Main menu

header

15-07-1de Cătălina Tăgârţă

Peste 600.000 de şomeri înregistraţi de Autoritatea Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, alte câteva sute de mii care şi-au pierdut locul de muncă de comun acord cu angajatorul în contul a două-trei salarii compensatorii, venituri micşorate chiar şi cu 50%, taxe şi impozite noi şi preţuri în continuă creştere, în special la produsele alimentare. Cam aşa arată România la începutul lui 2011. Dintre aceştia, cei mai nefericiţi sunt cei care s-au „înhămat” la rate pe vremea când o duceau bine, iar acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa. Avocatul Marius Coltuc (foto) vă învaţă cum să procedaţi dacă salariul a ajuns în prezent mai mic decât rata la bancă.

Perioada de creditare se poate prelungi cu cinci ani
Foarte multe persoane s-au împrumutat la bănci de zeci sau chiar sute de mii de euro, pe care i-au investit în case, afaceri sau nevoi personale atunci când aveau salarii decente. Din păcate, acum se găsesc în imposibilitatea de a-şi mai plăti dările către creditori şi riscă să-şi piardă locuinţele, maşinile şi aşa mai departe. „În cazul în care venitul clientului scade cu 25%, acesta poate solicita reeşalonarea creditului. Mai exact, poate cere suspendarea parţială a ratei lunare pentru o perioadă de şase luni şi prelungirea perioadei de creditare cu cinci ani, cu condiţia ca debitorul, eventual şi codebitorul să nu depăşească vârsta de 70 de ani la data scadenţei finale”, ne-a declarat avocatul Marius Coltuc. Aşadar, prin reeşalonare, banca vă micşorează valoarea ratelor şi vă prelungeşte perioada în care puteţi returna banii fără să se modifice condiţiile de finanţare. Specialistul avertizează însă că această operaţiune „scumpeşte” creditul, deoarece suma rambursată în final va fi mai mare decât cea stabilită iniţial, din cauza dobânzii acumulate în plus pe perioada de extensie a împrumutului.

Nu trebuie să aveţi datorii de peste 30 de zile
În cazul în care nu vă mai puteţi plăti ratele trebuie să vă prezentaţi în faţa ofiţerului de credite al băncii şi să vă spuneţi păsurile. Mare atenţie însă! Acest lucru trebuie să se întâmple înainte să înregistraţi datorii către bancă mai mari de 30 de zile! Avocatul vă sfătuieşte şi în privinţa documentelor necesare acestui demers: „Solicitanţii trebuie să dovedească faptul că nu mai au venituri ori că veniturile lor s-au diminuat considerabil. În funcţie de banca la care s-au îndatorat, aceasta poate cere: adeverinţă de şomaj, cartea de muncă din care rezultă că solicitantul nu mai are serviciu ori că veniturile sale s-au micşorat, decizia de încetare a raporturilor contractuale cu angajatorul, demisia, încetarea contractului cu acordul părţilor, finalizarea unui contract de drepturi de autor şi altele, după caz. Din experienţa mea, solicitările sunt acceptate în majoritatea cazurilor”, ne-a mai spus specialistul.

Vi se poate propune amânarea plăţii unui număr de rate
Iată care sunt paşii pe care trebuie să-i urmaţi în acest caz: mergeţi la agenţia de la care aţi obţinut creditul şi depuneţi o cerere-tip, împreună cu documentele specificate de fiecare bancă în parte, apoi stabiliţi o întâlnire cu ofiţerul de credite. Băncile au dezvoltat diverse facilităţi pentru persoanele aflate în dificultate financiară şi care nu mai pot rambursa împrumutul. Astfel, în funcţie de situaţia particulară vi se poate propune reeşalonarea creditului pe o perioadă mai mare, rescadenţarea (data scadentă să fie prelungită cu câţiva ani, astfel încât rata să fie mai mică) sau chiar amânarea plăţii unui număr de rate, până ce situaţia financiară se va redresa. „Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor a aprobat un amendament la OUG 50, prin care băncile vor fi obligate să ofere refinanţare (n.r. - refacerea resurselor băneşti prin acordarea de credite) sau rescandenţarea creditului clienţilor al căror grad de îndatorare depăşeşte limita validată de Banca Naţională a României (BNR) pentru fiecare instituţie bancară. În amendamentul aprobat se precizează că: «Prin creşterea nivelului costului creditului nu se poate depăşi un grad maxim de îndatorare a clientului validat de BNR pentru fiecare instituţie bancară. În caz contrar, la cererea acestuia, în urma unor documente justificative care să ateste depăşirea acestui prag, creditorul este obligat să-i propună, în scris, refinanţarea sau reeşalonarea creditului, fără alte costuri sau analize suplimentare»”, ne-a mai declarat specialistul.

„Asigurare” pentru şomerii care au credite de nevoi personale
În cazul în care cu ceva timp în urmă aţi contractat un credit pentru nevoi personale fără garanţii, iar în prezent locul de muncă vă este ameninţat sau chiar aţi devenit şomeri, verificaţi dacă nu cumva aveţi asigurare de şomaj, pentru că, în majoritatea cazurilor, acest tip de credit oferă o astfel de asigurare. În acest caz, veţi fi scutiţi de la plata ratelor lunare la credit, conform contractului de asigurare încheiat o dată cu semnarea contractului de credit. „În plus, în unele cazuri există şi posibilitatea acordării unei reduceri temporare de dobândă sau a prelungirii termenului de restituire a banilor”, ne-a mai spus specialistul.

Apelaţi la un mediator bancar

În cazul în care aţi înştiinţat banca la care v-aţi împrumutat că sunteţi în imposibilitatea de a vă plăti ratele, aceasta nu a luat nicio măsură în acest sens, iar dumneavoastră nu aveţi bani, timp şi energie să o daţi totuşi în judecată e bine să ştiţi că puteţi apela la Uniunea Mediatorilor Bancari din România. Aceasta are un statut reglementat prin Legea 192 din 2006 privind medierea, dar şi prin OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori. Prin mediere, puteţi evita pierderea timpului cu un proces lung în instanţă, costurile pot fi reduse substanţial (atât în cazul clienţilor, cât şi al băncilor), iar reprezentanţii instituţiei vor încerca să găsească cea mai bună soluţie pentru ambele părţi.

Atenţie! În cazul reeşalonării creditului, clientul trebuie să nu împlinească 70 de ani înainte de a rambursa banii împrumutaţi.