de Cătălina Tăgârţă
Începând de la 1 februarie 2013, medierea a devenit obligatorie în România, aceasta fiind reglementată de Legea numărul 192/2006, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) 90/2012. Astfel, persoanele care vor să înainteze o acţiune instanţei de judecată trebuie să treacă, mai întâi, pe la mediator. Ciocan Felix-Dimitrie, PR-ul Consiliului de Mediere (www.cmediere.ro), ne-a făcut câteva dezvăluiri în acest sens.
„O soluţie convenabilă pentru cele două tabere”
- Care este rolul mediatorului, pe înţelesul tuturor?
- Rolul mediatorului este acela de a facilita comunicarea dintre părţi, de a le ajuta să găsească o soluţie avantajoasă reciproc, astfel încât să se stingă litigiul existent. Mediatorul este un terţ, el trebuie să-şi exercite profesia în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. Mediatorul trebuie să fie abil să conducă părţile spre negociere, să apeleze la toate „ustensilele” psihologice, morale, juridice şi de relaţionare civilizată, trebuie să fie capabil să decripteze limbajul nonverbal al părţilor prin tehnicile de management al conflictului, să fie capabil să tempereze chiar şi cele mai vulcanice spirite. Majoritatea conflictelor au drept cauză o comunicare defectuoasă, iar mediatorului îi revine tocmai sarcina găsirii mijloacelor de a ajunge la un numitor comun pentru comunicarea dintre părţi.
- Absolut toată lumea trebuie să treacă pe la mediator înainte de a merge în instanţă?
- Medierea este o modalitate de soluţionare a disputelor pe cale amiabilă, aceasta se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului. Justiţiabilii trebuie să cunoască faptul că în majoritatea pricinilor - civile, comerciale, conflicte de muncă, de familie şi unele penale -, cu alte cuvinte în pricinile care angrenează drepturi şi obligaţii faţă de care părţile pot dispune, trebuie să ajungă la mediator, pentru ca acesta să îi informeze cu privire la această cale de soluţionare a diferendelor.
- Care sunt avantajele soluţionării problemelor la mediator?
- În primul rând presupune cheltuieli mai mici, timp de soluţionare mult mai redus, consum psihic redus. Dar cel mai mare avantaj al medierii este reprezentat de posibilitatea dată părţilor de a ajunge la o soluţie convenabilă pentru ambele tabere, cunoscându-se faptul că o hotărâre a unui judecător este lăsată la aprecierea acestuia, el fiind un terţ ce nu a luat parte în mod real, fizic, la derularea relaţiei dintre părţi - la situaţia de fapt. Un alt mare avantaj este reprezentat de neoperativitatea taxei de timbru judiciar.
Pentru a ocupa acest post trebuie urmat un curs special
- Ce se întâmplă în cazul în care cineva se grăbeşte cu procesul şi nu mai trece pe la mediator?
- Justiţiabilii trebuie să cunoască faptul că în ipoteza în care introduc cererea de chemare în judecată fără a lua parte la şedinţa de informare în faţa mediatorului, aceasta se va respinge ca inadmisibilă. Aşadar, este de preferat ca părţile să apeleze la serviciile mediatorului pentru informare, acesta din urmă fiind în măsură să le explice dacă speţa poate sau nu să fie soluţionată prin mediere, în acelaşi timp depunând toate diligenţele pentru medierea situaţiei date. Ca şi avocaţii, mediatorii îşi desfăşoară activitatea în cabinete, denumite birouri de mediere.
- Care este instituţia supremă în acest domeniu?
- Forul ce coordonează tot ce ţine de acest proces este Consiliul de Mediere, organism autonom, cu personalitate juridică şi organism de interes public.
- Cine poate deveni mediator?
- Mediator poate să devină orice persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are studii superioare - indiferent de facultatea absolvită; nu a fost condamnată penal; a urmat cursul de formare susţinut de un formator autorizat de Consiliul de Mediere; are cel puţin trei ani vechime în câmpul muncii şi a fost autorizată de Consiliul de Mediere.
Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului şi se desfăşoară în sesiuni comune, în care specialistul şi părţile în conflict se vor întâlni împreună, dar şi în sesiuni separate cu fiecare dintre părţi dacă situaţia o impune. Pe timpul sesiunilor, părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane (în condiţiile stabilite de comun acord) sau pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii.
Potrivit articolelor 56-60, din Legea numărul 192/2006, procedura de mediere se închide, după caz: prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului; prin constatarea de mediator a eşuării medierii şi prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi. În cazurile din urmă, orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente pentru soluţionarea conflictului.
Contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte. În acest scop, ideal e să se adreseze specialistului ambele părţi. De regulă însă, doar una dintre acestea merge la specialist, caz în care acesta e obligat să demareze procedura prealabilă prin care va stabili dacă şi cealaltă parte doreşte soluţionarea conflictului prin mediere. În acest scop îi va adresa o invitaţie scrisă - prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii -, stabilind un termen de cel mult 15 zile. În situaţia în care partea convocată acceptă invitaţia, dar este în imposibilitate de a se prezenta, mediatorul poate stabili, cu acordul ambelor părţi, o nouă dată pentru prezentarea la mediere. Însă dacă partea convocată refuză în mod explicit medierea sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului, medierea se consideră neacceptată.
• De regulă, onorariul mediatorului e plătit de ambele părţi, în mod egal, la momentul încheierii contractului. Însă, de comun acord, părţile pot conveni şi altfel. O oră de premediere standard costă circa 100 de lei, divorţul cu sau fără minori poate ajunge şi la 500 sau 1.000 de lei (dacă este şi cu partaj), în timp ce pentru medierea din cauze civile se ia circa 300 de lei pentru fiecare parte.