Main menu

header

16-06-1de Cătălina Tăgârţă

V-aţi gândit vreodată că vă puteţi face analize de sânge fără să vă deplasaţi la un laborator medical? Ei bine, în momentul de faţă există mai multe firme care oferă această soluţie: recoltarea de analize la domiciliul sau la locul de muncă. Dacă rezultatele glicemiei, sumarului de urină sau testului de sarcină pot fi comunicate pe loc, celelalte rezultate vor fi comunicate şi ele într-un timp foarte scurt, de regulă în 24 de ore.

Servicii pe bază de abonament
Bătrâni, copii, bolnavi nedeplasabili, dar şi persoanele mai comode sau cele care nu au timp de pierdut pe holurile clinicilor sau spitalelor, cu toţii pot beneficia de consultaţii, tratament şi, cel mai important, de analize medicale la domiciliu. Acest tip de servicii a luat naştere din dorinţa de a evita drumurile inutile de la un cabinet la altul, aşteptările la rânduri interminabile şi aşa mai departe, testele fiind efectuate astfel în confortul propriei case. Cu toţii ştim că, pentru un simplu set de analize, trebuie să facem cel puţin un drum la medicul de familie, pentru a lua bilet de trimitere (de multe ori pentru vizită fiind nevoie de programare în prealabil), apoi, un alt drum la centrul de recoltare, iar dacă nu e vorba doar despre teste de sânge, drumurile se înmulţesc şi ele. „Oferindu-i pacientului toate serviciile medicale acasă, acesta nu va mai avea de-a face cu sistemul birocratic. E mult mai util ca pacientul să poate beneficia de un serviciu integrat, de consultaţii, recomandări, analize decontate sau nu de CNAS, după caz, totul pe bază de abonament”, ne-a spus Lucian Safcencu, directorul Clinicii „Doctor Acasă”.

„Când mergem la consultaţie le ducem şi medicamente”
Procedura e foarte simplă. Persoanele interesate pot accesa www.doctoracasa.ro, unde găsesc detaliile necesare obţinerii unui abonament. „Din totalul pacienţilor pe care îi avem, 80% sunt vârstnici - din aceştia doar 5% fiind nedeplasabili - 15% sunt nou-născuţi, iar 5% persoane active, dar care nu au timp să meragă la policlinici sau cabinete medicale. În funcţie de abonamentul ales - care variază între 133 şi 250 de lei pe lună, pacienţii pot beneficia de una sau mai multe consultaţii la domiciliu, efectuate de medici de familie sau de medici specialişti, plus analizele decontate de CNAS, care sunt gratuite, sau alte tipuri de analize pe care le vor plăti suplimentar. De asemenea, asigurăm pacienţilor reţetele la domiciliu. Când mergem la consultaţie le ducem şi medicamentele, cele mai apreciate fiind cele care se găsesc greu pe piaţă. Prin 2008, parcă, îmi amintesc că am făcut eforturi mari să căutăm albumină umană, dar până la urmă am reuşit. De asemenea, asistentele noastre pun perfuzii, medicul urolog schimbă sondele urinare, îi învăţăm să-şi facă insulina şi aşa mai departe”, a mai spus specialistul. Pentru a putea lucra cu Casa de Asigurări de Sănătate, e nevoie de trimitere de la medicul de familie. Asta înseamnă că, pe lângă consultaţia medicilor la domiciliu, pacientul trebuia să facă totuşi un drum la medicul de familie, pentru a obţine medicamentele compensat sau gratuit. „Pentru a «scăpa» de acest drum inutil, mulţi au renunţat la medicul lor şi s-au înscris la unul dintre medicii noştri de familie, care lucrează la noi cu normă întreagă. În acest fel, procedura s-a simplificat foarte mult şi toată lumea e mulţumită”, a mai spus specialistul.

Se pot efectua şi şedinţe de kinetoterapie
În plus, se pot efectua şedinţe de kinetoterapie şi masaj terapeutic, inclusiv limfatic, iar dacă există totuşi teste pe care medicii nu le pot face la domiciliu, pacienţii sunt programaţi la clinici private, cu aparatură performantă, costurile fiind incluse în preţul abonamentului, în funcţie de tipul acestuia.
Deţinerea unui astfel de abonament reprezintă o linişte sufletească. Ţine de ordin psihologic să ştii că ai pe cine să suni, oricând, să-i spui cum te simţi şi să primeşti un sfat. „Evident că există şi pacienţi ipohondri, care sună fără să aibă nevoie de ceva, dar sunt prea puţini, şi noi suntem mulţumiţi să îi liniştim şi pe ei”, mai spune reprezentantul „Doctor Acasă”. Analizele şi consultaţiile se fac pe bază de programare, în funcţie de starea de sănătate şi de urgenţa medicală. Programul este de luni până vineri, de la ora 9:00 la 18:00, dar, în funcţie de problemă, de medicaţia administrată, se fac şi excepţii.

Eliberări de adeverinţe medicale şi certificate prenupţiale

O altă clinică ce face analize la domiciliu este PULS. Personalul medical poate efectua, de la electrocardiograme computerizate, ecografii abdominale cu imagine fotografică, probe funcţionale respiratorii până la infiltraţii (pentru afecţiuni osteoarticulare acute precum lumbago, lombosciatică, periartrită scapulo-humerală - umăr dureros, gonartroză), sonde urinare pentru adenom de prostată, incontinenţă şi/sau blocaje renale, perfuzii, tratamente injectabile (injecţii intramusculare, intravenoase, subcutanate, intradermice) până la îmbălsămări cu medic specialist de anatomie patologică, după cum se arată pe site-ul www.pulsmedica.ro. În plus, în caz de nevoie se eliberează la domiciliu adeverinţe medicale, reţete, certificate medicale de boală, certificate medicale de sănătate, certificate prenupţiale sau de deces, toate serviciile fiind oferite nonstop, necondiţionat şi cu posibilitatea de îndrumare către cabinetele proprii.

„Asistentele noastre pun perfuzii, medicul urolog schimbă sondele urinare, îi învăţăm pe pacienţi să-şi facă insulina şi aşa mai departe“ (Lucian Safcencu)