de Cătălina Tăgârță
Alpiniştii Zsolt Torok, Cristian Tzecu, Cătălin Neacşu şi George Porancia participă la prima expediţie integral românească de cucerire a Vârfului Annapurna (8.091 de metri) din Himalaya. La nivel mondial, acesta se află în primele cinci vârfuri ca dificultate de escaladă, alături de K2, Nanga Parabat, Kangchengunga şi Dhaulagiri.
„Numai cei inconștienți nu simt frica”
Liderul expediției, Zsolt Torok (42 de ani), a afirmat înainte de plecare că aceasta va fi cea mai grea urcare din întreaga sa carieră de 26 de ani: „Atingerea vârfului reprezintă doar o jumătate din drum, pentru că urmează coborârea, și ea foarte dificilă, mai ales că de obicei pui toată energia la urcare. Având în vedere istoria muntelui, pe care nu o ascundem, va fi cea mai grea expediţie. Pe K2 am fost 120 de oameni, se bătuseră cărări, peste 4.000 de metri de coardă şi totuşi nimeni nu a ajuns în vârf în 2010. A fost un an trist, iar un suedez şi un bulgar, din păcate, nu s-au mai întors. Acum suntem doar patru oameni, care vor întinde minimum 1.000 de metri de corzi”. Mulți alpiniști bravează pentru că trebuie să fii chiar curajos ca să te „iei de piept” cu muntele, dar Torok recunoaște că i-a fost frică de fiecare dată când a escaladat un vârf: „Dacă eşti un om normal, simţi frica, numai cei inconştienţi nu o fac. Nu este un act de eroism să mori pe munte”. În plus, el a afirmat că vor trece printr-un culoar îngust, un fel de „ruletă rusească”, pentru că acolo în permanenţă au loc avalanşe, iar suflul lor este foarte puternic, având în vedere că ating şi 300 de kilometri pe oră.
„Trebuie să ceri aprobarea zeilor ca să calci în lăcașul lor”
Reprezentanții expediției românești au povestit în cadrul unei conferințe de presă că înainte de urcarea pe munte se face un ritual religios: „Obiceiul este să se adune toată echipa și să se sfințească materialele: steagurile pe care le ducem cu noi, plus orice alt tip de echipament, bocanci, colțari, tot... Este un ritual în care toți alpiniștii ar trebui să creadă. E vorba despre respect față de populația din zonă, de tibetanii șerpași nepalezi, care cred că pe vârfurile acestea sunt zeitățile lor. Și trebuie să ceri cumva aprobarea zeilor ca să calci în lăcașul lor. Asta în afara vârfurilor sacre, pe care nu ai voie să urci sub nicio formă”.
Luați cu voi obiecte care vă poartă noroc
Persoanele care sunt pasionate de urcatul pe munte, dar fac asta doar la stadiul de amatori, e bine să aibă la ele obiectele care le poartă noroc, mai ales în cazul în care sunt superstițioase. Poate fi vorba despre o iconiță, un pandantiv sau orice altceva. „Multă lume m-a întrebat pe mine ce sfaturi aș da eu copiilor care vor să se apuce de alpinism. Sfatul e că noi trăim într-o viață destul de artificială, de ciudată. Primul lucru ar fi să descoperi în tine dorința de a evada, de a contempla natura. În momentul în care-ți dorești să te duci în natură, următorul pas poate fi și alpinismul. Deci în primul rând trebuie să-ți placă muntele, natura. Spre exemplu, atunci când te uiți la un perete tu simți cel mai bine dacă te uiți cu admirație, cu ignoranță sau chiar cu frică. Sfatul meu e că în momentul în care conștientizează fiecare că iubește ceea ce face, totul e deja foarte simplu”, îi sfătuiește Zsolt Torok pe amatorii de escalade montane.
Nu cărați un bagaj mai mare de 15-20 de kilograme
Torok le-a mai transmis câteva sfaturi persoanelor care iubesc muntele: „În cazul în care vor să facă trasee, echipamentul corespunzător este poate cel mai important lucru, deoarece contribuie la feelingul tău, te face să te simți comod, ocrotit, protejat, să ai viața în siguranță... Deci constituie o ignoranță și o lipsă de respect pentru munte și față de propria ta viață să urci neechipat corespunzător”. În funcție de durata și de dificultatea traseului este foarte importantă și mâncarea: „Noi consumăm mâncare specială, care este de bază. E vorba despre supe la plic, dar sunt unele comandate și făcute special, deci nu vă gândiți la cele pe care le găsiți în magazine. Mai luăm cu noi fructe uscate, plicuri cu budincă și felul doi, pe care le facem când ne este foame. Mâncarea noastră este liofilizată, iar după ce este rehidratată are același gust ca la restaurant. Dar pe lângă asta mai mâncăm slănină în salam, ciocolată, orice ne place și luăm cu noi. Dar aici intervine problema bagajelor. În principiu, nu prea poți căra mai mult de 15, maximum
20 de kilograme, și nici nu este recomandat să faci asta, căci dacă ridici un rucsac în tabăra de bază și nu ți se pare greu, după ascensiune e incredibil de greu”.
„În rucsac trebuie să existe o geacă subțire de ploaie”
Dacă foamea poate fi păcălită mai ușor, nu același lucru se poate spune despre sete. „Unde mergem noi nu există apă, nu sunt decât gheață și zăpadă, iar asta înseamnă că pentru orice picătură necesară trebuie să topim... căci la noi luăm doar un litru, pentru momentele de ascensiune... De aceea afirm că viața noastră depinde de buteliile de gaz pe care le avem și de acel arzător care funcționează sau nu... dar trebuie să funcționeze, că fără el nu se poate”, a dezvăluit Zsolt Torok. Revenind însă la traseele mai mici, pentru amatori, el le-a recomandat oamenilor care pornesc într-o drumeție să aibă neapărat la ei ceva de mâncare, apă și neapărat haine corespunzătoare: „Sunt mai multe lucruri care n-au voie să lipsească din rucsacul pentru călătorie. În primul rând, în funcție de anotimp, e foarte important să aveți măcar un strat protector de haine de ploaie, vânt și umezeală. Deci poate fi vară, vreme perfectă, în rucsac tot trebuie să existe o geacă subțire, de ploaie, de vânt... eventual și o folie cu care vă puteți înveli la nevoie... Apoi contează foarte mult să aveți apă și mâncare, în special ceva dulce, în caz de hipoglicemie. Muntele nu iartă pe cei care nu-l respectă, pe cei care-l sfidează”. Din păcate, realitatea l-a confirmat sută la sută de prea multe ori pe adevăratul om de munte care este Zsolt Torok...
Primul român care a cucerit Annapurna a fost Horia Colibăşanu
Prima expediţie 100% românească pe Annapurna a început la 10 aprilie şi ar trebui să se finalizeze la 30 mai. Vârful de 8.091 de metri a fost cucerit prima oară în 1950, de o expediţie franceză. Primul român care a ajuns pe Annapurna a fost Horia Colibăşanu, în 2010, într-o expediţie internaţională. Succesul expediției Annapurna I - numele „de cod” al curajoasei încercări a alpiniștilor noștri - înseamnă pentru țară o performanță deosebită în domeniu. În acest fel, nu numai că va fi promovat la nivel mondial alpinismul românesc, dar se va mediatiza și lupta de zi cu zi a persoanelor cu dizabilități, întrucât Torok și echipa sa duc pe munte, pe lângă steagul României, și un afiș cu semnăturile celor de la cevadespus.ro, un site al unei organizații pentru cei loviți de soartă.