Main menu

header

696 27 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Arta de a controla lumina solară are la bază idei inspirate de natură, simple la exterior şi, în acelaşi timp, eficiente pentru a asigura un loc perfect de relaxare în curtea casei.

Scad temperatura, reduc costurile și consumul de energie

Specialiștii au concluzionat că atunci când persoanele îşi petrec timp în aer liber, la o terasă sau în curtea proprie, utilizarea soluţiilor de umbrire de calitate, realizate din materiale testate, cu protecţie contra razelor UV, scade riscul de cancer al pielii cu 80%. De asemenea, studiile au demonstrat că sub protecţia unui sistem de umbrire, temperaturile pot fi cu nouă grade Celsius mai scăzute comparativ cu restul atmosferei din zonă. Potrivit Asociaţiei Profesionale a Producătorilor de Soluţii de Umbrire PAMA, sistemele de umbrire pot reduce costurile cu aerul condiţionat - într-un an călduros, acestea pot scădea cu 32%-48% comparativ cu locuințele ale căror ferestre sunt complet neumbrite.

Umbrarele - protecție superioară împotriva razelor UV

696 27 2Sistemele de umbrire au fost şi rămân cele mai la îndemână şi plăcute soluţii de a controla nivelul luminii şi al temperaturii aerului din mediul confortabil al grădinii sau al curții personale. Sistemele de umbrire moderne sunt create pentru a răspunde cu succes oricărei provocări. Umbrarele sunt apreciate pentru că oferă o izolare termică eficientă şi sănătoasă. Potrivit studiilor, aceste sisteme de umbrire oferă o protecție de până la 99% împotriva razelor UV. Și, cum în prezent pot fi găsite într-o mare varietate de forme, modele și culori, umbrarele se adaptează oricărui spațiu. Pot chiar sta la baza unor ansambluri originale de design, întrucât există variante de montare a acestora în tot felul de combinații abstracte, notează avso.org.

Copertinele, cele mai economice sisteme

696 27 3Copertinele sunt printre cele mai comode, eficiente şi economice soluţii pentru umbrirea curţilor, teraselor, balcoanelor şi ferestrelor. Principalul lor avantaj este mobilitatea - din telecomandă le puteți strânge pe perete sau în caseta lor, în timpul nopţii sau în extrasezon. În cazul copertinelor retractabile, cu braţe articulate laterale, la închidere, marginea din faţă a prelatei se va apropia de cea din spate, prin plierea braţelor laterale. Un alt avantaj ar fi că nu impun o structură metalică (stâlpi), care să ocupe inutil spaţiul terasei (mai ales în afara sezonului cald). Există şi copertine cu mişcare pe pantă verticală, care formează la închidere un paravan ca un oblon peste ferestre sau balcoane. Iată câteva indicaţii pentru întreţinerea copertinelor pe termen lung: nu strângeţi copertina dacă a plouat şi este udă (în timp, pânza este afectată); nu lăsaţi copertina manuală deschisă când plecaţi de acasă (la cele electrice se instalează senzori de vânt şi de ploaie, deci copertina se retractează automat în caz de furtună); folosiți kiturile de întreţinere (soluţii de curăţare și de recuperare tratament UV) oferite de producător la achiziționarea copertinei; cumpărați produse îndelung testate la vânt și la ploaie, principalii inamici ai acestor sisteme de umbrire.

Terasa acoperită, timp în aer liber indiferent de vreme

696 27 4Pentru un spaţiu umbros în jurul casei puteţi opta şi pentru construcţia unei terase acoperite. Astfel, veţi beneficia de un loc acoperit pe toată perioada anului şi veţi putea sta în aer liber chiar şi în zilele ploioase. O altă idee de umbrire este parasolarul. Întrucât de multe ori umbrelele de soare nu se potrivesc cu spaţiul pentru care vreți să le folosiți, fiind greoaie şi insuficient de mari, un parasolar - tip de umbrelă mai mare, care se pliază în funcţie de nevoi - este o soluție foarte confortabilă. De asemenea, există varianta acoperişului lângă piscină. Dacă nu doriți să vă bronzați prea tare, dar nici să vă îndepărtați de atmosfera plăcută de lângă piscină, vă puteți „ascunde” într-un spaţiu umbros, unde să citiți sau să savurați o limonadă alături de prieteni. Tot ce trebuie să faceți este să montați un acoperiş care să vă protejeze de razele soarelui.

Pergole cu acoperiș textil sau cu plante agățătoare

696 27 6Pergolele din lemn pot fi folosite pentru a face umbră, însă nu este neapărat necesar să acoperiţi cu totul pergola. Vă puteţi folosi de material textil care vă ajută să menţineţi umbra pe parcursul zilei, iar seara îl puteţi da jos, pentru a vedea cerul liber, dar şi pentru a profita de aerul proaspăt pe care îl oferă curtea. Pentru a nu sta mereu să montaţi şi să demontaţi acest acoperiş, folosiţi varianta retractabilă - economisiţi astfel o mulţime de timp. Totodată, pe pergolele din lemn puteți lăsa să crească tufe de trandafiri cățărători sau passiflora, care vor asigura și umbră, și parfum, și un cadru minunat pentru orele pe care le petreceți în grădină.

De folos și în zilele de toamnă

Sistemele de umbrire protejează nu doar de soare, ci şi de ploaie, iar pentru zile de toamnă târzie, cu vânt răcoros, o pergolă sau o verandă acoperită pot fi completate cu pereţi de vânt. Astfel, vă mai puteţi bucura de timp în aer liber chiar dacă vremea este mai rece. Există sisteme electrice cu senzori de vânt care, după ce v-au protejat de soare și de căldura excesivă toată vara, au avantajul că se închid automat în cazul în care vântul devine prea puternic, chiar dacă nu mai sunteţi acasă. În plus, unele sisteme de umbrire au o casetă care protejează de ploaie şi de ninsoare mecanismele şi materialul.

Pereţii vegetali, un plus de intimitate

Ochii indiscreţi ai vecinilor nu mai au efect asupra curții dumneavoastră dacă apelați la un sistem care oferă intimitate liniștitoare într-o atmosferă naturală de vară, dar care asigură parțial și umbră, datorită frunzelor verzi proaspete. Acest sistem este rapid și simplu - îl ridicaţi, rostogoliţi către suprafaţa care urmează să fie ascunsă de pe balustradă sau de pe gard, împreună cu legăturile flexibile incluse. Imediat, o „haină” groasă, verde, de aproximativ 3.000 de foi, blochează indiscrețiile și în același timp decorează.