Main menu

header

550 18 1de Raluca Grințescu

Astmul este o boală cronică a plămânilor şi, în ciuda faptului că nu s-a descoperit un tratament miraculos care să îl vindece, există soluţii alternative care îl ţin sub control şi îi ameliorează simptomele. Astmul este mai accentuat toamna, odată cu răcirea vremii, scăderea presiunii atmosferice şi intensificarea vântului. Dacă suferiți de astm, tehnica de respirație Buteyko vă ajută să treceți cu bine de acest val al crizelor asmatice.

Practici de respirație

Tehnica de respiraţie Buteyko este o terapie alternativă eficientă în caz de astm bronşic. Dezvoltată de cercetătorul rus Konstantin Pavlovich Buteyko, această tehnică presupune exerciţii de respiraţie lentă, întrucât, în cazul astmaticilor, volumul de aer respirat este foarte mare. Teoria lui Buteyko porneşte de la premisa că respiraţia astmaticilor este de obicei mai adâncă şi mai accelerată decât în mod normal, deci se hiperventilează, şi astfel se produce hipocapnie. Conform efectului Bohr, prin care unul dintre rolurile vitale ale dioxidului de carbon constă în eliberarea oxigenului în celulele ţesuturilor, atunci când nivelul de dioxid de carbon este scăzut, hemoglobina reţine mai mult oxigen, prin urmare, cantitatea de oxigen eliberată în ţesuturi este considerabil mai mică. Nivelul scăzut de dioxid de carbon provoacă numeroase alte reacţii, cum ar fi: contracţia musculaturii netede a organismului (bronhoconstricţia), se produce histamină în exces; tahicardie, excitabilitatea SNC, alcaloză respiratory. Buteyko susţine că hiperventilația nu este doar o consecinţă a îngustării căilor aeriene, ci chiar cauza care o provoacă. Această teorie este confirmată şi de studii, care au demonstrat că astmaticii, chiar şi când nu prezentau simptomele corespunzătoare, respirau un volum de aer de 10-15 litri pe minut, şi nu de 4-6 litri, cum ar fi normal.

Hiperventilația nu este luată în considerare drept o cauză

Teoria lui Buteyko susţine că îngustarea căilor aeriene (bronhoconstricţia) este, de fapt, o metodă simplă, prin care corpul încearcă să evite pierderea unei cantităţi prea mari de dioxid de carbon. Principalul factor care stimulează respiraţia este menţinerea nivelului de dioxid de carbon din sânge, respiraţia fiind ajustată astfel încât nivelul să rămână constant. El mai susţine şi că majoritatea persoanelor afectate de astm au tendinţa de a elimina simptomele, evitând situaţiile declanşatoare şi urmând anumite tratamente. Susţine, de asemenea, şi că din moment ce insuficiența respiratorie este unul dintre simptomele principale ale astmului şi orice anomalie în ritmul respirator normal este considerată a fi consecinţa şi nu cauza afecţiunii, puţini s-ar gândi că totul porneşte, de fapt, de la respiraţia excesivă, mai ales că societatea occidentală încurajează respiraţia adâncă, fiind considerată a fi benefică pentru organism. Aceşti factori indică faptul că hiperventilația nu este recunoscută sau luată în considerare drept cauză, şi cu atât mai puţin analizată.

Cum o faceți singuri acasă

550 18 2Primul pas e să vă măsuraţi cât de oxigenat vă este organismul (se numeşte Control Pause, prescurtare CP). Pregătiţi un cronometru (sau chiar un ceas cu secundar), inspiraţi şi expiraţi normal de trei ori. După ce expiraţi a treia oară, ţineţi-vă respirația punându-vă mâinile la nas; când simţiţi că nu vă mai puteţi ţine respiraţia eliberaţi nasul şi respiraţi din nou normal. Atenție! Trebuie să vă ţineţi respiraţia până în momentul în care începe „foamea” de aer; nu vă forţaţi şi nu vă stresaţi, altfel, rezultatele vor fi eronate. După secundele în care v-aţi ţinut respirația puteţi să determinaţi stadiul de boală în care vă aflaţi: 10 secunde - probleme grave de respiraţie, eventual se necesită spitalizarea; între 10 şi 20 de secunde - persoane cu astm cronic aflate sub medicamentaţie puternică; 20-30 de secunde - persoane care întâmpină deseori probleme de respiraţie; 40 de secunde - persoane la care şansele de apariţie a unor boli de respiraţie sunt mici.

Al doilea pas este să învăţaţi o metodă propriu-zisă: în primul rând, 24 h/24 h trebuie să învăţaţi să respiraţi numai pe nas. Faceţi exerciții de respiraţie 30 de minute dimineaţa, 30 de minute la amiază și 30 de minute seara. Faceţi sport minimum 30 de minute pe zi (tot cu respiraţie numai pe nas).

Combaterea sau prevenirea unei crize

Aşezaţi-vă pe un scaun cu spatele drept (eventual nu vă sprijiniţi de spătar), relaxaţi-vă, faceţi un CP (control pause); ţineţi-vă respiraţia (cu mâna la nas) timp de cinci secunde, apoi respirați pe nas timp de 20-30 de secunde, la o intensitate mai mică decât de obicei; repetaţi acest ciclu timp de cinci minute, faceţi din nou un CP, repetaţi ciclul CP/respiraţie redusă/CP până când criza va dispărea.

Exerciţiu de desfundare a nasului

Respiraţi/inspiraţi normal de trei ori, ţineţi-vă respiraţia cu mâna la nas; în timp ce vă ţineţi respiraţia cu mâna la nas, începeţi să daţi din cap (ca şi cum aţi aproba pe cineva) atât timp cât puteţi. Eliberaţi nasul şi respiraţi normal pe nas timp de 30 de secunde, după care reluaţi exerciţiul. Într-un final, nasul se va desfunda (din cauza faptului că se acumulează dioxid de carbon). Scopul de bază al acestor exerciţii este să ajungeţi la un CP de 40 de secunde.

Chiar dacă aţi inspira numai pe nas

24 h/24 h, tot aţi observa o diferenţă (mulţi practicanţi de Buteyko îşi lipesc pe gură în timpul nopţii o bandă izoler pentru a evita respiraţia pe gură). De asemenea, este de evitat dormitul pe spate. Poziţia recomandată este pe partea stângă.

Plantele medicinale au efecte benefice

Unele plante medicinale sunt recunoscute pentru efectele lor benefice asupra plămânilor şi constituie adesea prima terapie alternativă încercată de bolnavi pentru ameliorarea simptomelor astmului. S-au dovedit extrem de utile în „repararea” astmului extractul de Ginkgo Biloba, iedera uscată și Boswellia serrata.

Alimentaţie bogată în acizi graşi Omega 3, fructe şi legume

Alimentaţia corectă este o terapie alternativă excelentă pentru persoanele care suferă de astm, însă pentru aceasta trebuie să faceți diferenţa între produsele care vă pot agrava crizele şi cele care pot ameliora simptomele. Consumați alimente bogate în acizi graşi esenţiali Omega 3, precum şi fructe şi legume dacă vreți să vă bucurați de o toamnă liniştită, fără crize de astm. Este recomandat să evitați alimentele care favorizează inflamațiile: produsele lactate, produsele sărate, produsele cu grăsimi saturate, produsele care conţin aditivi alimentari şi conservanţi din plin.

Metoda nu are contraindicații, dar nu se poate aplica la copii sub vârsta de 3 ani. Este utilă și în alte probleme, cum ar fi: enfizem pulmonar, alergii, bronșite, bronhopneumopatie cronică, apnee în somn, sforăit

Tehnica de respiraţie Buteyko este o terapie alternativă de lungă durată, însă care a dat rezultate bune până acum. Exerciţiile Buteyko pot fi învăţate rapid şi pot fi practicate oriunde, chiar şi la birou