai mare de a deceda din cauza mai multor tipuri de cancer, printre care cel de sân, ovarian, al rinichilor, al pancreasului, de colon, rectal și al măduvei osoase, arată un studiu recent citat de „Reuters”. Per total, cercetarea a evidențiat dovezi puternice ale conexiunii dintre obezitate și 11 tipuri de cancer. În condițiile în care rata obezității este de peste două ori mai mare decât cu doar o generație în urmă, specialiștii semnalează faptul că îmbolnăvirile de cancer ar putea exploda.
Read more: Obezitatea declanşează 11 tipuri de cancerde Roxana Istudor şi Claudiu I.
Mult timp propovăduite ca fiind reguli de bază pentru sănătate, multe reguli ce păreau „de aur” au fost desființate de cercetări de ultimă oră. Una câte una, informații pe care oamenii s-au străduit să le rețină și să le introducă în rutina zilnică pică testul cercetărilor avansate.
Read more: Clişee „medicale“ desfiinţate de cercetătoride Monica Beleneş
Cancerul de col uterin poate fi prevenit în proporţie de 80% prin testarea regulată în cadrul programelor organizate de screening. Iar vaccinarea împotriva virusului papilloma uman conferă protecţie împotriva dezvoltării acestei boli. Aşa că, dacă nu aţi fost de mai bine de un an la un control, nu v-aţi făcut Testul Babeş Papanicolau sau sunteţi la începutul vieţii sexuale programaţi-vă cât mai curând la un medic ginecolog. Corina Buşe (medalion), medic primar de obstetrică-ginecologie la Donna Medical Center, vă explică de ce e indicat să nu vă neglijaţi şi ce se întâmplă dacă faceţi acest lucru.
Read more: Medic ginecolog Corina Buşe: „50%-80% din populaţia activă sexual se infectează cu tulpini de HPV“de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea
Aveţi tensiunea arterială crescută? Suferiţi de diabet? Sunteţi supraponderal? Fumați? Aveţi peste 50 de ani? Există în familie cazuri de boli de rinichi? Dacă răspunsul dumneavoastră este DA la cel puțin una dintre întrebările amintite, nu omiteţi să verificaţi sănătatea rinichilor efectuând un examen de urină sau determinându-vă creatinina serică printr-un simplu test de sânge! E mult mai ușor să preveniți decât să tratați!
Read more: Slăbind, preveniţi şi îmbolnăvirea rinichilorSportul în timpul sarcinii scade riscul de preeclampsie
Efectuarea de exerciții fizice în timpul sarcinii poate fi un mod eficient pentru ca gravidele să își reducă riscul de diabet, hipertensiune și alte complicații, cum ar fi cel de preeclamsie, potrivit unui studiu efectuat în SUA. Cercetarea a fost realizată pe femei gravide obeze, cu un indice de masă corporală (IMC) de cel puțin 30. Nivelul normal pentru IMC (raport dintre greutate și înălțime) e de 18,5-24,9. De asemenea, s-a observat o scădere a numărului de cazuri de nașteri premature și de moarte neonatală. (D.G.)
Drunkorexia, noua boală a tinerilor
Obsedați de siluetă, tinerii adulți ai începutului de mileniu trei recurg în număr tot mai mare la un obicei care îi poate îmbolnăvi grav și chiar ucide: bulimie combinată cu consumul de alcool, atrage atenția foodandnutrition.org. Numită „drunkorexie”, această adevărată maladie constă în restricționarea la maximum a hranei, în paralel cu exerciții fizice în exces care „să facă loc” unor cantități mari de alcool. Deși nu este o modă nouă, s-a răspândit îngrijorător, în special în campusuri, printre studenți. (R.I.)
Trecerea la ora de vară atacă inima
Efectele trecerii la ora de vară sunt mai serioase și mai profunde decât s-ar crede, notează Reuters. Astfel, potrivit specialiștilor, în ziua în care se face această trecere se înregistrează mult mai multe atacuri de cord, un număr sporit de accidente rutiere, iar productivitatea muncii este mult diminuată. Chiar și sentințele pe care le dau judecătorii s-au dovedit cu 5% mai aspre în ziua cu pricina. „Studiile noastre arată că orice mică schimbare în ritmul de somn are urmări serioase”, afirmă Amneet Sandhu, de la Universitatea Colorado. (R.I.)
Secretul menţinerii sănătăţii creierului: o viaţă socială activă
Socializarea cu cât mai multe rude și prieteni ajută la menținerea unei minți agere pe măsură ce organismul înaintează în vârstă, conform unui raport realizat de American Association of Retired Persons (AARP) și Global Council on Brain Health (GCBH). Acesta analizează beneficiile sociale ale deținerii unui animal de companie, modul cum comunitățile de prieteni de aceeași vârstă pot impulsiona relațiile sociale, cum relațiile apropiate sunt benefice atât în plan fizic, cât și mental și cum rețelele de socializare, inclusiv Facebook și Skype, îi ajută pe cei în vârstă să mențină legăturile sociale. Aproape patru din zece adulți cu vârsta de 40 de ani sau peste declară că nu au legături sociale, aceştia raportând și probleme de sănătate mentală. (D.G.)
Voluntarii sunt mai sănătoşi şi mai tineri
Activitatea de voluntariat este asociată cu o stare mai bună de sănătate și o prelungire a tinereții, afirmă specialiștii de la Universitatea Ghent, citați de sciencedaily.com. Mai exact, cei care practică voluntariatul s-au dovedit a fi într-o stare de sănătate mult mai bună decât cei care nu fac acest lucru, prin menținerea activității fizice și cognitive (care previn sedentarismul și demența), precum și prin eliberarea hormonilor oxitocină și progesteron, care reglează stresul și inflamațiile. (R.I.)
de Monica Beleneş şi Alexandru Brădescu
Faţă de acum un veac, omenirea a evoluat şi tot timpul suntem înconjuraţi de noutăţi. Putem cumpăra orice, bani să avem, pentru că magazinele fizice şi virtuale sunt pline. Dar oare putem spune acelaşi lucru şi despre sănătate? Conform studiilor de specialitate, suntem o societate tot mai bolnavă. La vremuri noi, şi boli noi. Diabetul, hipertensiunea arterială sau chiar infarctul sunt deja nişte maladii banale, care pierd teren în faţa celor la modă ale noii civilizaţii. Dar haideţi să vedem cu ce ne confruntăm.
Read more: Bolile epocii moderne concurează cu diabetul şi tensiunea arterialăde Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Avortul spontan reprezintă una dintre cele mai mari temeri pentru o femeie însărcinată. Conform studiilor, una din patru gravide suferă un avort spontan și aproximativ un copil din 200 se naște mort (pierderea sarcinii după cea de-a 20-a săptămână). Despre tot ce implică această tragedie în viața unei femei, un interviu cu doctor Cornelia Popescu (medalion), medic primar obstetrică-ginecologie la CP Medifem, din cadrul Centrului Medical Videle (număr de telefon 0740.483.091).
Read more: Medic ginecolog Cornelia Popescu: „Anomaliile genetice sunt cauza principală a avortului spontan“