de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
Când Dumnezeu împarte țurțuri și zăpadă, statul în fața focului transformă totul într-o poveste. Dar ca focul să ardă ca-n basme, e nevoie ca sobele și șemineele să fie bine întreținute. Iată câteva sugestii simple, dar cu efect garantat, pentru curățarea acestora.
Aprindeți focul folosind așchii subțiri și uscate
Sunt mulți cei care au lăsat blocurile reci și au ales să se reîntoarcă la viața din copilărie, când una dintre marile bucurii ale iernii era căldura plăcută a focului din sobă. Cum îl aprindeți ca să nu aveți probleme? Specialiștii spun că trebuie alese doar lemnele uscate, depozitate într-un loc unde să nu existe umezeală. Nu folosiți, însă, buturugile mari. Vă sunt utile așchiile subțiri și puțină hârtie, care va fi pusă dedesubtul acestora. Produsele de ultimă generație sunt dotate cu așa-numitul sistem de curățare al geamului, care vă ajută să păstrați sticla curată în timpul focului. Dar este de ajuns ca acesta să fie intensificat pentru o scurtă perioadă de timp și funinginea se va instala. Nu aprindeți focul cu benzină sau alte lichide inflamabile!
ATENŢIE! Focul se va stinge întotdeauna înainte de culcare sau când plecați de acasă.
Presărați făină de cartofi pe îmbrăcăminte
Dacă sticla este acoperită cu funingine, luați o bucată de ziar și înmuiați cu grijă în cenușă. Ulterior frecați cu atenție geamul. E important ca cenușa să fie îndreptată spre geam. Dacă e necesar, repetați operațiunea de mai multe ori. În final, se șterge geamul cu o bucată de hârtie uscată. Pentru a scăpa de funinginea de pe suprafețele netede, respectiv tencuială sau dale, amestecați esență de oțet cu puțină apă. Puneți din această soluție pe un prosop curat și ștergeți petele. Nu folosiți pe tapet, pentru că e posibil să se jupoaie sau să își schimbe culoarea! Dacă v-a căzut funingine pe haine, apelați la ajutorul făinii de cartofi. Scuturați îmbrăcămintea foarte bine, presărați puțină făină de cartofi, scuturați din nou și spălați. Dacă funinginea s-a împrăștiat pe covor, puneți imediat pudră de talc. Lăsați puțin să acționeze și aspirați. Alternativ, puteți utiliza sare. Atenție! Nu folosiți sobe sau șeminee cu ușile defecte.
Îndepărtați cenușa cu bătătorul de covoare
Când goliți cenușa, trebuie să luați un făraș de metal, rezistent la căldură și o găleată cu capac și acestea din metal. Nu o scoateți din sobă decât după ce s-a răcit. Fiți atenți să nu existe particule mici, strălucitoare în cenușă pentru că se pot crea incendii. Ca să îndepărtați cenușa din covoare, pături sau perne, apelați la bătătorul de covoare. Nu ștergeți, pentru că particulele s-ar putea să pătrundă mai adânc în material. Există și aspiratoare de cenușă, prevăzute cu sisteme care au filtre integrate de curățare și aspirație de lungă durată. Un bun aspirator trebuie să aibă un design compact, pentru a putea fi depozitat în orice moment într-un spațiu mic, fără să ocupe prea mult loc în casă, dar nici puterea motorului nu trebuie neglijată. Jarul și cenușa se vor depozita doar în spații special amenajate, la o distanță de 25-30 de metri față de adăposturile de animale și depozitele de furaje. Resturile de jar vor fi stinse cu apă.
Întreţinerea coșului de fum vă protejează de izbucnirea incendiilor
Pentru ca soba și șemineul să funcționeze bine e foarte important să fie curățat canalul de evacuare al coșului de fum. Funinginea și gudronul acumulate pe pereții coșului sunt foarte periculoase, iar dacă acestea nu sunt înlăturate de pe canalul de evacuare, în timpul arderii se poate bloca sau autoaprinde. Coșurile de fum trebuie să fie curățate de personal specializat. Nu folosiți sobe și șeminee cu improvizații sau protejate de materiale care se pot aprinde ușor. De asemenea, montajul unui coș de fum din inox sau ceramic se face doar de către profesioniști. Absolut toate coșurile de fum vor fi curățate, fie că e vorba despre sobă de lemn, centrală termică, centrală pe peleți sau cuptor de coacere. Recomandarea pompierilor este ca această inspecție să fie realizată cel puțin o dată pe an. Coșurile de fum se pot înfunda din mai multe motive. În primul rând se pune problema condensului care rezultă în urma arderilor, ce poate duce la dislocarea cărămizilor. De asemenea, puteți avea probleme din cauza construcției necorespunzătoare, dar și a păsărilor care își fac cuib în horn. Pânzele de păianjen în care se strâng frunze și hârtii luate de vânt pot duce la formarea unui adevărat dop. Nu folosiți combustibil lemnos cu o umiditate mai mare de 20%.
Introduceți în cuptor coji de cartofi uscați
De mare ajutor în curățarea cuptorului este naftalina. Dacă aceasta se află sub formă de comprimate, se folosește o pastilă. Când se aprinde, vaporii acționează asupra funinginii, ducând la distrugerea acesteia. Nu vă speriați dacă în cameră se va simți un miros neplăcut. Funinginea de pe pereți se va desprinde dacă veți așeza într-un cuptor preîncălzit, doi bușteni de dimensiuni medii. Metoda se aplică doar pentru sobele mici. Puteți introduce în cuptor și două-trei kilograme de coji de cartofi uscați. Amidonul conținut înmoaie bine pereții și funinginea se desprinde. Se pot adăuga în cuptorul aprins și două linguri cu sare. Vaporii rezultați din combustie vor contribui, de asemenea, la îndepărtarea funinginii.
Plita nu va rugini dacă o veţi unge cu ulei de măsline
Dacă aveți sobă cu lemne, trebuie să vă ocupați și de curățarea plitei. Pentru a preveni ruginirea acesteia, e indicat să o ungeți cu ulei de măsline sau ulei vegetal. Nu lăsați niciodată alte lichide pe plită. Nu începeți să o curățați cât este fierbinte, așteptați până se răcește complet. Pentru a scăpa de murdăria mai dificilă, folosiți o perie din oțel. În cazul petelor mai vechi, îndepărtați uleiul sau grăsimea cu o cârpă curată. Folosiți o bucată mică de șmirghel fin și frecați ușor pe întreaga lungime. Funinginea se îndepărtează cu o perie mică. Ulterior, ștergeți cu o cârpă puțin umezită, apoi cu una uscată. Niciodată nu lăsați plita să se usuce cu apă, pentru că se va accelera procesul de oxidare a metalului.