de Dana Purgaru
Iarna este anotimpul cel mai solicitant pentru şoferi. Atunci când condiţiile meteo sunt nefavorabile, chiar şi cei mai experimentaţi dintre aceştia pot avea probleme în a controla autovehiculul pe care îl conduc. Salvarea poate veni, de cele mai multe ori, de la cunoaşterea regulilor elementare de prevenţie. Specialiştii de la Omniasig au emis un „Ghid de bună practică”, ce conţine o serie de sfaturi deosebit de utile pentru şoferi în această perioadă.
Deraparea, un pericol constant
La rularea pe drumuri acoperite cu zăpadă cu o viteză de 50 km/h este bine de ştiut că, din momentul acţionării frânei, maşina se opreşte în aproximativ 30 de metri. Această distanţă poate varia în funcţie de tipul, de starea tehnică, de dotările autoturismului sau de eficienţa anvelopelor. De aceea, este foarte important să se păstreze o distanţă suficientă faţă de ceilalţi participanţi la trafic. În plus, pentru evitarea derapării pe zăpadă sau pe polei, este foarte important să se adapteze viteza de mers la condiţiile de drum. Viteza trebuie să fie una constantă şi evitați, pe cât posibil, bruscarea maşinii. „Plecarea de pe loc, frânarea, virarea, toate aceste manevre trebuie executate într-un stil cursiv, pentru a evita deraparea”, se arată în „Ghidul de bună practică”. „În momentul în care simţiţi că maşina începe să intre în derapaj este foarte important să vă păstraţi calmul şi să viraţi în direcţia în care alunecă spatele maşinii, reducând parţial sau total accelerarea, dar fără să apăsaţi frâna. Chiar dacă aveţi sistem ABS, este posibil ca pe porţiunile cu gheaţă acesta să nu facă faţă şi să accentuaţi alunecarea”, spun specialiştii. Aşadar, în ciuda mitului existent, în timpul derapajului nu este indicat să acceleraţi.
Demararea se poate face în treapta a 2-a de viteză
La plecarea de pe loc nu trebuie să demaraţi în trombă, pentru că anvelopele riscă să îşi piardă aderenţa şi să se învârtă în gol. „Lăsaţi greutatea maşinii să lucreze pentru dumneavoastră, pentru că o plecare lentă, progresivă, vă va scuti de eventuale neplăceri. „Când carosabilul este acoperit cu polei, puteţi încerca plecarea de pe loc din treapta a 2-a de viteză (prin această metodă veţi micşora cuplul la roată), însă mişcarea picioarelor să fie progresivă şi lentă”, se arată în ghid.
Nu frânaţi brusc!
Când drumul este acoperit cu zăpadă este indicat să nu apăsaţi frâna brusc, deoarece sub stratul de nea poate fi gheaţă şi puteţi derapa prelung. „Majoritatea maşinilor sunt acum prevăzute cu ABS, sistem care nu permite blocarea roţilor în timpul frânării puternice a autovehicului şi care oferă şoferilor control asupra direcţiei. Însă chiar şi cu diversele sisteme de siguranţă activate, pe timp de iarnă, pedala de frână trebuie apăsată uşor şi constant”, spun specialiştii. Dacă trebuie să coborâţi o pantă acoperită cu zăpadă sau cu polei nu reduceţi viteza prin frânare, ci folosiţi frâna de motor. „Este o manevră ce presupune comutarea dintr-o treaptă superioară într-o treaptă inferioară de viteză. Atenţie însă! Nu trebuie niciodată să schimbaţi dintr-o treaptă superioară în treapta a 2-a sau treapta 1 la viteze mari. Schimbările treptelor de viteză, atunci când vreţi să folosiţi frâna de motor, trebuie să se facă progresiv: din treapta a 5-a în a 4-a, apoi în a 3-a şi aşa mai departe”, se mai arată în ghid. De asemenea, când vă apropiaţi de un semafor sau de punctul în care trebuie să opriţi, nu scoateţi din viteză maşina decât la oprirea totală a autovehicului.
Încetiniţi înainte de a lua virajele
Când trebuie să viraţi, regula esenţială este să nu frânaţi. Anticipaţi cu mult timp înainte că veţi schimba direcţia de mers şi frânaţi pe porţiunea dreaptă de drum, înainte să intraţi în curbă. „La fel, trebuie să vă asiguraţi că aveţi mai mult spaţiu în toate direcţiile atunci când viraţi, pentru a avea suficient loc în eventualitatea cazului în care maşina derapează”, atrag atenţia specialiştii.
Circulaţi cu viteză mică pe timp de ploaie
Şofatul pe ploaie poate fi la fel de periculos, deoarece drumurile devin alunecoase, iar vizibilitatea este mult redusă. În plus, atunci când cantităţile de precipitaţii căzute sunt semnificative, pot apărea acumulări de apă pe carosabil ce pot duce la fenomenul de acvaplanare. „Fenomenul de acvaplanare semnifică, practic, că anvelopa nu mai are contact cu asfaltul, sub ea existând o peliculă de apă. În aceste condiţii, controlul autovehiculului devine aproape imposibil. În general, acvaplanarea apare când două situaţii se întrunesc: apă pe carosabil, coroborată cu viteza mare de deplasare a autovehiculului”, se mai arată în ghid. Aşadar, în cazul acvaplanării, cea mai importantă măsură este reducerea vitezei şi asigurarea că anvelopele nu sunt foarte uzate.
Dacă totuşi se întâmplă ca maşina să acvaplaneze, nu trebuie apăsată frâna, iar piciorul trebuie ridicat imediat de pe acceleraţie. De asemenea, atunci când ploaia se combină cu praful sau cu pământul de pe carosabil, se poate forma o mâzgă foarte alunecoasă, ca şi cum drumul ar fi acoperit cu polei. „La fel ca în cazul unor drumuri acoperite cu zăpadă, este indicat să nu circulaţi cu viteză mare şi să păstraţi o distanţă suficientă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Trebuie ţinut cont că eficienţa sistemului de frânare scade în condiţii de umezeală”, mai avertizează specialiştii.
În cazul în care ploaia se transformă în grindină, viteza trebuie redusă semnificativ, iar dacă grindina este foarte mare şi vizibilitatea extrem de scăzută, trebuie să vă opriţi. Dacă staţionaţi în aceste condiţii, asiguraţi-vă că autovehiculul are avariile pornite, pentru a fi vizibil.
Pe ceaţă, nu folosiţi faza lungă
Conducerea pe timp de ceaţă este una dintre cele mai mari provocări pentru un şofer. Aceasta este foarte periculoasă, întrucât limitează câmpul vizual, iar depistarea unor eventuale situaţii de risc se face mult mai greu. Viteza redusă şi stilul de condus preventiv sunt esenţiale pentru evitarea unor accidente. De asemenea, este absolut necesar să activaţi farurile de întâlnire şi luminile de ceaţă, păstrând o distanţă suficientă faţă de vehiculul din faţă, pentru a preîntâmpina situaţiile de urgenţă. Atenţie! Nu trebuie să folosiţi faza lungă, pentru că vizibilitatea în această situaţie va fi şi mai redusă. Şi nu uitaţi că, pe timp de ceaţă, oprirea şi staţionarea pe partea carosabilă sunt interzise în afara localităţilor.
Sfaturi
În condiţii meteo nefavorabile, aprindeţi luminile de întâlnire chiar şi pe timp de zi atât în afara localităţilor, cât şi în oraş, pentru a fi cât mai vizibili