de Cătălina Tăgârță
Mai devreme sau mai târziu, fiecare om trece prin proba interviului de angajare. Și, pe lângă emoțiile generate de eventualele întrebări care i se vor pune, legat de experiența profesională anterioară, mai există și stresul ținutei. „E mai bine să se îmbrace casual sau elegant?”, „Să poarte machiaj sau nu?”, „Să meargă înainte la coafor sau să se prezinte în fața viitorului angajator cât mai natural?”, „Blugii sunt acceptați?”, „Cât de scurtă să fie fusta și cât de înalt să fie tocul?”... Iată câteva răspunsuri la aceste eventuale întrebări.
Evitați rochiile foarte scurte și decolteul adânc
Modul în care oamenii se îmbracă și se machiază la interviul de angajare poate face diferența în momentul în care angajatorii trebuie să aleagă candidatul potrivit pentru postul disponibil. De multe ori, aceste detalii sunt ignorate, însă ele se pot transforma în avantaje pentru cei aflați la interviu. În ceea ce privește vestimentația, angajatorii sunt imprevizibili și foarte greu de ghicit. Cu toate acestea, majoritatea patronilor impun ținuta office la birou, costumele deux-piece (sacou și fustă/pantalon elegant) fiind cel mai des întâlnite outfit-uri. De asemenea, fustele de lungime medie și cămășile, dar și rochiile până la genunchi sunt alegeri la fel de valabile. Evitați fustele și rochiile foarte scurte, la fel și decolteul adânc. Acestea vor distrage atenția intervievatorului de la calitățile pe care vi le promovați la interviu și vor transmite mesaje despre dumneavoastră care pot fi interpretate greșit.
Pantaloni skinny cu cămașă casual
O altă opțiune cu care nu dați greș este ținuta casual. O pereche de balerini sau pantofi fără toc asortați la o pereche de pantaloni crem, gri sau negri din stofă și o bluză sau o cămașă lejeră constituie o ținută vestimentară care vă poate scoate din încurcătură atunci când nu știți cum să vă îmbrăcați la interviu. De asemenea, pantalonii skinny (care seamănă cu colanții, dar sunt mai șic) împreună cu o cămașă casual sunt la fel de potriviți.
Nici blugii sau pantalonii raiați nu sunt de ignorat, însă trebuie să vă orientați și în funcție de domeniul firmei în care doriți să vă angajați. Dacă vă prezentați la un interviu la o instituție bancară, de exemplu, obligatoriu trebuie ținută office, însă pentru un post de comerciant vânzări sau operator call center, spre exemplu, puteți opta și pentru haine mai comode, dar decente. Și asta pentru că din ce în ce mai mulți angajatori adoptă chiar și ei ținute lejere și, indirect, impun aceeași notă și angajaților. Acest gen de îmbrăcăminte inspiră ideea de adaptabilitate rapidă la grup, de spirit de echipă, de voioșie și de atitudine relaxată, dar în același timp responsabilă față de serviciu.
Tocuri de maximum cinci centimetri
Pantofii sunt accesorii care completează ținuta vestimentară. Ideal ar fi să purtați o pereche în care să vă simțiți comod, însă frumusețea cere de multe ori sacrificii. Astfel, dacă vă orientați totuși către pantofi sau sandale cu toc (maximum cinci centimetri), alegeți modele office, în culori neutre, albe sau negre, care să nu epateze. Pantofii cu platformă și cu toc foarte înalt (stilettos) nu sunt recomandați în niciun caz! Evitați și sandalele! De preferat este ca pantofii să aibă botul acoperit!
Poșetele și bijuteriile nu-i rău să fie asortate, dar să nu bată la ochi. Dacă vreți să puneți în evidență un colier nou sau gablonțuri în culori foarte țipătoare e mai bine să așteptați până la următoarea ieșire la terasă cu prietenii, ca să nu faceți o impresie proastă angajatorului.
Cremă hidratantă și gloss pentru conservatoare
În ceea ce privește machiajul pentru interviu, prima și cea mai importantă regulă este următoarea: dacă sunteți o persoană care nu se machiază de regulă, nu începeți să faceți asta în ziua respectivă. În primul rând, fiindcă nu vă veți simți în largul dumneavoastră și, în al doilea rând, fiindcă din cauza emoțiilor e posibil să aveți tot timpul tendința de a pune mâna la ochi și de a întinde rimelul. În acest caz e suficient să folosiți o cremă hidratantă de față și un simplu gloss sau balsam de buze. Dacă sunteți o persoană căreia îi place să experimenteze în materie de culoare și textură, nu există opțiuni greșite, atâta vreme cât alegeți un machiaj de zi, și nu unul greu, de seară, care să fie foarte pigmentat. Rețineți că „mai mult” nu înseamnă neapărat „mai bine”.
Nu renunțați la blush și rimel
În funcție de preferințe, puteți opta pentru un machiaj neutru, care să vă sublinieze trăsăturile și să le intensifice sau, dacă sunteți și mai conservatoare, pentru așa-numitul „no make-up make-up” („niciun machiaj ca machiaj”). Pentru interviu este de preferat ca fondul de ten să fie înlocuit cu o pudră minerală. Hidratați bine fața și gâtul înainte, apoi aplicați folosind o pensulă mare, prin mișcări largi și circulare, puțin produs mineral. Dacă este cazul, aplicați un strat subțire de corector înainte. Nu renunțați la blush și rimel; însă nici nu exagerați cu ele. Renunțați la fardul de pleoape și la ruj. Ideal este să folosiți un balsam de buze, fiindcă întotdeauna buzele par să vă arate chiar mai machiate decât sunteți în realitate.
Țineți genele false și rujul roșu în cutie
Interviul de angajare nu e momentul potrivit nici pentru încercări, nici pentru excese. Până la urmă, angajatorul vrea să vadă o persoană pregătită, capabilă să îndeplinească sarcinile de serviciu, iar aspectul fizic este pe loc secund, deși nu trebuie ignorat complet, căci întotdeauna vor fi preferați candidații îngrijiți în detrimentul celorlalți. Așadar, țineți genele false și rujul roșu în cutie până când vă întoarceți de la interviu. În fond, machiajul este un mijloc, o armă care trebuie folosită în propriul beneficiu, nu împotriva dumneavoastră.
Pentru unghii: lac incolor sau varianta „french“
La interviul pentru angajare, manichiura trebuie să fie impecabilă. Indicat ar fi ca unghiile să fie date cu un lac incolor, în niciun caz cu o nuanță țipătoare. O alternativă bună este și varianta „french”.
Cât despre parfum... aveți grijă să alegeți unul discret, pulverizat în cantitate mică. Optați mai degrabă pentru note florale decât pentru miresme dulci, obsedante.