de Iulian D. Moleianu

La 6 octombrie se împlinesc zece ani de când Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat pe fondatorul Ordinului Opus Dei, Josemaria Escriva de Balaguer y Alba. Începând cu acest număr, vă vom oferi un serial dedicat societăţilor secrete şi vom desluşi împreună, fără „perdea”, tainele celor mai ascunse organizaţii ce funcţionează la nivel mondial, despre care mulţi comentatori afirmă că „guvernează” destinele omenirii şi ale umanităţii.

Biserica şi Regalitatea, cheile de legătură
Literatura şi cinematografia abundă în poveşti despre societăţile secrete. Prima întrebare logică este de ce a trebuit ca ele să rămână secrete. Potrivit opiniei comune a cercetătorilor, lucrurile au trebuit să persiste pentru că oamenii care se întâlneau în „taină” erau personalităţi care puneau la cale schimbarea civilizaţiei fie apărând, fie distrugând Biserica sau (şi) Regalitatea. Aproape în toate ipostazele, societăţile secrete joacă un rol religios, intră în contact cu Dumnezeu prin mijloace la care religia oficială nu poate sau, mai ales, nu vrea să recurgă.

Josemaria Escriva a fondat organizaţia la 2 octombrie 1928
Organizaţia Opus Dei (denumirea completă „Episcopia Sfintei Cruci şi a Lucrării Domnului”) a fost înfiinţată de Josemaria Escriva de Balaguer y Alba. Născut la 9 ianuarie 1902, la Barbastro, Escriva a fost un episcop spaniol, declarat sfânt al Bisericii Catolice. S-a pregătit pentru preoţie la Logrono, acolo unde, potrivit propriilor spuse, „tălpile goale ale unui călugăr i-au arătat drumul spre lumină”. În acelaşi timp a urmat studii de Drept.
La 28 martie 1925 a fost hirotonisit preot şi a început să slujească într-o suburbie a oraşului Zaragoza. În 1927 s-a stabilit la Madrid, pentru a obţine doctoratul în Drept, iar la 2 octombrie 1928 a fondat Ordinul Opus Dei. În timpul războiului civil, persecuţia religioasă l-a forţat să se ascundă în Franţa, iar în 1946 s-a stabilit la Roma. A obţinut doctoratul în Teologie la Universitatea din Lateran şi a fost numit consultant a două congregaţii ale Vaticanului, membru onorific al Academiei Pontificale de Teologie şi Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale, Papa.
A murit la Roma, la 26 iunie 1975, iar mii de persoane, dintre care numeroşi episcopi, au solicitat Sfântului Scaun deschiderea procesului său de beatificare şi canonizare. Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat la 17 mai 1992 şi l-a canonizat la 6 octombrie 2002, în Piaţa San Pietro, în prezenţa unei asistenţe de aproape 500.000 de credincioşi. Cea mai importantă carte a sa este intitulată „Drum” (Camino), alcătuită din 999 de gânduri scurte, numărul rotund fiind ales în cinstea Sfintei Treimi. Ideile parcurg aspecte ale vieţii creştine, rugăciune, castitate etc. şi începe astfel: „Citeşte rar aceste sfaturi. Meditează cu calm la aceste consideraţii. Sunt lucruri pe care ţi le spun la ureche, cu încredere de prieten, de frate, de părinte. Iar aceste confidenţe sunt ascultate de Dumnezeu”.

Filantropie sau... „mafie spaniolă”?
Opus Dei (în limba latină, „Lucrarea lui Dumnezeu”) este o organizaţie romano-catolică, în care sunt reuniţi reprezentanţi laici şi clerici, ale căror acţiuni şi principii au fost, deopotrivă, apreciate şi criticate. Membrii vor să atingă „desăvârşirea creştină” şi încearcă să-şi introducă idealurile în societate, ca un tot unitar. Ordinul este foarte conservator din punct de vedere teologic şi acceptă pe deplin autoritatea Bisericii. De altfel, la 28 noiembrie 1982, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat Opus Dei drept „prelatură personală” (n.r. - circumscripţie ecleziastică prevăzută de Consiliul Vaticanului şi de Codul de Drept Canonic, constituită pentru a îndeplini anumite sarcini pastorale) şi a promulgat statutele societăţii, iar în anul 2002 a recunoscut-o drept prima şi unica episcopie individuală din sânul Bisericii. Organizaţia a înfiinţat multe şcoli şi universităţi, dar existenţa sa a fost îndelung controversată. Acuzaţiile au privit caracterul secret, practicile ritualice de iniţiere a membrilor şi ambiţiile politice exagerate, mai ales că Ordinul a sprijinit regimul de extremă dreaptă al dictatorului Franco. La vremea respectivă, membrii grupării s-au aflat la cârma Ministerului de Finanţe, iar unii scriitori iberici i-au numit „mafia spaniolă”. Şi totuşi, când s-a prăbuşit Banca Roberto Calvi, Opus Dei a pierdut 50 de milioane de dolari, deşi se pare că banii au fost „sifonaţi” înapoi Bisericii Catolice. Femeile şi bărbaţii fac parte din organizaţii separate, care, din 1982, sunt conduse de un episcop ales prin vot universal. La finalul secolului al XX-lea, preoţii reprezentau un procent foarte scăzut, numărul lor fiind de numai 1.600, dintre cei aproape 84.000 de membri răspândiţi în 80 de ţări. Deşi nu are un număr imens de membri, Ordinul este foarte influent. Centrele sunt plasate strategic, în interiorul sau în afara colegiilor şi universităţilor americane, unde se strâng informaţii, bani şi recruţi. Astăzi, prelatul care conduce Opus Dei este Monseniorul Javier Echevarria, un episcop spaniol.

„Rufele murdare se spală în familie”
O societate secretă nu poate funcţiona fără discreţie. Iată cum se manifestă aceasta chiar din „Cronica”, revista Opus Dei: „Rufele murdare se spală în familie. Cea dintâi manifestare a devotamentului dumneavoastră este să nu fiţi atât de laşi, încât să ieşiţi în afara Lucrării să vă spălaţi rufele murdare. Asta dacă vreţi să fiţi îngeri. Dacă nu vreţi, Ordinul nu are nevoie de dumneavoastră.”

Philip Gardiner: „Membrii societăţilor secrete fac parte din categoria aleşilor“

Referindu-se la societăţile secrete, specialistul în simbolism şi mitologie Philip Gardiner afirmă: „Membrii fac parte din categoria aleşilor, numărându-se printre cei puţini. Un exemplu limpede este afirmaţia creştinilor, care spune că drumul este îngust sau că e mai uşor să treci prin urechile acului decât să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. (...) Se pare că, în toate ipostazele, trăirea iluminării finale e rezervată celor care au atins cele mai înalte grade de iniţiere. Cei din nivelurile inferioare au acces la şi folosesc doar gradele inferioare de iluminare. Întâlnirile regulate duc şi la formarea unei camaraderii, graţie căreia fiecare membru simte că aparţine unei familii mai mari şi deci că este mai important”.

• La sanctificarea lui Josemaria Escriva de Balaguer y Alba au participat 500.000 de credincioşi.

„Sunt lucruri pe care ţi le spun la ureche, cu încredere de prieten, de frate, de părinte. Iar aceste confidenţe sunt ascultate de Dumnezeu“ - Josemaria Escriva