de Cătălina Tăgârţă
- Vă puteţi pregăti copilul de şcoală şi în vremuri mai grele. Iată câteva trucuri
A început cursa contra cronometru pentru procurarea rechizitelor. Ghiozdan, uniformă, caiete, culegeri, sugativă, carioci, numărătoare sau truse geometrice, acestea sunt doar câteva dintre produsele de pe lista părinţilor. Chiar dacă salariile sunt mai mici decât în anii precedenţi, ei trebuie să facă un efort şi să le ia copiilor lor tot ce au nevoie la şcoală, în ciuda preţurilor din ce în ce mai mari. Dacă vă aflaţi în această situaţie vă oferim câteva sfaturi care vă pot ajuta să nu cheltuiţi prea mulţi bani la cumpărături.
Urmăriţi ofertele promoţionale
Prima şi cea mai importantă regulă este să mergeţi în mai multe magazine, să vă notaţi preţurile în agendă şi să le comparaţi apoi acasă, în linişte, ca să vedeţi unde sunt mai ieftine. Aşadar, nu cumpăraţi nimic din prima zi! În al doilea rând, evitaţi magazinele din centrul oraşului şi nu ignoraţi buticurile de cartier, librăriile şi chiar piaţa, pentru că uneori acolo puteţi găsi produse pentru toate buzunarele. Nu uitaţi nici de internet, pentru că există magazine online care au tarife îmbucurătoare. În plus, e indicat să urmăriţi ofertele promoţionale dacă vreţi să cumpăraţi rechizite şi hăinuţe chiar şi la jumătate de preţ. De exemplu, o ofertă specială cuprinde toate cele necesare la 40 lei. Dacă le luaţi separat sau dacă sunt „de firmă” puteţi cheltui chiar şi 100 de lei!
Produsele cu desene sunt mai scumpe
Un alt sfat de care trebuie să ţineţi cont este să faceţi o listă şi să nu vă abateţi de la ea. Pentru acesta însă e bine să nu luaţi copilul cu dumneavoastră la cumpărături. Comercianţii aşază produsele pe rafturi în aşa fel încât să vă ia ochii, şi nu e de mirare dacă cel mic se va agăţa de primul ghiozdan cu Spiderman sau cu Hannah Montana (70-150 lei) care, de regulă, este şi cel mai scump. Obiectele simple, fără desene, sunt cele mai ieftine, deci dacă vreţi să cumpăraţi totul cu bani puţini nu luaţi rechizite personalizate. Eventual, puteţi să vă rezumaţi la un caiet sau un penar cu un personaj din desenele animate, astfel încât cel mic să nu se supere, iar restul produselor să fie fără desene, ca să economisiţi. Explicaţi-i care este situaţia financiară şi spuneţi-i că lucrurile simple sunt cele mai frumoase.
Un alt truc e să nu achiziţionaţi decât câte un singur caiet tip, pentru că e posibil ca micuţul să nu îl termine sau ca în semestrul următor să aibă nevoie de altfel de caiete.
Realizaţi acasă coperţile pentru caiete
În ceea ce priveşte coperţile pentru cărţi şi caiete, le puteţi face singuri acasă, aşa că nu trebuie să mai daţi chiar şi 1,5 lei pentru o bucată. Aveţi nevoie doar de coală albă sau colorată, o foarfecă şi lipici. Decupaţi şi îmbrăcaţi-le pe fiecare, după măsură. În acest fel veţi economisi şi banii daţi pentru etichete, pentru că veţi putea scrie denumirea materiei direct pe coperta din hârtie.
Puteţi confecţiona acasă şi colţare, bune în special în clasa I, când cei mici nu sunt atenţi şi îndoiesc foarte repede paginile. Iată cum procedaţi pentru a le realiza: îndoiţi pe jumătate o coală şi apoi încă o dată. Pătratul rezultat, presat bine, va arăta aproape la fel ca acela din comerţ.
Împrumutaţi cărţile de la prieteni
În cazul în care aveţi mai mulţi copii, nu cumpăraţi pentru fiecare în parte sugativă, carioci sau bloc de desen. Învăţaţi-i să împartă tot ce au. În plus, dacă micuţul dumneavoastră nu este boboc şi îşi cunoaşte bine colegul de bancă, vă puteţi înţelege cu părinţii acestuia pentru a lua împreună o parte din rechizite. Spre exemplu, unul poate lua acuarelele, celălalt blocul de desen, unul achiziţionează culegerea la matematică, altul pe cea la română.
Nu trebuie neapărat ca totul să fie nou, pentru că, oricum, rechizitele nu vor fi păstrate prea mult timp în starea lor iniţială. Dacă mai aveţi creioane colorate de la grădiniţă sau din anii trecuţi, de exemplu, ascuţiţi-le şi aşezaţi-le frumos în penar. Vorbiţi cu prietenele sau cu rudele care au copii mai mari pentru a lua obiecte folositoare la şcoală. Nu e o ruşine, mai ales că cei mici le vor folosi doar un an. Cât despre borcănelul pentru apă şi culori folosit la desen, daţi-i copilului un păhărel mic de acasă, nu mai cumpăraţi.
Urmând aceste sfaturi, veţi cheltui jumătate din bugetul celorlalţi părinţi.
Mai nou, uniformele sunt personalizate, aşa că nu vă grăbiţi să cumpăraţi costumaţia clasică, de culoare alb-albastru, atrag atenţia cadrele didactice. „Din experienţa mea profesională, îi sfătuiesc pe toţi părinţii să caute învăţătoarea sau profesoara înainte de începerea şcolii şi să stabilească, de comun acord, toate detaliile legate de rechizite şi uniformă. N-are rost să dea banii pe culegeri sau caiete tipărite, pentru că e posibil ca cerinţele să difere de la o şcoală la alta şi chiar de la o clasă la alta, iar investiţia va fi în zadar”, ne-a spus Eugenia Caragancev, învăţătoare la Şcoala numărul 173 „Eugen Barbu”, din Bucureşti. „Mie, personal, îmi place să fac o şedinţă cu părinţii înainte de începerea şcolii, ca să realizăm împreună lista cu rechizitele necesare. De asemenea, le propun să cumpărăm culegerile, rechizitele şi chiar cămăşile pentru uniformă pe comandă, angro, pentru că în acest fel vom beneficia de o reducere, iar părinţii nu vor mai fi nevoiţi să scoată foarte mulţi bani din buzunar”, a completat cadrul didactic.
PONT! Ştim cu toţii cât de scumpe sunt florile în prima zi de şcoală. Ieşiţi mult mai ieftin dacă culegeţi flori din grădină şi faceţi un bucheţel frumos. Dacă nu locuiţi la curte, puteţi cumpăra buchetul cu o zi-două înainte