de Anda Postolache
V-aţi plictisit de hainele din şifonier, dar nici să vă cumpăraţi altele noi nu aveţi suficienţi bani? Iată câteva soluţii rapide, ieftine şi uşor de realizat pentru întinerirea garderobei!
Un deux-pieces revigorat
Să presupunem că aveţi un deux-pieces de câţiva „anişori”, care nu prea mai este la modă, dar stofa este de calitate şi nu vă înduraţi să-l aruncaţi. Dacă fusta este prea lungă se poate scurta la nivelul genunchiului. Măsuraţi foarte precis cu centimetrul, trasaţi cu creta de croitorie linia la care doriţi să fie lungimea şi faceţi un tiv. Dacă nu vă pricepeţi deloc să coaseţi, vă costă în jur de 20 de lei această operaţiune la un atelier de retuş (s-au deschis tot mai multe în ultimul timp în cartiere, dar cu siguranţă fiecare mall are o zonă de curăţătorie şi croitorie retuş. Sacoul, în schimb, este clar că trebuie modificat numai la croitorie. Dintr-un sacou care vă acoperă şoldurile şi vă face să păreţi mai bătrână, puteţi să aveţi un supertaior dacă cereţi să vă fie scurtat undeva deasupra şoldului, lăsând să se întrevadă talia. Sau poate trebuie strâmtat ca să vă sublinieze formele. Deci cu aproximativ 40 de lei aveţi un alt costum, ceea ce este mult mai ieftin decât dacă aţi cumpăra efectiv unul nou, chiar şi la reducere de preţ. Mai adăugaţi o broşă haioasă ori un boboc de trandafir făcut de dumneavoastră prin răsucirea unei panglici de atlas în contrast cu sacoul, şi deja sunteţi chic!
Recuperarea unei rochii prea scurte
Vi s-a întâmplat să vă placă o rochie foarte mult, dar între timp să luaţi 2-3 kg în plus, iar aceasta să nu mai cadă perfect, fiindcă v-a rămas cam scurtă? Iată ce e de făcut. Dacă este din material nepretenţios, jerse, de exemplu, şi dacă este neagră, intraţi într-o mercerie şi căutaţi o dantelă destul de simplă, neagră, lată cam de 10 cm. Înainte de a pleca de acasă măsuraţi amploarea rochiei în poale ca să ştiţi câtă dantelă luaţi. Dacă dantela este prea scumpă, nu cumpăraţi, va ieşi prea sumpă „afacerea”, intraţi în câteva magazine gen „13 lei orice produs” şi veţi găsi cu siguranţă o piesă de lenjerie cu dantelă: un furou, o cămaşă de noapte etc. Cumpăraţi-o, desprindeţi dantela şi coaseţi-o fin ca bordură la rochia devenită prea scurtă. Nu-i aşa că merită efortul? Este elegantă şi dintr-o dată are un alt aspect!
Cămaşă cu mâneci prinse în bride
Aveţi o cămaşă uşoară de vară, dar la care nu vă place faptul că are mâneci lungi. Nimic mai uşor decât să-i schimbaţi aspectul. Descoaseţi manşetele (folosiţi-vă de forfecuţă şi ac ca să destrămaţi fără să tăiaţi materialul), apoi măsuraţi corect fiecare mânecă (cu grijă, să iasă egale) şi tăiaţi-le astfel încât să fie cu puţin peste cot ca lungime. Faceţi tiv fiecărei mâneci. Din materialul rămas în urma scurtării coaseţi (chiar manual, nu se va observa) două bride, late cam de 2 cm şi lungi de maximum 6 cm, apoi călcaţi-le. Fiecărei bride îi faceţi la unul dintre capete o butonieră potrivită cu nasturii pe care i-aţi recuperat de la manşete. Pe fiecare parte a mânecii, deasupra cotului, coaseţi câte un nasture. Pe aceeaşi parte cu nasturele, dar pe dedesubt, coaseţi un capăt al bridei pe care tocmai aţi confecţionat-o. Rulaţi marginea mânecii şi prindeţi-o în nasture. Bucuraţi-vă, aveţi o cămaşă la modă!
„Broderie” haioasă cu nasturi coloraţi
Dacă aveţi un tricou la care ţineţi foarte mult, dar s-a pătat şi nu mai iese pata în niciun fel, nu e nevoie să-l aruncaţi. Gândiţi-vă la două-trei nuanţe în ton, dar şi în contrast, care s-ar potrivi la culoarea tricoului dumneavoastră şi scotociţi prin cutia cu nasturi. Cu puţin noroc, veţi găsi 15-20 de nasturi coloraţi pentru a-i coase efectiv pe locul cu pata, iar în jurul acesteia, acoperind-o şi dând un aspect trăsnit şi artistic tricoului. Oricum, să cumpăraţi câţiva nasturi nu vă costă o avere, iar de aici încolo lăsaţi imaginaţia să-şi facă treaba. Şi reverul unui sacou din tercot care a păţit un mic accident de pătare sau agăţare poate fi reparat uşor cu metoda nasturilor coloraţi, dar şi prin alte metode: decupaje de materiale sub diverse forme (floare, inimioară etc.), pe care le coaseţi apoi cu aţă în contrast, ca să pară ceva voit „neglijent”.
Pentru a scoate petele de vin roşu - dar numai cele proaspete - se presară sare grunjoasă peste ele, se lasă circa 15 minute astfel, apoi se spală cu apă rece la început şi săpun, iar la final cu apă caldă şi se limpezesc. Petele de sânge se scot de pe haine numai cu apă rece şi săpun, deoarece apa fierbinte fixează culoarea, deci şi pata. Este important însă de ştiut că pentru a reuşi să îndepărtaţi petele, prima condiţie este să o faceţi imediat după ce se pătează. Cu cât trece mai multă vreme, cu atât nu se mai pot curăţa. Mare atenţie şi la felul în care vă parfumaţi, deoarece şi parfumul pătează hainele. Este indicat să vă parfumaţi înainte de îmbrăcare cu câteva minute. În ceea ce priveşte lucrurile din caşmir, din lână, dar şi blugii, este bine să se spele acasă, manual, deoarece nici la curăţătoria chimică, nici în maşina de spălat de acasă nu li se întâmplă ceva „plăcut” acestor lucruri. Caşmirul se scămoşează, lâna se poate strânge, iar blugii se decolorează. Le prelungiţi viaţa dacă faceţi un mic efort spălându-le manual, respectând indicaţia de pe etichetă privind temperatura apei şi tipul de detergent potrivit.
• Lucrurile de lână vechi vor redeveni pufoase dacă în apa de limpezire veţi adăuga un pahar cu oţet.