Main menu

header

Doctor Ion Daniel: „Persoanele obeze au un risc mai mare de a face hernie ombilicală“

20-06-1de Diana Tudor

Hernia ombilicală este o boală care afectează adulţii şi copiii deopotrivă şi a cărei singură soluţie rămâne intervenţia chirurgicală. Hernia ombilicală apare ca o umflătură la nivelul inelului ombilical, care de cele mai multe ori este ignorată din cauza lipsei durerii. Mai multe informaţii despre această afecţiune şi tratarea ei ne oferă conf. univ. dr. Ion Daniel (foto), şeful Clinicii de Chirurgie III, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Read more: Doctor Ion Daniel: „Persoanele obeze au un risc mai mare de a face hernie ombilicală“

Dr. Florin Lăzărescu: „Pacienţii se vor trata într-un timp mai scurt, datorită folosirii tehnologiilor computerizate“

14-06-1de Gabriela Niculescu

- Peste 4.000 de medici au urmat cursuri de perfecţionare în cele mai noi tehnici europene de stomatologie estetică

După dezamăgirile care se ţin lanţ în sistemul sanitar autohton, putem aduce şi o veste bună pentru medicina dentară. România se poate mândri acum cu 4.000 de stomatologi esteticieni de nivel european. Aceştia au urmat gratuit cursuri de perfecţionare în cele mai noi tehnici europene de stomatologie estetică, în cadrul proiectului DENT - Dinamism, Eficienţă şi Noi Tehnologii în medicina dentară.

Read more: Dr. Florin Lăzărescu: „Pacienţii se vor trata într-un timp mai scurt, datorită folosirii...

Frica exagerată se poate trata

de Anda Postolache

- Nu lăsaţi anxietatea să vă paralizeze voinţa!

Anxietatea este o frică intensă nejustificată faţă de un pericol adevărat şi care se manifestă prin senzaţii de mare nelinişte şi teamă, îngrijorări exagerate, chiar obsesive. Se manifestă mai mult la femei, dar nici copiii nu sunt ocoliţi de această afecţiune. La copii apare sub denumirea de anxietate de separare, copilul devine îngrijorat şi neliniştit când anticipează despărţirea de părinţi, protestând adesea prin plâns şi ţipete ori apatie. Atât anxietăţile adulţilor, cât şi ale copiilor trebuie privite cu seriozitate şi tratate la timp. Medicamentele de sinteză nu trebuie luate fără prescripţia medicului specialist, riscurile fiind mai mari decât beneficiile.

Read more: Frica exagerată se poate trata

Ştirile sănătoase (449)

de Daniela Purgaru

Sânge artificial creat de cercetători clujeni

O reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni. Acesta nu are culoarea roşie, ci poate deveni chiar incolor, iar testele preliminare pe şoareci au rezultate încurajatoare.

Read more: Ştirile sănătoase (449)

Medic primar dermatolog Roxana Dumitrescu: „Când erupe, psoriazisul poate provoca durere şi mâncărime severă“

14-07-1de Cătălina Tăgârţă

Când sistemul imunitar nu funcţionează corect, iar noile celule ale pielii cresc în doar câteva zile cât ar creşte la un om sănătos în câteva săptămâni, apare afecţiunea numită psoriazis. Din păcate, cum organismul nu are capacitatea de a integra excesul de celule, acestea se adună pe suprafaţa pielii şi formează leziuni. De obicei, specialiştii pun boala pe seama modului de viaţă dezordonat sau a stresului necontrolat. Medicul primar dermatolog Roxana Dumitrescu (medalion) ne-a spus mai multe despre această temă.

Read more: Medic primar dermatolog Roxana Dumitrescu: „Când erupe, psoriazisul poate provoca durere şi...

„Atenţie, BPOC nu e doar apanajul vârstnicilor!“

03-07-1de Cătălina Tăgârţă

- Profesorul doctor Florin Mihălţan ne vorbeşte despre campania de spirometrii gratuite derulată de Societatea Română de Pneumologie

Aproximativ 1 milion şi jumătate de români suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), o boală a plămânilor despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depăşind în următorii ani diabetul zaharat. În plus, potrivit profesorului doctor Florin Mihălţan (foto), preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, în SUA, acest diagnostic este deja mai frecvent întâlnit decât bolile cardiovasculare.

Read more: „Atenţie, BPOC nu e doar apanajul vârstnicilor!“

Doctor Ion Daniel: „O alimentaţie bogată în carne, dar săracă în legume, fructe şi zarzavaturi favorizează apariţia hemoroizilor“

18-05-1de Diana Tudor

Hemoroizii fac parte din categoria bolilor care afectează calitatea vieţii pacienţilor, în condiţiile în care apariţia acestora poate crea adevărate probleme sociale. Statisticile privind frecvenţa hemoroizilor arată că mai mult de trei sferturi din populaţia globului de toate vârstele suferă de această boală, predispuşi fiind în special bărbaţii peste 50 de ani şi femeile însărcinate. Conf. univ. dr. Ion Daniel (foto), şeful Clinicii de Chirurgie III din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, ne-a spus mai multe despre această afecţiune.

Read more: Doctor Ion Daniel: „O alimentaţie bogată în carne, dar săracă în legume, fructe şi zarzavaturi...

6 mituri medicale desfiinţate de specialişti

de Dana Purgaru

Mulţi dintre noi am auzit, încă din copilărie, că dacă citim la lumină slabă ne stricăm vederea, iar dacă stăm în frig răcim. Mai târziu, ni s-a spus că e bine să nu fim stresaţi, altfel vom albi prematur şi că trebuie să bem doi litri de apă pe zi ca să ne menţinem organismul hidratat pe tot parcursul zilei. De asemenea, se crede că legumele congelate nu sunt sănătoase şi că gălbenuşul este de vină pentru nivelul ridicat de colesterol. Câţiva oameni de ştiinţă americani au desfiinţat, cu argumente, toate aceste mituri.

Read more: 6 mituri medicale desfiinţate de specialişti

Un test sangvin distinge nodulii pulmonari benigni de cei maligni

de Gabriela Niculescu

Un test care analizează o serie de proteine din sânge, capabil să distingă în peste 90% din cazuri nodulii pulmonari benigni de cei canceroşi, a fost conceput recent de laboratorul de cercetare Indi (Integrated Diagnostics), din Statele Unite. Această tehnică se bazează, printre altele, pe bioinformatică, o tehnică de analiză simultană a milioanelor de combinaţii între cei 371 de markeri potenţiali ai cancerului pulmonar.

Read more: Un test sangvin distinge nodulii pulmonari benigni de cei maligni

Ştiri sănătoase (447)

de Daniela Purgaru

Europenii se vor putea trata oriunde în UE

Începând de la 25 octombrie, orice cetăţean al unei ţări membre a Uniunii Europene poate opta să se trateze în orice stat din Comunitate, urmând ca serviciile medicale să fie decontate la valoarea celor din ţara sa, potrivit unei Directive Europene adoptate în 2011. Această schimbare legislativă îi vizează şi pe pacienţii din România, iar Casa de Asigurări de Sănătate va fi obligată să deconteze contravaloarea serviciilor medicale primite.

Read more: Ştiri sănătoase (447)

„Dacă nu apuci să-l tratezi din timp, nu ai foarte multe şanse“

19-08-1de Cătălina Tăgârţă

- Dan Bordeianu, Toma Cuzin şi CRBL vorbesc despre cancerul la sân în campania „Nu am făcut destul“

„Alege să nu faci parte din statistici! Alătură-te celei de-a treia ediţii a campaniei despre cancerul de sân «Nu am făcut destul» şi află cum să previi această afecţiune. Acum e rândul tău să ai grijă de mama ta!”. Acesta este mesajul cu care Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi Liga Română de Cancer continuă, şi în acest an, în luna octombrie, campania de informare despre cancerul mamar. Printre cei care li s-au alăturat deja se numără personaje de renume, precum Eduard Mihai Andreianu, alias CRBL, sau actorii Dan Bordeianu şi Toma Cuzin - din sitcomul „Las Fierbinţi”.

Read more: „Dacă nu apuci să-l tratezi din timp, nu ai foarte multe şanse“