Main menu

header

538 18 1de Gabriela Niculescu

Durerea face parte din viața prea multor oameni, astfel că terapiile care o tratează au devenit tot mai complexe și mai numeroase. Una dintre acestea a fost elaborată în anii ’80 de un grup de medici şi oameni de ştiinţă ruşi, aflați în căutarea unui remediu universal al problemelor de sănătate pe care le întâmpină personalul misiunilor spaţiale. Treptat, destinația acestei terapii numite Scenar a fost mult lărgită în decursul anilor, trecând din sfera aplicaţiilor militare în domeniul civil. Astăzi, terapia este folosită frecvent în spitalele din Rusia, dar și de personalul medical şi nemedical din Europa și din America. De ceva vreme a fost adusă și în România, astfel că puteți beneficia de ea și la noi în țară.

Stimulează organismul să producă endorfine

Denumirea Scenar desemnează „reglare energo-neuro-adaptativă auto-controlată” („Self Controlled Energo Neuro Adaptive Regulation”). Această modalitate terapeutică folosește un dispozitiv electronic de diagnostic și tratament (Ritmscenar) la nivelul unor puncte relevante aflate pe piele. Până în prezent au fost instruiți mii de utilizatori, în rândul acestora numărându-se directori de spitale, șefi de secții, chirurgi, oncologi, neurologi, psihologi, personal medical de pregătire superioară și medie, pediatri, oameni de știință, cât și personal nemedical. Actualmente, dispozitivele Ritmscenar sunt produse în Olanda, sub licența Ritmedic Ritmscenar. În clipa de faţă, această terapie este o nouă „formă” de medicină ce poate fi folosită independent sau în asociere cu medicina farmaceutică. Unul dintre beneficiile terapiei Scenar este că stimulează organismul să producă neuropeptide şi endorfine, o etapă esenţială în procesul de vindecare, şi nu are efecte secundare.

Susține sistemul nervos

538 18 2Acţiunea exercitată la nivelul acestor puncte se răsfrânge concomitent asupra sistemului nervos central şi al organelor vizate, sub forma unor impulsuri electrice modulate instantaneu, graţie softului inclus în aparat. Astfel, se realizează un dialog constructiv între organism şi dispozitiv, pe parcursul căruia sistemul nervos este susţinut să-şi găsească singur calea spre echilibrare şi să îşi însuşească un mod nou de depăşire a obstacolelor date de patologii dintre cele mai diverse. Concomitent, terapia are un efect analgezic puternic şi imediat, datorat stimulării fibrelor nervoase C, care încep să secrete cascade neuropeptide, substanțe din categoria endorfinelor, substanţe proprii organismului, ce reduc durerea. Prin sistemul nervos este posibilă reglarea stării organelor interne, fiind realizabilă astfel tratarea unor procese patologice. Simultan cu aceasta are loc şi reglarea hormonală.

Menține starea de relaxare

Eliberarea neuropeptidelor, sub influenţa dispozitivului aplicat pe piele, se desfăşoară atât pe timpul tratamentului, cât şi după tratament. Farmacia internă a organismului este astfel descătuşată prin efectul în cascadă a secreției celulelor nervoase. Respectivul mecanism influenţează toate procesele patologice şi contribuie la menţinerea pacientului într-o stare de relaxare pe parcursul vindecării. Un alt efect important al terapiei Scenar este reeducarea favorabilă a reacţiilor adaptative ale organismului. Acestea sunt reacţii unice, nespecifice organismului faţă de orice stimul care influenţează starea de sănătate a sa. Atunci când reacţiile adaptative sunt antrenate corespunzător, organismul se poate vindeca singur şi devine apt să prevină dezvoltarea unei game diverse de boli.

Procesele de vindecare sunt accelerate cu 70%

Terapia Scenar este o modalitate de tratament care îmbunătăţeşte semnificativ capacităţile de vindecare ale organismului în mod natural. O mare diversitate de probleme de sănătate poate fi rezolvată parţial sau complet cu ajutorul terapiei. Efectul principal este de refacere a homeostaziei organismului. Aceasta înseamnă că organismul este ajutat să îşi găsească echilibrul pe multiple planuri şi, în final, să se vindece, prin utilizarea cu maximă eficiență a potenţialului propriu, din perspectiva substanţei, energiei şi informaţiei. Încă de la prima şedinţă apar efecte de profundă relaxare şi echilibrare, declanşatoare ale proceselor de regenerare. Foarte intens şi imediat este efectul analgezic, antiedematos, antiinflamator şi de scădere a febrei. Procesele de vindecare sunt accelerate, în medie, cu 70%. La nivel celular, prin repolarizarea membranei, sunt dinamizate procesele de detoxifiere şi de nutriţie celulară.

Are o gamă vastă de indicații

Această terapie este indicată în mod special în afecţiuni acute şi cronice la nivelul sistemului respirator, digestiv, muscular, osos, endocrin, sangvin, limfatic, cardiac şi circulator, în disfuncţii ale aparatului genital şi reproducător, în afecţiuni ORL, ale pielii, dinţilor şi organelor interne, dar și în reglarea generală a metabolismului. Poate calma dureri date de diverse etiologii, de traumatisme, de probleme articulare, nevralgii, migrene, arsuri, degerături, edeme, inflamaţii, perioade de recuperare, afecţiuni specifice medicinei sportive, stări alergice. De asemenea, este utilă în dezechilibre energetice cu simptomatologie diversă, pentru toate vârstele. Previne apariţia unor afecţiuni prin corectarea timpurie a tiparelor energetice şi funcţionale ineficiente, tonifică şi rejuvenează ţesutul epitelial şi muscular și detoxifică la nivel celular şi la nivelul întregului organism.

Terapia permite descoperirea și prevenirea unui număr mare de afecțiuni, dar și refacerea stării de sănătate prin reechilibrarea organismului

Reduce folosirea medicamentelor

Terapia Scenar este noninvazivă, nu provoacă nici complicaţii, nu are efecte secundare negative și conduce la reducerea folosirii medicamentelor. Este de reţinut faptul că, adesea, folosirea acestei terapii aduce pacientului un somn mai bun, poftă de mâncare și stare de bună dispoziţie. Există cazuri în care este posibilă înroşirea locală la nivelul pielii. În ceea ce privește contraindicaţiile, singurele cazuri în care nu se recomandă folosirea terapiei Scenar sunt următoarele: existenţa unui pacemaker sau a altui stimulator electric în corp; afecţiuni psihice grave; epilepsie (cu excepţia crizei epileptice, când se poate interveni pentru ieşirea din această situaţia); stare de alcoolemie; fibrilaţii cardiace; momentul menstruaţiei (şi o perioadă de patru zile premergătoare acesteia); implanturi metalice sau transplanturi mai recente de șase luni; tromboză (se poate lucra pe alte zone dacă există o localizare precisă a trombilor); dureri abdominale care nu au o cauză clară. Ca precauție, trebuie să știți că, în timpul sarcinii, nu se lucrează pe zona abdominală. De asemenea, nu se efectuează direct pe formaţiunile oncologice, iar pacienţii care iau antibiotice trebuie să se aștepte ca eficiența terapiei să fie diminuată.