Main menu

header

867 27 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Peștele a făcut parte din dieta umană de secole. Consumul acestui aliment este creditat cu numeroase beneficii pentru sănătate, iar pescuitul industrial a transformat acest tip de carne într-un produs la îndemâna tuturor. Dar exploa- tarea în masă a acestei resurse generează și o cantitate însemnată de resturi. Oamenii au învățat să le utilizeze în alte domenii, astfel încât tot ce se acumulează după consumul uriaș de pește să nu se transforme în gunoi, ci în obiecte utile.

Biocombustibil pentru automobile sau aeroplane

Odată cu creșterea cererii de pește în întreaga lume, pescarii și oamenii de știință s-au străduit să găsească modalități de reutilizare a deșeurilor de pește sau a produselor secundare derivate ale acestei industrii. Una dintre descoperiri a fost pe direcția combustibililor. Cum variantele fosile sunt limitate și neregenerabile, se caută febril, în toată lumea științifică, surse de energie durabilă. Resturile de pește, mai puțin costisitoare, dar eficiente din punct de vedere energetic, s-au dovedit a fi reziduurile ideale - miliarde de tone în fiecare an. Oasele, pielea și chiar capetele au fost presate cu o tehnologie specifică și au dat naștere unui biocombustibil ecologic, bazat pe extragerea uleiului din resturi. Alți compuși odată adăugați, acest produs poate deveni biocombustibil pentru autoturisme sau chiar aeroplane.

Creme de față și geluri pentru păr

867 27 2În industria înfrumusețării, colagenul este binecunoscut pentru proprietățile sale de reducere a ridurilor și capacitatea de a îmbunătăți sănătatea pielii. Colagenul marin derivat din pielea de pește are aceleași beneficii ca și produsul similar obținut de la mamifere. Colagenul din aceste resturi poate fi folosit ca o cremă hidratantă, cu efect antiîmbătrânire. Alte produse cosmetice derivate din subproduse din pește sunt agenții de îndepărtare a lacului de unghii, geluri pentru coafarea părului și unele aplicații de machiaj.

Gelatină pentru deserturi sofisticate

Dacă este greu de imaginat faptul că poate exista un desert pe bază de… pește, este bine de știut că resturile acestei industrii furnizează materie primă pentru o excelentă gelatină, ce poate fi utilizată într-o mulțime de produse sofisticate. Gelatina este de obicei făcută din subproduse de vacă și porc, dar și din... pește. Deși nu înlocuiește complet varianta care provine de la mamifere, oferă o opțiune pentru persoanele religioase, care exclud, de pildă, porcul din dietă. Potrivit unor cercetări extinse, gelatina din resturi de pește are, pe de o parte, un punct de gelificare mai scăzut, iar pe de altă parte este ideală pentru anumite deserturi care rămân mereu la temperaturi scăzute, cum este înghețata. De asemenea, la fel ca gelatina care provine de la mamifere, varianta de pește poate fi folosită și ca aditiv alimentar.

Hrană specială pentru animale de companie

867 27 3Subprodusele din pește se găsesc în hrana pentru animale de companie. Chiar dacă acest fapt nu reprezintă neapărat o surpriză, elementele interesante ale prezenței resturilor de pește în alimentația iubitelor animale de companie înseamnă un plus de proteine specifice, care ajută la creșterea și dezvoltarea patrupedelor. De asemenea, dat fiind faptul că a îngriji un animal de companie implică o serioasă amprentă de carbon, și la acest capitol resturile de pește se pot dovedi salvatoare - constituie o resursă regenerabilă și ecologică. În același timp, toate segmentele aruncate ale peștelui - ochii, capul, inima, vezica, solzii, coada, ouăle - reprezintă un îngrășământ natural de top, utilizat frecvent în agricultura ecologică întrucât menține fertilitatea solului, este bogat în nutrienți, are un cost scăzut și se descom- pune rapid.

Ambalaje eficiente, biodegradabile

867 27 4Într-o epocă în care acumularea ambalajelor - în special a celor din plastic - a devenit un fenomen greu de controlat și care ridică serioase probleme pentru mediu, resturile de pește vin ca o soluție cel puțin inovatoare. Ambalarea excelentă a unui produs înseamnă de obicei că prospețimea și gustul acestuia sunt păstrate. De asemenea, ambalajul potrivit îmbunătățește durata de valabilitate a produsului. Pielea de pește poate fi folosită pentru a se crea o peliculă subțire, biodegradabilă, care poate ambala un produs și reprezintă o barieră eficientă în fața degradării. „Filmele” de gelatină realizate din piele de pește s-au dovedit, pe parcursul unor cercetări detaliate, protectori eficienți împotriva oxigenului care ajunge la produse și declanșează procesele de deteriorare. Pe de altă parte, vezica de pește uscată este folosită uneori pentru a limpezi berea, vinul și oțetul. Un alt exemplu de utilizare este promovarea ca gustare sănătoasă a pielii uscate de somon.

Folie pentru comprimate și bază pentru piele artificială

Există diferite moduri în care subprodusele din pește sunt utilizate în industria farmaceutică și în lumea medicală. Uleiul de pește în formă lichidă poate fi luat ca supliment alimentar, iar suplimentele alimentare care aduc beneficiile peștelui sunt și sub formă de pudră sau comprimate. Mai departe, gelatina de pește poate fi folosită pentru a se acoperi capsulele cu medicamente sau pentru a se crea vitaminele gumate care sunt foarte populare printre copii. Alte tipuri de suplimente alimentare pot fi acoperite cu peliculă din resturi de pește, îmbogățind tabloul lipidelor necesare pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, boli autoimune sau inflamatoare. Unele studii au arătat, de asemenea, că subprodusele din pește pot juca un rol în crearea de piele artificială pentru oamenii afectați de arsuri, se pot constitui în suturi absorbabile de calitate superioară și pot sta la baza unor produse pentru oprirea sângerării în timpul anumitor microoperații.

Resturile de peşte sunt utilizate în industria modei, de la haine la cizme şi de la poşete la ochelari de soare

Film cu capacitate mare de stocare

867 27 5Într-o casă obișnuită pot exista cel puțin trei produse care folosesc resturi din pește. Acestea sunt prezente în săpunuri, lumânări, lubrifianți, cauciuc, detergenți, cerneală de imprimat, vopsea, lacuri sau lipici. Adezivul de pește este folosit în mod obișnuit pentru a lega lemnul, hârtia sau pielea. De asemenea, utilizările resturilor de pește se extind la filmul biodegradabil pentru fotografie - peliculele tratate cu gelatină de pește măresc capacitatea de stocare a fotografiilor - și la unele dispozitive electronice. De asemenea, solzii de pește sunt utilizați la fabricarea electronicelor plate, cum ar fi iluminarea afișajului sau ecranele subțiri.