de Cătălina Tăgârţă
Proverbul „n-am bani nici să mor” e cât se poate de adevărat, iar dacă ar merge pe această premisă, multe persoane n-ar mai trece în lumea „celor drepţi”. E scump să trăieşti, dar e mult mai scump să mori, aşa că nu-i mai criticaţi pe bătrâni când îşi cumpără haine pentru înmormântare sau când îşi plătesc locul de veci, pentru că nu degeaba fac asta, ci pentru a vă uşura simţitor munca în momentul în care veţi fi nevoiţi să-i conduceţi pe ultimul drum.
Rugaţi rudele să vă ajute
Oricât de nefericit este evenimentul, decesul face parte din viaţă, aşa că trebuie să ne pregătim din timp pentru această etapă importantă. Cu inimile sfâşiate de durere, rudele trebuie în primul rând să se mobilizeze să facă rost de certificatul de deces. În cazul în care este vorba despre o moarte naturală, iar defunctul nu şi-a petrecut ultimele zile pe un pat de spital trebuie să chemaţi medicul acasă, să constate decesul, drum care vă poate scoate din buzunare câteva zeci de lei. Dacă însă aveţi o rudă sau un vecin medic, nu ezitaţi să apelaţi la el, ca să vă scutească de acest onorariu. Următorul pas este să toaletaţi trupul mortului. E lesne de înţeles că nu veţi avea dispoziţia necesară să faceţi asta atunci, dar nici nu e neapărat nevoie să apelaţi la o firmă specializată care v-ar cere pentru aceasta circa 200 de lei, întrucât îi puteţi ruga pe cei din jur să vă ajute. Mai ales dacă aveţi bătrâni în preajmă, nu ezitaţi să le cereţi sprijinul, ei fiind adevărate „enciclopedii” în ceea ce priveşte acest ritual. Până aici, cu puţin noroc puteţi scăpa cu portofelul „neşifonat”.
Deoarece cu ceva vreme în urmă legea a interzis să se mai facă priveghiul acasă, nu vă rămâne decât să vă interesaţi care este taxa la capelă în localitatea dumneavoastră. Aceasta este stabilită de fiecare administraţie locală a cimitirelor.
Coroana din flori artificiale e mai ieftină
E important să vă interesaţi de un mijloc de transport, mai ales în situaţia în care decesul nu a survenit în localitatea în care va avea loc înmormântarea. Pentru aceasta puteţi ruga un prieten care are un autovehicul mai încăpător să vă ajute. Acesta poate face transportul şi către biserică şi cimitir dacă vă înţelegeţi cu el şi-i puneţi benzină, deoarece o maşină mortuară vă poate costa 200-300 de lei.
În ceea ce priveşte sicriul, acesta nu trebuie să fie neapărat unul foarte scump, nici poleit cu aur sau din lemn masiv, căci nu cu asta demonstraţi persoanei pe care aţi iubit-o că a fost importantă pentru dumneavoastră. Un coşciug simplu, decent e mai mult decât suficient şi, cu puţin noroc, îl puteţi găsi începând de la 300-400 de lei. Evident că cele „de fiţe” pot ajunge şi la câteva mii de euro.
Cât despre cruce, aceasta poate fi una din lemn, simplă şi micuţă pentru început, iar mai târziu, când vă reveniţi din punct de vedere financiar, o puteţi înlocui cu alta de marmură. Veţi economisi astfel alte câteva sute de lei.
În ceea ce priveşte coroana, florile artificiale sunt simţitor mai ieftine şi rezistă şi mai mult în timp. Un astfel de ansamblu costă 20-50 de lei, iar unul din flori naturale circa 300 de lei.
Concesionaţi locul de veci decât să-l cumpăraţi
Nu uitaţi nici de paşii pe care trebuie să-i urmaţi la cimitir. Dacă nu aveţi deja un loc de veci rugaţi-i pe cei dragi să vă ajute să căutaţi unul. Ţineţi cont de faptul că cimitirele de la periferie sunt, de obicei, mult mai ieftine.
Un loc de veci poate ajunge şi la câteva mii de euro dacă vreţi să-l cumpăraţi, aşa că îl puteţi concesiona pentru şapte, zece sau 15 ani pentru început, atât cât vă permiteţi, iar pe viitor aveţi posibilitatea să-l achiziţionaţi.
De asemenea, dacă mormântul e direct în pământ, rugaţi câţiva bărbaţi să vă ajute să săpaţi groapa, ca să nu-i mai daţi groparului 200-300 de lei. Dacă optaţi pentru un cimitir particular interesaţi-vă dacă nu cumva acesta are o persoană angajată special pe post de gropar, întrucât în acest caz serviciile sale sunt incluse în preţul plătit iniţial.
În ceea ce priveşte preotul, dacă nu vă permiteţi să achitaţi taxa pentru slujbă, care diferă de la o parohie la alta, puteţi apela la milostenia bisericii, care vă va ajuta, în limita posibilităţilor, din donaţiile făcute, la rândul lor, de ceilalţi credincioşi.
Luaţi lumânări la set
Lumânările pentru nopţile de priveghi, şi nu numai, sunt şi ele foarte importante. Fie că mergeţi personal la cumpărături, fie că rugaţi pe cineva, e recomandat să le achiziţionaţi la set, de la magazin, pentru că astfel veţi ieşi mult mai ieftin decât dacă le-aţi lua la bucată, de la biserică. La fel puteţi proceda şi cu prosoapele sau batistele care se dau preoţilor şi apropiaţilor prezenţi la nefericitul eveniment.
După ce defunctul a fost condus pe ultimul drum este bine să nu faceţi parastasul la restaurant, ci acasă, economisind astfel o sumă considerabilă. În acest caz, coliva şi un fel de mâncare sunt mai mult decât suficiente în situaţia în care nu aveţi posibilităţi financiare.
Sunt şi biserici ce permit credincioşilor să facă parastasul în locuri special amenajate din curtea lor în schimbul unei taxe modice. Astfel, scutiţi deranjul de acasă.
În unele zone se obişnuieşte ca familia îndurerată să împartă vase cu mâncare tuturor celor prezenţi. Puteţi renunţa la această tradiţie şi să daţi de pomană unei singure persoane necăjite. În acest fel veţi scuti cumpărarea a zeci de farfurii, tacâmuri, căni şi aşa mai departe, ca să nu mai vorbim despre conţinutul acestora.
E bine să ştiţi că rudele defunctului au dreptul la un ajutor de deces în valoare de 2.022 de lei, în cazul în care acesta era asigurat. Legea 19/2000, art. 126, spune: „Beneficiază de ajutor de deces o singură persoană, care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces”. Dacă defunctul era angajat, rudele acestuia pot beneficia de un ajutor şi din partea angajatorului, în valoare de cel puţin două salarii medii pe unitate.
De reţinut! În cazul în care defunctul şi-a dorit să fie incinerat este bine să ştiţi că dacă îl transportaţi dumneavoastră la crematoriu nu trebuie decât să achitaţi taxa de aproximativ 500 de lei, iar dacă apelaţi la o firmă care se va ocupa de tot veţi plăti cam 1.500 de lei.