de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa
Potrivit specialiștilor, răul de mișcare este acel conflict dintre imaginile pe care o persoană le percepe și senzațiile pe care le simte corpul. Și sunt destul de mulți ghinioniștii care atunci când pleacă în vacanță se confruntă cu o stare generală de rău în autoturism, în barcă, în avion sau pe vapor. Chiar dacă este destul de greu de tratat odată ce s-a instalat, răul de mișcare poate fi combătut. Iată care sunt cele mai bune soluții.
Nu călătoriți cu stomacul gol!
Cercetătorii nu au reuşit să înţeleagă de ce acest fenomen este resimţit doar de unele persoane, o posibilă supoziţie ar fi linia ereditară. De asemenea, experţii consideră că, în general, răul de mişcare se datorează faptului că oamenii au început destul de recent să călătorească cu maşini, cu autobuze sau cu bărci, iar creierul nu s-a adaptat total. Fie că e vorba despre adulți sau despre copii, de regulă răul de mașină apare atunci când aceștia privesc scaunul din față sau se concentrează asupra unui lucru. În acel moment, spun oamenii de știință, ochii îi transmit creierului că staționează, în timp ce urechea internă, care este responsabilă cu echilibrul corpului, transmite senzația de mișcare, ceea ce produce amețeală și greață, mai ales în momentul în care automobilul ia o curbă. Pentru a scăpa de această stare deloc plăcută, e recomandat să vă uitați constant pe geam, dar fără să fixați vreun punct anume, și astfel ochii și urechea vor transmite aceleași informații. Nu e bine să plecați la drum cu stomacul gol, dar nici nu trebuie să mâncați foarte mult. Se vor evita grăsimile și prăjelile, care se digeră greu și vor accentua și mai mult starea de greață. Pe drum, e bine să aveți cu dumneavoastră biscuiți sărați sau pâine prăjită, pentru a ronțăi din când în când, și apă minerală.
Evitați mirosurile tari
Pentru a simți cât mai puțin răul de mișcare, e bine să stați pe scaunul de lângă șofer și să țineți capul nemișcat pe cât posibil. În timpul călătoriei, țineți geamul puțin deschis, ca să aveți mereu aer curat. Nu stați lângă persoane care fumează sau sunt parfumate puternic, pentru că orice miros sporește simptomele răului de mișcare. Adoptați o atitudine calmă și relaxată pe timpul călătoriei cu mașina. Dacă nu reușiți să dormiți, mențineți capul rezemat de tetieră și țineți ochii închiși. Studii științifice au relatat faptul că răul de mișcare poate fi indus prin autosugestie. Drept urmare, dacă sunteți însoțiți de persoane sensibile în acest sens, ar fi bine să le evitați pe toată durata călătoriei. O altă soluție eficientă este să ascultați muzică sau să apelați la ajutorul acupresiunii, care echilibrează fluxul de energie din organism. Tehnica constă în poziționarea degetului mare deasupra încheieturii timp de câteva minute, până când simptomele dispar. Șervețelele cu alcool vă ajută atunci când prezentați simptome de greață și amețeli. Aplicând un șervețel cu alcool pe nas și tamponând, apoi, întreaga față, puteți diminua simptomele răului de mașină. Există și brățări împotriva răului de mișcare, care acționează prin presopunctură, înlăturând greața. Le puteți purta pe ambele mâini, pe toată durata călătoriei.
Nu consumați alcool când vă urcați în avion
Sunteți gata să vă îmbarcați spre destinația la care ați visat, dar aveți inima cât un purice când vă gândiți că vi se va face rău în avion? Puteți ține totul sub control, dacă înainte de zbor, vă veți odihni și nu veți face excese. Încercați să nu călătoriți cu avionul noaptea, pentru că anxietatea se accentuează. Dacă știți că suferiți de rău de avion, ar fi bine să nu vă zgârciți și să cumpărați un bilet la business class, unde scaunele sunt mai confortabile. Un alt sfat este să nu consumați alcool și să vă hidratați foarte bine, consumând apă sau sucuri naturale și evitând ceaiul verde și cafeaua. Dacă vi se face foame, optați doar pentru salate și fructe. Persoanele aerosensibile vor ocupa un loc în mijlocul avionului și vor sta, dacă e posibil, cu picioarele cât mai întinse. Centura de siguranță trebuie strânsă cât mai puternic. Folosiți gumă de mestecat și căscați cât mai mult. În momentul în care ați aterizat, este normal să fiți puțin amețit, pentru că organismul trebuie să se adapteze unui mediu nou. Specialiștii recomandă ca în primele ore, să respectați aceleași reguli ca în timpul zborului. Răul de avion survine mai ales la pasagerii care suferă de rinită, faringită, sinuzită cronică și la cei care fumează și scot fumul mai mult pe nas. Se pare că inflamația cronică a mucoasei nazale are un rol principal în producerea răului de avion.
Priviți linia orizontului!
Așteptați cu nerăbdare prima dumneavoastră aventură pe o navă de croazieră, însă aveți grețuri chiar și când pășiți într-o barcă? Vestea bună este că 75% dintre persoane se acomodează cu marea! Pentru restul de 25%, sunt multe moduri de a preveni răul de mare. Întrucât specialiștii spun că 99% din senzația răului de mare ține de mental, repetați de multe ori în gând că sunteți bine. Dacă o spuneți cu convingere, vă va fi de ajutor! Foarte important când sunteți pe mare este să priviți linia orizontului. Evitați cu orice preț să stați în preajma persoanelor care au rău de mare. Un nu hotărât consumului de zahăr înainte de a vă urca pe vapor, pentru că vă veți simți mai amețiți. Un vechi mit marinăresc spune ca atunci când marea e învolburată, să consumați ceva sărat și să beți suc de lămâie. Luați cu dumneavoastră un vaporizator de apă și umpleți cu apă distilată, ulei de lămâie, ulei de lemn de cedru, ulei de lavandă și câteva picături de mentă. Pulverizați ușor pe față. Stați în mijlocul navei! Aceasta se echilibrează pe centru, astfel încât este locul unde mișcarea este cel mai puțin pronunțată. Prora și pupa trebuie să fie evitate cu orice preț.
Ghimbirul înlătură greaţa
Un remediu natural și ușor de utilizat pentru o mulțime de probleme printre care și greața provocată de răul de mișcare este ghimbirul. Planta este excepțională, datorită gingerolului, o substanță conținută, care acționează atât asupra tractului digestive, cât și asupra sistemului nervos. Dacă doriți să preparați ceai de ghimbir, tăiați o bucată de rădăcină pe care o lăsați să se infuzeze în apă fierbinte două minute. Ar fi bine dacă ați testa gustul, deoarece acesta devine pregnant într-un interval extrem de scurt. Dacă optați pentru ghimbir proaspăt, zdrobiți cu cuțitul o jumătate de linguriță, apoi înghițiți. Ideal pentru inhalații înainte de a pleca în călătorie este și uleiul de ghimbir. Umpleți un bol cu apă fierbinte și turnați câteva picături de ulei de ghimbir. Inhalați vaporii timp de cinci minute. Pentru ca tratamentul să fie și mai eficient, puneți un prosop deasupra capului ca să inspirați cât mai mulți vapori. În cazul în care faceți călătorii lungi și obositoare, e indicat să luați 10-20 picături de tinctură de ghimbir, de trei ori pe zi. Întrucât ghimbirul subțiază sângele, cereți sfatul medicului înainte de a-l utiliza! Tot pentru combaterea răului de mașină sunt bune limonadele cu lămâie și mentă, dar și merele verzi, datorită gustului acru. O infuzie din una-două linguri cu maghiran tratează cu succes răul de mașină.