Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Cine nu a trecut prin faţa unui magazin de jucării fără să rămână impresionat de varietatea obiectelor haioase expuse în vitrine? De multe ori, chiar şi adulţii „dau în mintea copiilor” de dragul vremurilor de mult apuse şi îşi doresc să se joace cu roboţeii sau cu păpuşile care merg, mănâncă, vorbesc şi fac diverse giumbuşlucuri. Din păcate, preţurile acestor produse interesante şi atrăgătoare nu e deloc mic. Totuşi, există soluţii şi pentru persoanele care au bugetul limitat.

În librării sunt mai scumpe decât în pieţe
În cazul în care doriţi să-i faceţi o surpriză celui mic de Sărbători e bine să ştiţi că jucăriile din librării, benzinării sau chiar farmacii, spre exemplu, sunt mult mai scumpe decât cele din marile centre comerciale sau din pieţe. Ce-i drept, în bazar puteţi avea surpriza neplăcută ca multe dintre produsele pentru cei mici să fie imitaţii.
În cazul în care optaţi pentru un obiect ieftin e bine să verificaţi dacă e sigilat corespunzător şi, în cazul în care îl cumpăraţi, trebuie să îl curăţaţi cu mare grijă. Dacă jucăriile sunt din plastic sau din cauciuc le puteţi şterge cu alcool sanitar şi apoi să le spălaţi cu detergent şi să le clătiţi cu apă din abundenţă. Cele de pluş e bine să fie spălate şi ele cu apă şi detergent, însă nu e recomandat să le lăsaţi copiilor foarte mici. În această situaţie e bine să urmăriţi instrucţiunile de utilizare. De obicei, pe etichetă se specifică faptul că sunt interzise sub o anumită vârstă, lucru de care trebuie să ţineţi cont.

Firmele online au multe promoţii şi reduceri
Tarife pentru toate buzunarele găsiţi şi la produsele postate pe internet. Firmele online au foarte multe promoţii şi reduceri, mai ales în preajma Sărbătorilor, aşa că e necesar să urmăriţi atent piaţa. Nici ofertele din marile magazine nu sunt de neglijat. În plus, ideea de „joc” e mult mai importantă decât „jucăria” în sine. Astfel, în funcţie de valorile pe care doriţi să i le insuflaţi celui mic, e bine să ştiţi că, pentru mulţi copii, faptul că sunt băgaţi în seamă de părinţi, care în ultima vreme nu prea mai au timp pentru ei, e foarte important. Aşadar, implicaţi-l în cât mai multe activităţi, plantaţi împreună o floare în ghiveci şi apoi urmăriţi-o cum creşte, lăsaţi-l să vă alerge în parc, modelaţi o căsuţă, un pom sau un animăluţ din plastilină ori, atunci când ninge, ridicaţi împreună un om de zăpadă. Toate aceste lucruri care vi se par mărunte vor rămâne întipărite în mintea şi în inima micuţilor pentru toată viaţa.

Origami, o soluţie la îndemână
O altă categorie de jucării ieftine ar fi origami. Cumpăraţi câteva foi de hârtie glasată, care costă în jur de 10 lei, şi o carte de origami şi construiţi figurine. Învăţaţi împreună să faceţi coifuri, o bărcuţă, un avion sau un cocor, iar a doua zi veţi observa că îşi va învăţa şi el, la rândul său, colegii de grădiniţă sau de şcoală să facă figurine din hârtie. De asemenea, dacă piticul dumneavoastră primeşte mai multe jucării deodată de la prietenii care vin în vizită sau de la bunici, nu i le lăsaţi pe toate. Copiii se plictisesc foarte repede de lucruri şi e posibil ca în scurt timp să vă ceară altceva, aşa că ar fi bine să puneţi deoparte unele dintre ele şi să i le daţi pe rând. În acest fel, bucuria sa va fi mai mare, iar dumneavoastră veţi face o economie deloc neglijabilă. Nu refuzaţi nici jucăriile de la prietenele dumneavoastră care au copii mai mari, atât timp cât le veţi curăţa corespunzător înainte de a le lăsa pe mâinile celor mici.

Copilul se bucură pentru fiecare obiect primit
Încercaţi, pe cât posibil, să diversificaţi gama de jucării. Nu-i cumpăraţi copilului numai păpuşi şi maşinuţe, oferiţi-i şi cuburi de construit, o carte de colorat şi carioca, un puzzle haios care să aibă inscripţionat pe el fie personaje din poveşti, fie din desenele animate preferate. Spre exemplu, o carte de colorat şi carioca pot costa în jur de 20-30 de lei, pe când o maşinuţă cu telecomandă poate trece lejer de 100 de lei. Veţi vedea că el se va bucura pentru fiecare obiect primit, indiferent cât de ieftin ar fi. Atenţie însă! Înainte de a „bate palma cu vânzătorul” asiguraţi-vă că jucăria dorită e amuzantă şi durabilă, mai ales dacă ştiţi că cel mic nu e foarte organizat şi nu păstrează obiectele multă vreme. O jucărie poate însemna şi un bibelou uitat de mult în vitrină sau un ursuleţ pe care-l aveţi de când eraţi dumneavoastră mici şi care se află încă în stare bună. Nu e important obiectul în sine, cât povestea pe care ştiţi s-o conturaţi în jurul lui. Cu cât aceasta e mai interesantă, cu atât „jucăria” va fi mai iubită.

Trebuie să fiţi atenţi la pericolele ascunse!

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) trage un semnal de alarmă asupra aspectelor la care trebuie să fiţi atenţi. În cazul în care intenţionaţi să achiziţionaţi păpuşi, de exemplu, controlaţi cu atenţie ca părul lor să fie prins bine. „Conform legislaţiei în vigoare, e important ca părinţii să verifice existenţa marcajului CE, care certifică produsul ca fiind sigur, să nu cumpere jucării care au muchii tăioase, piese uşor detaşabile sau de dimensiuni reduse, care pot fi înghiţite ori jucării din materiale textile sau cele gonflabile, ce pot produce sufocare”, ne-au explicat reprezentanţii ANPC. Aceştia mai atrag atenţia asupra jucăriilor alimentate electric (să verificaţi starea cablului şi a prizelor şi să-i supravegheaţi pe cei mici cât timp se joacă) şi a celor cu baterii (capacul nu trebuie să se deschidă cu uşurinţă, pentru ca puştii să nu scoată bateriile).

Pont! Rolul jucăriilor este să stimuleze creativitatea, imaginaţia şi abilităţile cognitive, aşa că e foarte important să alegeţi obiecte care se potrivesc zonei în care vor fi folosite, vârstei copiilor, dar care să ţină cont şi de numărul persoanelor care le vor utiliza.