de Dana Purgaru
Numărul consultaţiilor efectuate de medicul de familie la domiciliul pacienţilor pe care îi are în listă se va dubla, iar gravidele vor avea dreptul la câte o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi la o consultaţie în primul trimestru de după naştere, potrivit unui act normativ care a intrat în vigoare de la 1 aprilie şi a modificat pachetele medicale. Prevederile noi sunt valabile atât pentru pacienţii asiguraţi, cât şi pentru cei neasiguraţi.
Consultaţie în fiecare trimestru al sarcinii
Hotărârea Guvernului nr. 400/2014, actul normativ modificat de la 1 aprilie, aduce modificări la pachetul de bază din sănătate şi la pachetul minimal de servicii medicale. Acesta din urmă este destinat persoanelor neasigurate în sistemul de sănătate şi include „servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemoepidemic (n.r. - infecţioase), monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de prevenţie”.
Pachetul de servicii de bază este destinat persoanelor asigurate, şi „cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii”, aşa cum scrie în documentul menţionat.
În baza pachetului minimal, la supravegherea sarcinii şi a lăuziei, pacientele vor beneficia de o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi de o consultaţie în primul trimestru de după naştere.
Creşte numărul de „vizite” la domiciliu
Noul act normativ prevede şi ca pentru fiecare situaţie de urgenţă pentru care se dă primul ajutor sau care este rezolvată la cabinetul medical să se acorde o consultaţie pe persoană, indiferent dacă aceasta este sau nu înscrisă pe lista unui medic de familie. Totodată, medicii de familie vor putea acorda o consultaţie preventivă.
Foarte important este şi faptul că pentru serviciile acordate pacienţilor neasiguraţi, în regim de spitalizare continuă şi de zi, biletul de internare nu este necesar. În acelaşi timp, internarea în spitalizare de zi se va face atât în cazul urgenţei medico-chirurgicale, cât şi în cazul epidemiologic (pentru bolnavii ale căror afecţiuni nu necesită izolare).
O altă modificare constă în faptul că medicii de familie vor acorda maximum 42 de consultaţii la domiciliu pe lună, însă nu mai mult de trei consultaţii pe zi. Până la 1 aprilie, numărul de consultaţii era de cel mult 21 pe lună pentru persoanele beneficiare ale pachetului de bază. Aceste examinări se pot acorda asiguraţilor nedeplasabili din cauza că sunt invalizi, asiguraţilor cu boli cronice sau cu un episod acut ce nu permite deplasarea la cabinet, copiilor care au cel mult 1 an, copiilor cu vârstă de până la 18 ani cu boli infectocontagioase (ce se răspândesc uşor) şi lăuzelor.
S-au schimbat şi prevederile privind biletul de internare
Noile prevederi introduc şi servicii de supraveghere a sarcinii şi lăuziei. Astfel, se acordă o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere. În plus, în cazul examinărilor pentru serviciile de planificare familială - în afară de consilierea femeii privind planificarea familială şi indicarea unei metode contraceptive -, pe listă sunt incluse evaluarea şi monitorizarea statusului genito-mamar şi tratamentul complicaţiilor.
Este bine de ştiut că la fiecare urgenţă pentru care se acordă primul ajutor sau care este rezolvată la cabinetul medical se acordă o singură consultaţie pentru fiecare persoană, însă copiii de până la 18 ani vor beneficia de cel mult două. Totodată, consultaţia medicală pentru afecţiunile acute şi subacute (dar şi acutizările bolilor cronice) va cuprinde, pe deasupra, biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice.
De asemenea, pentru evaluarea clinică şi paraclinică, prescrierea tratamentului şi urmărirea evoluţiei asiguraţilor vor fi acordate cel mult patru consultaţii/trimestru, în limita a două pe lună, faţă de o consultaţie pe lună/trimestru, cum era până la 1 aprilie.
Noul act normativ cuprinde modificări şi în privinţa situaţiilor în care biletul de internare nu este necesar.
În plus, pacienţii asiguraţi vor putea apela la medicul de familie, în timpul programului de lucru în cabinet, pentru administrarea de medicamente (intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil).
Principalele modificări
Psihoterapia şi spirometria, incluse în „adiţionale“
Spirometria (stabilirea funcţiei şi capacităţii respiratorii a plămânilor cu ajutorul unui aparat special de măsurare) a fost introdusă pe lista serviciilor medicale adiţionale pe care le pot oferi medicii de familie, pe lângă cele deja existente (efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate, ecografia generală de abdomen şi pelvis). Pe lista serviciilor diagnostice şi terapeutice au fost introduse şi recoltarea de material bioptic, tratamentul postoperator al rănilor abdominale, intervenţia chirurgicală după cezariană, sarcina extrauterină operată, histerectomia, endometrioza şi sfatul genetic. În acelaşi timp, sunt incluse psihoterapia (copii şi adulţi) şi kinetoterapia pentru copiii cu autism. Noul act normativ mai prevede şi introducerea unor servicii precum ecografia transrectală, examenul radiologic al articulaţiilor sacro-iliace, examenul radiologic al coloanei vertebrale/segment, CT buco-maxilo-facial nativ, CT sinusuri, RMN sinusuri, RMN abdominal cu substanţă de contrast şi colangio RMN.